Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a publicat joi trei scrisori deschise adresate premierului Sorin Grindeanu, ministrului Justiției și președintelui Camerei Deputaților, în care semnalează faptul că formă adoptată de Senat a Legii salarizării îi discriminează pe procurori și încalcă jurisprudență Curții Constituționale.

Cele trei scrisori deschise, asumate de Secția pentru procurori a CSM, au fost publicate pe site-ul consiliului după ce Senatul a adoptat, marți, cu votul majorității PSD-ALDE, nouă Lege a Salarizării bugetarilor, în calitate de prima cameră sesizată.

În formă votată de plenul Senatului, procurorii au salarii mai mici decât judecătorii, iar acest lucru contravine Constituției, se arată în scrisorile deschise, precizându-se totodată că CSM a atras atenția asupra acestui aspect încă din timpul dezbaterilor publice purtate anterior votului la Senat.

Secția pentru procurori a CSM subliniază faptul că adoptarea legii „trebuie să se desfășoare în conformitate cu statutul constituțional al procurorilor și cu principiul egalității în drepturi, prevăzut de art. 16 din Constituția României”, scrie Ziare.com

„Secția pentru procurori a luat act de faptul că, în formă adoptată de Senat, actul normativ induce un tratament discriminatoriu aplicat magistraților și contravine jurisprudenței constante a Curții Constituționale”, arată sursă citată, făcându-se trimitere la Deciziile CCR nr. 886/2006 și 8/2010.

De asemenea, se menționează faptul că propunerile formulate anterior, în sensul „egalizării salariale a judecătorilor și procurorilor”, au fost preluate de Comisia juridică din Senat, însă, la vot, plenul nu a ținut cont de decizia comisiei, care are „valențele unui aviz de legalitate cu privire la actul normativ în discuție”.

Proiectul de lege a trecut de Senat cu 85 de voturi „pentru”, 12 abțineri și 10 voturi „împotrivă”.

Scrisorile deschise au fost trimise factorilor decidenți în acest caz, adică premierului Sorin Grindeanu, ministrului Justiției, Tudorel Toader, și lui Liviu Dragnea, lider al coaliției de guvernământ și președintele Camerei Deputaților, cameră decizionala în cazul acestui proiect de lege.

Acestuia îi este adresată rugămintea „de a întreprinde demersurile necesare” astfel încât, la adoptarea formei finale a Legii salarizării să se țină cont de „principiile ce stau la bază independenței justiției și implicit, a stabilității și egalității salariale a magistraților-judecători și procurori-conform acelorași principii constituționale”.

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here