22 Octombrie, 2018

Cum arată noua stemă a României?

Stema şi sigiliul statului vor fi modificate, după ce Camera Deputaţilor a adoptat, în cadrul şedinţei de ieri, un proiect de act normativ care aduce modificări în acest sens asupra Legii nr. 102/1992.

Stema României simbolizează statul român naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil şi se compune din două scuturi suprapuse: scutul mare şi scutul mic. Proiectul de lege stabileşte că, în noua formă, scutul mare, pe albastru, are o acvilă de aur cu capul spre dreapta încoronată, cu ciocul şi ghearele roşii, cu aripile deschise, ţinând în cioc o cruce ortodoxă din aur, în gheara dreaptă o sabie, iar în gheara stângă un buzdugan.

În expunerea de motive a proiectului este precizat că readucerea Coroanei pe capul Acvilei din stema ţării are un rol moral, educativ şi demonstrativ, pe de o parte, iar pe de altă parte, dezbaterea publică asupra Stemei Naţionale readuce în actualitate valorile şi simbolurile pe care pe reprezintă, cunoscându-se mult mai bine provenienţa lor istorica, relevanţa lor actuală şi idealurile la care fac trimitere:

„Coroana de oţel de pe Acvilă din Stema Regatului României a fost turnată din oţelul unui tun turcesc capturat în Războiul de independenţă din anul 1877 şi simbolizează caracterul naţional, suveranitatea şi independenţa, obţinută prin jertfă şi lupta străbunilor noştri.”

stema_2016Legea modificatoare adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, precizează şi faptul că până la data de 31 decembrie 2018, autorităţile publice au obligaţia să înlocuiască stemele şi sigiliile existente în prezent cu noile modele ale acestora. Până la acerastă dată, cele două modele de stemă a României şi respectiv de sigiliu al statului pot fi folosite în continuare.

Monedele şi bancnotele emise de Banca Naţională a României, anterior datei de 31 decembrie 2018, vor continua să circule şi după această dată, în paralel cu monedele şi bancnotele cu stema nouă.

Sursa: Camera Deputaţilor

Ai nevoie de Legea nr. 102/1992 privind stema ţării şi sigiliul statului? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF, de AICI!

comentarii

Despre autor  ⁄ Elena Hogaş

Elena Hogaş este redactor la Legestart.ro. Este absolventă a Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice (SNSPA).

Fara comentarii

Scrie un comentariu