Aşa cum arătam zilele trecute, Consiliul Suprem al Magistraturii a înaintat primului – ministru un memoriu prin care se pronunţă pentru amânarea intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, prevăzută pentru 1 septembrie.
Potrivit unei informaţii de ultimă oră, Codul de procedură civilă va intra în vigoare, în urma acestui demers, numai la 1 februarie 2013!
Faţă de prezentarea succintă anterioară, cu privire la motivele pentru care – în opinia CSM – se impune decalarea şi completarea Codului de procedură civilă, în cele ce urmează atragem atenţia asupra propunerilor de modificări legislative în domeniul taxei de înmatriculare, în sensul instituirii unei proceduri administrative de restituire a taxei de poluare, cu consecinţa degrevării instanţelor judecătoreşti
În argumentarea CSM, se reaminteşte că prin decizia Curţii Europene de Justiţie în cazul C-402/09 (Tatu), taxa de poluare auto din România a fost declarată ca fiind incompatibilă cu legislaţia UE.
Prin hotărârea pronunţată în cauza Iulian Nisipeanu vs. D.G.F.P. Gorj, A.F.P. Târgu Cărbuneşti şi Administraţia Fondului pentru Mediu, răspunzând unor întrebări preliminare transmise de Tribunalul Gorj, Curtea a decis astfel:
„Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulaţie în statul membru menţionat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeaşi vechime şi aceeaşi uzură de pe piaţa naţională.”
Spre deosebire de cauzele C-402/09, Tatu, în cauza Nisipeanu s-au pus în discuţie variantele taxei de poluare aplicabile în perioada 15 decembrie 2008 – 31 decembrie 2010.
Ca urmare a acestor decizii, prin Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, taxa de poluare auto a fost modificată.
Principalele modificări se referă la reducerea taxei de poluare. Obligaţia plăţii nu mai intervine doar la prima înmatriculare a unui autovehicul în România, dar şi atunci când se schimbă proprietarul cu ocazia înmatriculării autovehiculului, cu condiţia ca o astfel de taxa să nu fi fost plătită anterior.
Toate persoanele care au plătit o taxă de poluare auto mai mare conform vechii legislaţii pot solicita restituirea diferenţei rezultate din calculul prevăzut de noua lege. Cei care sunt interesaţi de rambursarea diferenţei dintre taxa plătită în conformitate cu normele vechi şi cea calculată în conformitate cu noua legislaţie pot solicita autorităţii fiscale competente restituirea.
CSM menţionează că prin Decizia nr. 24 din 14 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Iaşi şi Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj, stabilind că:
1. Acţiunea, având ca obiect obligarea instituţiei prefectului, prin serviciul de specialitate, la înmatricularea autovehiculelor second-hand achiziţionate dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, fără plata taxei de poluare prevăzută de Ordonanţa de urgenţa a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, şi fără parcurgerea procedurii de contestare a obligaţiei fiscale prevăzută de art. 7 din Ordonanţa de urgenţa a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, este admisibilă.
2. Procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanţa de urgenţa a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedura fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispoziţiile art. 117 alin. (1) lit. d) din acelaşi cod“.
Conform unei jurisprudenţe stabile a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor şi taxelor prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european.
Raţiunea acestui drept este aceea că un stat membru nu poate profita, iar contribuabilul nu poate suferi o pierdere, ca urmare a aplicării unei dispoziţii fiscale naţionale incompatibile cu dreptul european. În principiu, statele membre sunt obligate să ia măsuri pentru restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european.
Potrivit jurisprudenţei Curţii, regulile privind rambursarea sumelor prelevate cu încălcarea dreptului comunitar sunt regulile naţionale. Aceste reguli trebuie să respecte însă principiul echivalenţei (pentru cererile de rambursare bazate pe încălcarea dreptului european nu pot fi instituite condiţii mai puţin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului naţional) şi principiul efectivităţii (regulile naţionale nu trebuie să facă excesiv de dificilă sau practică imposibilă exerciţiul drepturilor conferite de dreptul european).
Conform jurisprudenţei instanţei de la Luxemburg, sunt considerate rezonabile perioade cuprinse între trei şi cinci ani de la data pronunţării hotărârii Curţii prin care s-a constatat faptul că impozitul/taxa sunt incompatibile cu dreptul european pentru exercitarea dreptului de rambursare.
La nivel naţional, de lege lata nu este prevăzută restituirea taxei de poluare prelevate cu încălcarea dreptului comunitar. În acest context, CSM apreciază că, de lege ferenda, pentru degrevarea instanţelor de o serie de cauze în care soluţiile jurisprudenţiale sunt unitare, se impune elaborarea unei proceduri care să prevadă restituirea pe cale administrativă a taxei de poluare.
*
Este, de asemenea, de interes pentru posesorii de autovehicule şi propunerea privind schimbarea competenţei teritoriale în cazul contravenţiilor referitoare la neplata rovinietei la instanţa de domiciliu a contravenientului.
Această măsură ar asigura, în opinia CSM, dispersarea la nivel naţional a cauzelor cu acest obiect. Sub aspectul tehnicii legislative, CSM propune realizarea acestei măsuri prin modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, în sensul introducerii unor dispoziţii prin care să se prevadă că soluţionarea plângerilor împotriva proceselor-verbale de contravenţie încheiate în temeiul prevederilor acestui act se face de instanţa de la domiciliul contravenientului.