Critici pe seama propunerii de instituire a impozitului forfetar în turism

În vederea disciplinării tuturor unităților din turism, autoritățile se gândesc să introducă un impozit forfetar care, spun ei, ar face să dispară evaziunea din acest sector. Sau măcar să o reducă semnificativ. Dacă în zona marilor lanțuri de hoteluri, situate în orașele mari, s-ar putea să se scoată ceva la lumină, aplicarea aceleiași măsuri și la pensiuni și unități asimilate nu ar face decât să închidă și restul  unităților care au „scăpat” guvernului precedent.

În România, se estimează că numărul tuturor locurilor de cazare în pensiuni  și unități asimilate*, clasificate și neclasificate, ar fi în jurul a 140.000, din care aproximativ 15% nu ar fi declarate (neclasificate). Înțelegem, de aici, că principală problemă este fiscalizarea  celor aproximativ 21.000 locuri neclasificate (140.000 x 15%).

Notă: unități asimilate pensiunilor reprezintă  hosteluri, apartamente de închiriat,  hoteluri de tineret, bungalow-uri, cabane turistice, camere de închiriat, vile, popasuri turistic, sate de vacanță, nave fluviale, pontonuri plutitoare.

Întrucât pensiunile și unitățile asimilate contribuie în medie, anual, cu aproximativ 4.600.000 lei la bugetul de stat, rezultă că fiecare loc de cazare aduce la buget cam 40 lei/an (4.600.000/(140.000*85%)), ceea ce conduce la o pierdere teoretică, pe an, de 840.000 lei, sumă derizorie pentru bugetul țării.

Așadar, nu salvăm România cu cei aproximativ 190.000 EUR, cât ar putea reprezenta creșterea sumelor la buget, în cazul în care s-ar disciplină toți prestatorii din turism. Ori, este clar nu vor fi toţi convinşi, atât timp cât nu se reușește nici măcar încasarea creanțelor fiscale declarate.

Dacă mai ținem seama și de faptul că, în anul 2012, gradul mediu de ocupare a locurilor în pensiuni și unități asimilate a fost de  aproximativ 25%, în condițiile în care este știut că punctul zero (cel peste care se înregistrează profit) este undeva la 35%,  este clar că introducere acestui impozit, așa cum este propusă,  fără alte măsuri conexe,  este prematură.

În structura costurilor unei pensiuni, cea mai mare parte o reprezintă amortizările, urmate de salarii (cu contribuțiile aferente), de utilități (gaz/lemne, energie electrică, apă, salubritate),  impozite,  servicii realizate de terți (servicii contabile, publicitate, participări la târguri, realizare/actualizare site) și, nu în ultimul rând, cheltuielile cu materialele consumabile.

Adăugarea unei poveri fiscale, suplimentare la cele deja existente, în situația știută că marea majoritate înregistrează pierderi,  s-ar putea să facă bugetului  de stat mai mult rău decât bine,  pentru că unii  anjatori din turism s-ar putea să își închidă afacerea și atunci salariații acestora vor îngroșa lista șomerilor.

Acest dorit impozit forfetar ar putea fi o soluție cu adevărat utilă, atât statului, cât și unităților din turism care contabilizează toate încasările,  DOAR dacă  s-ar ține seama de câteva aspecte:

* impozitul forfetar care se propune a se institui, să fie în suma absolută mai mic decât suma care se plătește cu titlu de impozit pe veniturile microîntreprinderilor.

* așezarea lui să fie făcută odată cu reducerea impozitului pe clădirile aparținând persoanelor juridice și utilizate ca pensiuni, întrucât acestea plătesc un impozit pe clădiri de 10 ori mai mare decât plătesc proprietarii de pensiuni, persoane fizice.

* declararea și plata să fie făcute trimestrial și nu lunar, pentru a nu crește costurile cu serviciile de contabilitate, pentru că acest  impozit se propune a se calcula după o formulă cu multe variabile.

* printre variabilele cu semnificație în calcularea impozitului forfetar ar fi:

– amplasarea – la acest criteriu, simpla încadrare în zonă oraș sau municipiu, de exemplu, este complet eronată, pentru că în fiecare oraș sau municipiu, la periferie, sunt străzi neasfaltate, fără iluminat public, fără apă curentă, fără canalizare, condiții mult mai nefavorabile decât în zona de centru a multor sate. În perioada implementării programului SAPARD a produs efecte Ordinul nr. 143/2005 care  definea spațiul rural și care permitea consiliilor locale să identifice zonele care s-ar încadra în această categorie;

– sezonalitatea – în mod obligatoriu trebuie avut în vedere faptul că,  dacă în zona montană, teoretic,  fiecare perioadă poate interesa pe turiști, în turismul balnear și în special în cel litoral lucrurile stau complet diferit. Majoritatea  hotelurilor construite înainte de anul 1989 nici nu au fost gândite să aibă sistem de încălzire;

– clasificarea –  este clar că o pensiune de o stea sau două poate atrage doar o anumită clientelă, în timp ce una de 4 sau 5 stele poate speria pe alta. În prezent cele mai solicitate de turiști s-au dovedit  a fi pensiunile de 3 stele/margarete;

– numărul de camere – pensiunile de până la 10-12 camere prezintă interes doar pentru grupuri mici, și nicidecum pentru companiile care organizează cursuri de formare profesională.

– dacă unitatate are și restaurant – aceleași companii de formare profesională, dar și grupurile mici sau persoanele individuale,  sunt interesate de servirea mesei, ori unitățile mici, de regulă, nu au restaurant, pentru că nu este investiție rentabilă. Se justifică atașarea unui restaurant numai dacă numărul camerelor  este peste 15.

S-a propus ca indicator și numărul de salariați, dar apreciez că acest fapt ar face pe mulți să declare și mai puțini salariați decât are.

Mai util probabil ar fi ca, pornind de la un nivel al impozitului, să se ofere soluții stimulatorii cum sunt:

* acordarea de reducere la calculul impozitului  forfetar pentru cei care au un număr mare de salariați, angajați cu contract de muncă;

* acordarea de reducere la calculul impozitului  forfetar pentru cei care efectueza invesţii în turism;

* acordarea de reducere la calculul impozitului forfetar pentru cei care înregistrează o cifră de afaceri mai mare de 2.000 lei/cameră/luna (este doar un exemplu și nu o propunere).

Aparent ar fi o diminuare a încasărilor din acest impozit, dar statul câștigă indirect, atât prin taxa pe valoarea adăugată la sumele investite, cât și la cele peste media cifrei de afacere/cameră, cât și prin impozitele și contribuțiile aferente salariilor. Apoi, dacă unitățile,  plătind un impozit forfetar mai mic, au înregistrat profit, ca să îl utilizeze vor trebui să plătească impozit pe dividende, care dividende, odată ajunse în consum, aduc alt TVA la buget.

O categorie aparte ar fi pensiunile rurale, care de regulă nu au salariați și care asigură doar subzistența proprietarului, pentru care trebuie avută o mare grijă, pentru că reprezintă partea cea mai pitorească a turismului în pensiuni.

Aprecierea noastră este că cel mai corect impozit rămâne, totuși, impozitul pe profit, indiferent de mărimea unității, iar singura măsură onestă ar fi aceea ca sancțiunile pentru evaziune să fie mult mai severe.

Autor: Micaela Jugravu