OUG nr. 54/2016, care prevede că asiguratorii RCA trebuie să respecte timp de 6 luni prețurile maxime pentru polițele stabilite de ASF, expiră peste câteva zile – 18 mai 2017. Prețurile pentru fiecare categorie se regăsesc în Hotărârea de Guvern nr. 826/2016 privind stabilirea tarifelor de primă maximă aplicabile de către societăţile de asigurare care practică asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţelor persoane prin accidente de vehicule şi de tramvaie.

Proiectul noii legi RCA, aprobată de Senat și trecută de comisiile de specialitate din Camera Deputaților, așteaptă încă votul final, astfel că în această săptămână este puțin probabil ca noile tarife să fie reglementate.

Jurnaliștii de la Profit.ro publică, pe surse, noile tarife maxime pentru fiecare categorie de autovehicule:

  • în cazul șoferilor cu vârsta între 31 și 40 de ani care conduc mașini cu capacitatea cilindrică între 1.401 și 1.600 centimetri cubi, tariful de referință este similar cu cel fixat în prezent, adică aproximativ 700 de lei.
  • în cazul șoferilor cu aceeași vârstă, care conduc mașini cu motor între 1.,21 și 1,4 litri, tariful de referință rămâne în jur de 600 de lei, aproape similar celui din prezent;
  • în cazul transportatorilor, cei care au provocat plafonarea tarifelor, prețurile de referință au o creștere de 4-5% față de actualul preț fix;
  • în cazul șoferilor cu vârste cuprinse între 51 și 60 de ani care conduc mașini cu capacitatea cilindrică de 1.200 de centimetri cubi, tariful scade sub 570 de lei, față de 618 lei în prezent.

Conform acelorași informații, prețurile de vânzare nu vor putea depăși cu mai mult de 50% tariful de referință ajustat cu valoarea bonusului sau malusului fiecărui șofer. Se vor lua în calcul istoricul de daună și se vor calcula reduceri pentru cei care au mai puține accidente într-o perioadă mai lungă de timp și se vor aplica creșteri de preț în cazul celor cu un număr mai mare de incidente, în aceeași perioadă.

ASF a anunțat, pe 10 mai, că în primul trimestru din acest an, prima medie RCA analizată a scăzut cu aproximativ 3%, comparativ cu intervalul similar al anului precedent, atingând valoarea de 727 lei. Pentru persoane fizice, prima medie analizată a fost de 533 lei, în timp ce pentru persoane juridice aceasta a ajuns la 1.340 de lei.

Președintele instituției, Mișu Negrițoiu a declarat că “nicio societate de asigurări nu depășește în prezent tarifele maxime RCA” și că „în tarifele maximale există spațiu suficient de ajustare, dacă este cazul, iar singurele excepții sunt situațiile cu risc ridicat”. Conform instituției, care a avut discuții cu toate societățile de asigurări, asiguratorii care practică RCA nu au în plan să intre cu tarife anterioare perioadei de plafonare. De asemenea, președintele ASF a subliniat că instituția a calculate deja tarifele de referință, care vor fi, ca preț, sub cele maximale, dar peste tarifele efective plătite de șoferi.

Ai nevoie de OUG nr. 54/2016 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terțelor persoane prin accidente de vehicule și de tramvaie? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF sau MOBI, de AICI!

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here