Românii care obțin venituri din străinătate au obligația legală de a le declara la Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), indiferent de tipul venitului – fie că este vorba despre salarii, chirii, dividende, dobânzi, sau alte surse de venit – neîndeplinirea acestei obligații poate atrage sancțiuni.
Declararea corectă a veniturilor este esențială nu doar pentru a evita amenzile, ci și pentru a beneficia de măsurile de evitare a dublei impozitări, în special în contextul globalizării forței de muncă și al creșterii numărului de români care lucrează în afara țării
Care sunt reglementările oficiale privind declararea veniturilor din străinătate?
Dacă ești rezident fiscal în România și ai obținut venituri din străinătate în anul precedent, ești obligat să le declari prin Declarația Unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice.
Conform art. 130 –”Venituri obținute din străinătate” din Codul fiscal:
- persoanele fizice rezidente române, cu domiciliul în România;
- persoanele fizice nerezidente care îndeplinesc condiția de rezidență prevăzută la art. 7 pct. 28 lit. b) din Codul fiscal, începând cu prima zi în care declară că centrul intereselor vitale se află în România;
- persoanele fizice nerezidente care îndeplinesc condiția de rezidență prevăzută la art. 7 pct. 28 lit. c) din Codul Fiscal (adică persoanele prezente în România pentru o perioadă sau mai multe perioade care depășesc în total 183 de zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive, care se încheie în anul calendaristic vizat), începând cu prima zi a sosirii în România;
datorează impozit pentru veniturile obținute din străinătate și au obligația să le declare în declarația unică privind impozitul pe venit şi contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului, precum şi să efectueze calculul şi plata impozitului datorat, în cadrul aceluiași termen, cu luarea în considerare a metodei de evitare a dublei impuneri, prevăzută de convenția de evitare a dublei impuneri.
Ce înseamnă să fii rezident fiscal în România?
Rezidența fiscală reprezintă, în general, legătura fiscală pe care o persoană o are cu o anumită țară, unde este obligată să plătească impozitele și taxele stabilite de legislația acelui stat.
Din punct de vedere fiscal, prin rezident se înțelege:
- orice persoană juridică română,
- orice persoană juridică străină având locul de exercitare a conducerii efective în România,
- orice persoană juridică cu sediul social în România, înființată potrivit legislației europene sau
- orice persoană fizică rezidentă.
Rezidentul are obligație fiscală integrală în România, fiind contribuabil supus impozitării în România pentru veniturile mondiale obținute din orice sursă, atât din România cât şi din afara României, conform prevederilor Codului Fiscal şi ale tratatelor în vigoare încheiate de România. (A se vedea art. 7 pct. 37 din Codul Fiscal)
Rezidența fiscală a persoanelor fizice
Pentru stabilirea rezidenței fiscale a persoanelor fizice care sosesc în România, sunt luate în considerare următoarele elemente principale:
- domiciliul în România;
- locuința permanentă din România a persoanei fizice, locuință care poate fi în proprietate sau închiriată sau care rămâne disponibilă oricând pentru această persoană și/sau familia sa;
- centrul intereselor vitale amplasat în România (ca exemplu avem societatea la care o persoană fizică este angajată și la sediul căreia lucrează);
- persoana fizică este prezentă în România pentru o perioadă sau mai multe perioade ce depășesc în total 183 de zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive, care se încheie în anul calendaristic vizat.
Pot exista şi alte elemente care sunt luate în considerare la stabilirea rezidenței fiscale în România sau în statul străin, dar numai împreună cu elementele principale menționate mai sus. Cu titlu de exemplu menționăm:
- autovehicul înregistrat în România/statul străin;
- permis de conducere emis de autoritatea competentă din România;
- pașaport emis de autoritatea competentă din România/statul străin;
- persoana este asigurată la sistemul asigurărilor sociale din România/statul străin în toată perioada în care stă în străinătate/România;
- persoana este asigurată la sistemul asigurărilor sociale de sănătate din România/statul străin în toată perioada în care stă în străinătate/România.
În 30 de zile de la împlinirea termenului de 183 de zile de prezență în Români, persoana fizică nerezidentă trebuie să înregistreze la organul fiscal central competent formularul ”Chestionar pentru stabilirea rezidenței fiscale a persoanei fizice la sosirea în România„.
Organul fiscal central competent analizează îndeplinirea condițiilor de rezidență în funcție de situația concretă a persoanei fizice, luând în considerare prevederile convenției de evitare a dublei impuneri sau prevederile Codului fiscal, după caz, precum şi documentația prezentată, respectiv formularul chestionar la sosirea în țară, certificatul de rezidență fiscală emis de autoritatea fiscală străină sau un alt document eliberat de către o altă autoritate decât cea fiscală, care are atribuții în domeniul certificării rezidenței fiscale, conform legislației interne a acelui stat, şi orice alte documente care pot sta la baza determinării rezidenței persoanei fizice.
În urma analizei efectuate, organul fiscal central competent stabilește dacă persoana fizică nerezidentă păstrează rezidența statului străin potrivit convenției de evitare a dublei impuneri sau devine persoană fizică rezidentă în România și în termen de 30 de zile de la depunerea formularului chestionar notifică persoana fizică dacă are obligație fiscală integrală în România sau va fi impusă numai pentru veniturile obținute din România.
În oglindă cu procedura de la sosirea în țară, persoana care părăsește România trebuie să depună „Chestionarul pentru stabilirea rezidenței fiscale la plecarea din România” la organul fiscal central competent, cu 30 de zile înainte de plecare.
Elementele luate în considerare la evaluarea rezidenței fiscale, la plecarea din țară, sunt similare cu cele de la sosirea în țară și anume:
- dacă persoana își păstrează domiciliul în România/locuința permanentă în România;
- centrul intereselor vitale;
- șederea în străinătate de peste 183 de zile într-o perioadă de 12 luni consecutive.
Obs.: În cazul în care o persoană fizică română părăsește România definitiv şi nu mai are domiciliu în țara noastră, rezidența obținută în alt stat nu va fi afectată de revenirile ocazionale în România.
Ca documente suplimentare, pot fi luate în considerare și alte elemente, cum ar fi autovehicule înregistrate, permis de conducere, pașaport, asigurări sociale și de sănătate.
Autoritatea fiscală va analiza chestionarul depus, împreună cu alte documente relevante (de exemplu, certificatul de rezidență fiscală din statul străin).
În termen de 15 zile de la depunerea formularului, organul fiscal central va notifica persoana privind păstrarea statutului de rezident fiscal în România sau schimbarea acestuia într-un statul de nerezident, pe baza convențiilor de evitare a dublei impuneri.
Dacă persoana rămâne rezident fiscal, va continua să fie impozitată în România pe veniturile globale. Dacă devine nerezidentă, va fi impozitată doar pe veniturile obținute în România.
Toate detaliile referitoare la stabilirea rezidenței fiscale a persoanelor fizice le puteți afla lecturând art. 7. pct. 28 lit. b) și c) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare precum și Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1099/2016 pentru reglementarea unor aspecte privind rezidența în România a persoanelor fizice (a se vedea art. 12 și 17).
Cum se declară veniturile la ANAF?
Pentru a declara corect veniturile din afara țării, contribuabilii trebuie să stabilească mai întâi rezidența fiscală (având în vedere condițiile de mai sus).
Odată stabilită rezidența fiscală, veniturile obținute din străinătate trebuie raportate prin Declarația Unică (formularul 212). Aceasta poate fi descărcată de pe portalul ANAF și se depune fie prin intermediul Spațiului Privat Virtual (SPV), fie direct la sediile ANAF.
Declarația Unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice (formularul 212) se depune până la data de 25 mai a anului următor celui în care venitul a fost realizat este instrumentul principal pentru realizarea acestei operațiuni
Toate detaliile despre modul de completarea a ”Formularului 212” cu datele privind veniturile realizate din străinătate sunt prevăzute în Ordinul ANAF nr. 6/2024 și pot fi consultate aici.
Conform Codului Fiscal, impozitul pe veniturile din afara țării este calculat pe baza naturii veniturilor și a tratatelor de evitare a dublei impuneri. De exemplu, impozitul aplicabil pentru venituri din activități independente sau chirii este de 10%, iar pentru dividende de 5%.
Evitarea dublei impozitări și convențiile internaționale
Unul dintre riscurile majore în cazul veniturilor din străinătate este dubla impozitare, în care venitul este impozitat atât în România, cât și în statul unde a fost obținut. România a încheiat Convenții de evitare a dublei impuneri cu peste 80 de state, conform modelului OECD, oferind contribuabililor mai multe opțiuni de evitare a dublei impozitări:
- Creditul fiscal: permite deducerea impozitului plătit în țara de origine din cel datorat în România.
De exemplu, dacă un român a plătit impozit pe salariu în Spania, poate deduce acea sumă din impozitul datorat în România. Pentru mai multe detalii aveți aici Convenția privind evitarea dublei impuneri între România și Spania.
- Scutirea de impozit: permite eliminarea impozitului în România, dacă venitul a fost deja impozitat conform tratatului de evitare a dublei impozitări.
De exemplu, dacă același român are acțiuni la o firmă din Germania, iar firma aceasta îi plătește dividende
Impactul declarării veniturilor din străinătate pentru contribuabili
Declararea veniturilor obținute din afara României poate fi un proces complex, mai ales din cauza documentației și a birocrației asociate. Procedurile administrative pentru obținerea certificatului de rezidență și aplicarea creditului fiscal sunt adesea dificile, necesitând înțelegerea și respectarea unor termene precise, precum data de 25 mai. Neîndeplinirea obligațiilor fiscale la timp poate atrage penalități și sancțiuni. În 2025, contribuabilii români sunt încurajați să acorde o atenție sporită acestor obligații pentru a evita sancțiunile și pentru a se bucura de avantajele fiscale oferite de tratatele internaționale. În ciuda complexității administrative, îndeplinirea corectă a cerințelor ANAF oferă siguranța respectării legii și protecția împotriva dublei impozitări. Pentru detalii suplimentare și asistență, contribuabilii pot consulta pagina oficială a ANAF și lista completă a convențiilor de evitare a dublei impozitări.
Vezi aici Codul Fiscal actualizat
Vezi aici Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1099/2016
Vezi aici Ordinul ANAF nr. 6/2024
Vezi aici alte articole despre veniturile din străinătate
