De dată recentă, a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 263/07.04.2016 Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) nr. 2/15.02.2016 privind examinarea recursului în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava cu privire la interpretarea şi aplicarea unitară a legii în ce priveşte calitatea procesuală pasivă în cauzele privind reconstituirea vechimii în muncă/constatarea încadrării activităţii desfăşurate în grupele I şi/sau a II-a de muncă, în situaţia în care fostul angajator nu mai există.

Recursul în interesul legii s-a impus a fi formulat de către Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava având în vedere că problema de drept ce a format obiectul recursului respectiv fusese soluţionată diferit de către instanţele judecătoreşti, constatându-se existenţa a mai multor orientări jurisprudenţiale.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava şi, în consecinţă a stabilit că:

“În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 279 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru acţiunile privind reconstituirea vechimii în muncă, anterioare intrării în vigoare a Codului de procedură civilă actual/acelaşi text de lege cu referire la art. 32 alin. (1) lit. b) şi art. 36 din Codul de procedură civilă, pentru acţiunile în reconstituirea vechimii în muncă, introduse de la momentul intrării în vigoare a actualului Cod de procedură civilă şi în continuare; art. 111 din Codul de procedură civilă din 1865 pentru acţiunile privind constatarea încadrării activităţii desfăşurate în grupele I şi a II-a de muncă introduse sub imperiul acestei reglementări/art. 35 cu referire la art. 32 alin. (1) lit. b) şi art. 36 din Codul de procedură civilă, pentru acelaşi tip de acţiuni, formulate după intrarea în vigoare a codului actual, în toate ipotezele, atunci când angajatorul nu mai există din punct de vedere juridic (lichidat, radiat), justifică legitimare procesuală pasivă casele teritoriale de pensii, în situaţia în care nu există documente primare.

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 34 alin. (5) şi art. 40 alin. (2) lit. h) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu referire la art. 18 din Legea Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, republicată, în cazul existenţei documentelor primare, persoana interesată, care nu posedă dovezi privind vechimea în muncă sau activitatea desfăşurată în anumite grupe de muncă, are deschisă calea unei acţiuni în realizare – obligaţie de a face – având ca obiect obligarea deţinătorului de arhivă de a elibera adeverinţa constatatoare a vechimii în muncă/încadrării în grupele superioare de muncă.

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (1) din Codul de procedură civilă din 1865/art. 32 alin. (1) lit. a) şi art. 56 alin. (1) din Codul de procedură civilă, respectiv a art. 136 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare/art. 180 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, angajatorul desfiinţat în urma procedurilor de insolvenţă, finalizate cu radierea din registrele specifice, nu poate sta în judecată, neavând capacitate procesuală de folosinţă, iar fostul lichidator, chemat în judecată în nume propriu, nu are calitate procesuală pasivă”.

De menţionat că, potrivit art. 517 alin. 4 din Codul de procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe de la data publicării Decizei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr.2/15.02.2016 în Monitorul Oficial al României, Partea I (adică de la data de 07.04.2016).

Pentru a ajunge la pronunţarea hotărârii mai sus amintite, instanţa supremă a avut în vedere următoarele considerente:

“(….) Dezlegarea problemelor cuprinse în sesizarea cu recurs în interesul legii necesită tratarea recunoaşterii vechimii în muncă sub două aspecte:

A. Primul aspect se referă la recunoaşterea existenţei unui raport juridic de muncă, în privinţa căruia pot interveni două situaţii:

1. când există acte primare doveditoare care nu se află în posesia solicitantului; prin noţiunea de “acte primare” urmează a se înţelege documente verificabile, emise de angajator, din care să rezulte informaţii în legătură cu elementele esenţiale ale raportului juridic de muncă – prestarea unei munci remunerate (carnet de muncă, contract de muncă, ordin de numire în funcţie, state de plată ş.a.);

2. când nu există acte primare (aşa-numita “muncă la negru”); această ipoteză este relevantă numai pentru perioadele lucrate până în aprilie 2011; de la acel moment, potrivit Codului muncii în varianta republicată ulterior Legii nr. 40/2011, nicio activitate desfăşurată fără contract de muncă nu mai constituie raport juridic de muncă. În această situaţie (până în aprilie 2011), recunoaşterea vechimii în muncă se realizează cu orice mijloc de probă.

B. Al doilea aspect al sesizării se referă la recunoaşterea unor condiţii de desfăşurare a raportului de muncă, altele decât cele normale (grupele speciale de muncă), în aceleaşi două cazuri:

1. când există acte primare, prin care angajatorul a făcut încadrarea, potrivit atribuţiilor ce îi reveneau în baza legislaţiei speciale (Ordinul ministrului muncii şi ocrotirilor sociale, al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Comisiei Naţionale pentru Protecţia Muncii nr. 50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităţilor şi categoriilor profesionale cu condiţii deosebite care se încadrează în grupele I şi II de muncă în vederea pensionării), în legătură cu care solicitantul nu poate produce dovezi;

2. când nu există acte primare, întrucât angajatorul fie a omis, fie nu a considerat că acel salariat a lucrat în condiţii speciale de muncă.

Această problemă este relevantă numai pentru perioadele lucrate până la 01.04.2001, moment după care Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, reglementează un alt regim juridic pentru munca desfăşurată în alte condiţii decât cele normale, respectiv condiţii deosebite/speciale de muncă, ce nu se confundă cu fostele grupe de muncă.

Referitor la calitatea procesuală pasivă în litigiile născute în legătură cu cazurile detaliate în precedent, dacă există acte primare vechimea în muncă sau în grupa superioară de muncă se dovedeşte, în lipsa carnetului de muncă sau a menţiunilor corespunzătoare din carnet, cu o adeverinţă emisă de angajator, potrivit dispoziţiilor art. 34 alin. (5) şi art. 40 alin. (2) lit. h) din Codul muncii. Dacă angajatorul nu mai există din punct de vedere juridic, fiind radiat din evidenţe, obligaţia se transmite deţinătorului actual al arhivei în care se păstrează documentele cu valoare practică (în forma iniţială a Legii Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale sau direcţiilor judeţene ale acestuia; ulterior, conform modificărilor succesive aduse acestei legi (…), caselor judeţene de pensii/ale sectoarelor municipiului Bucureşti, respectiv Arhivelor Naţionale sau direcţiilor judeţene ale acestora; operatorilor economici autorizaţi în prestarea de servicii arhivistice, în forma actuală a legii). Toate aceste persoane juridice dobândesc, în raport cu data preluării arhivei şi forma legii în vigoare la momentul respectiv, calitate procesuală pasivă în cadrul unui litigiu având ca obiect eliberarea unei adeverinţe constatatoare a raportului de muncă (acţiune vizând obligaţia de a face)(…)

Prin urmare, raportat la premisa inexistenţei juridice a angajatorului – lichidat şi radiat – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în ipoteza în care există acte primare şi angajatul nu posedă carnet de muncă(…) persoana respectivă poate solicita, în temeiul unei acţiuni în realizare (obligaţie de a face), eliberarea unei adeverinţe constatatoare în acest sens, în contradictoriu cu deţinătorii de arhive. Într-un asemenea caz, o acţiune în reconstituirea vechimii în muncă/în recunoaşterea activităţii desfăşurate în grupele superioare de muncă ar apărea ca lipsită de interes, de vreme ce informaţiile referitoare la vechimea în muncă sau în grupa de muncă există în documentele arhivate şi pot fi dovedite prin eliberarea unor adeverinţe de către persoanele juridice amintite.

În continuarea acestui raţionament rezultă că problema interpretării art. 279 alin. (2) din Codul muncii, respectiv a dispoziţiilor procedurale privind constatarea încadrării în anumite grupe de muncă, se pune doar în situaţia în care nu există documente primare, iar angajatul nu poate dovedi, independent de motive, situaţia pretinsă.

În limitele celor enunţate mai sus trebuie menţionat că, anterior art. 279 alin. (2) din Codul muncii, erau aplicabile dispoziţiile art. 14 din Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, care prevedeau posibilitatea, în condiţiile unei proceduri strict determinate prin actul normativ, a reconstituirii activităţii care s-a depus pe baza unui contract de muncă a funcţiei, meseriei sau specialităţii, doar în ipoteza în care se dovedea cu acte că arhivele au fost distruse.

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 223/11.07.2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 750/15.10.2002, s-a extins aplicabilitatea textului de lege sus-menţionat şi la situaţia în care nu existau documente primare, indiferent de motiv (au fost distruse sau nu au fost întocmite), reţinându-se că, pentru categoriile de cetăţeni care nu pot obţine acte oficiale pentru dovedirea activităţii depuse pe baza unui contract de muncă şi nici nu pot dovedi cu acte că arhivele au fost distruse, deci, nu îşi pot exercita drepturile în condiţii egale cu celelalte categorii de cetăţeni, textul de lege examinat instituie o discriminare contrară prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţia României.

Chiar dacă decretul enunţat (n.n.-Decretul nr. 92/1976) a fost abrogat, interpretarea dată de Curtea Constituţională poate fi preluată şi în ceea ce priveşte aplicarea art. 279 alin. (2) din Codul muncii (cu referire doar la recunoaşterea vechimii în muncă), ambelor situaţii, respectiv documentele primare au fost distruse sau nu au fost întocmite.

În acest caz, ÎCCJ constată că justifică legitimare procesuală pasivă casele teritoriale de pensii, întrucât acestea sunt singurele entităţi abilitate de lege să emită deciziile de pensie, în baza tuturor documentelor apte a certifica stagii de cotizare, hotărârea judecătorească prin care se recunoaşte vechimea în muncă fiind un astfel de document.

Chiar dacă nu este debitor în raportul juridic de drept substanţial, întrucât nu este parte în raportul juridic de muncă şi nu are, printre atribuţiile stabilite în sarcina sa prin art. 139 din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, şi pe cea a recunoaşterii vechimii în muncă, casa teritorială de pensii reprezintă singura entitate chemată să valorifice aspectele ce ţin de vechimea în muncă în procesul de stabilire a drepturilor de pensie.

Ca atare, în cazul dispariţiei, din punct de vedere juridic, a angajatorului, este şi singura persoană interesată să se opună la valorificarea drepturilor pretinse de angajat, în ipoteza în care acestea nu ar fi conforme cu dispoziţiile legale în materie, şi, în consecinţă, singura entitate care trebuie să stea în procesul de recunoaştere a acestor drepturi.

În justificarea acestei soluţii, ÎCCJ are în vedere şi asigurarea dreptului de acces la justiţie, recunoscut de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi de art. 21 din Constituţia României, drept care trebuie să fie unul efectiv, iar nu iluzoriu. Or, a considera că, în cazul în care angajatorul nu mai există, fostul salariat se află în imposibilitate de a-şi valorifica drepturile în legătură cu vechimea în muncă [demers recunoscut de lege conform art. 279 alin. (2) din Codul muncii], determinată de “lipsa unui pârât”, reprezintă o interpretare care ar afecta grav dreptul în discuţie şi ar constitui totodată un refuz nejustificat al instanţei de soluţionare a cauzei, denumit în accepţiunea Codului civil din 1864 “denegare de dreptate” (art. 3) şi sancţionat ca atare.

Întregul raţionament expus mai sus se aplică şi în cazul acţiunilor având ca obiect recunoaşterea activităţii desfăşurate în grupele superioare de muncă (…).

În ceea ce priveşte ambele tipuri de acţiuni (reconstituire vechime în muncă/încadrarea activităţii desfăşurate în grupele superioare de muncă), mai trebuie precizat că nici societatea radiată şi nici lichidatorul chemat în judecată în nume propriu nu pot sta în proces.

Astfel, societatea radiată, chemată în judecată prin fostul lichidator, nu mai îndeplineşte condiţia capacităţii de folosinţă, esenţială pentru participarea în raportul litigios (…), iar fostul lichidator, chemat în judecată în nume propriu, nu are calitate procesuală, deoarece, de la momentul radierii societăţii pe care o reprezenta, acesta nu mai poate exercita nicio atribuţie în legătură cu societatea radiată, fiind degrevat de orice responsabilitate (….).

Ai nevoie de Codul Muncii? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF, de AICI!

comentarii

1 COMENTARIU

  1. Este interesant!
    Am un coleg care a lucrat in Turnu Magurele. El locuieste in jud Olt.
    Case de pensii Olt nu i-a recunoscut Adeverinta de grupa de munca. S-a judecat cu casa de pensii.
    Contestatia i-a fost respinsa inclusiv de Curtea de Apel Craiova.
    Ce mai are de facut in aceasta situatie?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here