Prin intrarea în vigoare a Legii nr. 70/2014, nivelul de salarizare a personalului care lucrează pe fonduri structurale se majorează la nivelul funcţiilor din cadrul Ministerului Fondurilor Europene, reuşindu-se o aliniere a acestor salarii, după mai mult de şapte ani de diferenţe semnificative între salariaţii bugetari din autorităţile de management, cu excepţia celor din cadrul structurii cu rol de autoritate de management pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, care beneficiază de drepturile salariale aferente funcţiilor din cadrul Ministerului Fondurilor Europene începând cu data de 1 ianuarie 2015.
Această modificare este firească, având în vedere preluarea de către Ministerul Fondurilor Europene a unora dintre autorităţile de management începând cu 1 martie 2014.
Astfel, potrivit Legii nr. 70/2014, salarizarea personalului din structurile cu rol de autoritate de management pentru Programul operaţional sectorial Creşterea competitivităţii economice, Programul operaţional sectorial Dezvoltarea resurselor umane, Programul operaţional Mediu, Programul operaţional Transport, Programul operaţional Dezvoltarea capacităţii administrative, Programul operaţional pentru pescuit şi Programul Naţional de Dezvoltare Rurală se stabileşte la nivelul de salarizare aferent funcţiilor din cadrul Ministerului Fondurilor Europene, prin derogare de la prevederile cap. I din OUG nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice.
Notă: În caseta foto puteţi vedea o parte dintre modificările aduse de Legea nr. 70/2014 la OUG nr. 107/2013. Atenţie: Urmărirea modificărilor la nivel de paragraf este disponibilă doar pentru abonaţii Lege5.

Personalul din cadrul structurii cu rol de autoritate de management pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală beneficiază de drepturile salariale aferente funcţiilor din cadrul Ministerului Fondurilor Europene începând cu data de 1 ianuarie 2015.
Menţionăm că, potrivit art. 1 din OUG nr. 103/2013, în anul 2014, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2013 în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare.
O altă modificare adusă de Legea nr. 70/2014 este abrogarea dispoziţiilor art. II şi X din OUG nr. 103/2013 privind posibilitatea de alocare din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prin hotărâre a Guvernului, a unor sume pentru finanţarea cheltuielilor de investiţii ale regiilor autonome aeroportuare cu specific deosebit, de interes local, aferente suprafeţelor de mişcare aeronave -- piste, căi de rulare, platforme --, precum şi echipamentelor conexe acestora, aflate în administrarea regiilor autonome aeroportuare. Precum şi a alocării unor sume Ministerului Educaţiei Naţionale pentru instituţiile de învăţământ universitar de stat pentru plata titlurilor executorii având ca obiect drepturi salariale.
Ordonanţa de urgenţă prevedea această posibilitate pe o perioadă limitată, cuprinsă între data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă şi până la 31 decembrie 2014, prin majorarea transferurilor de la bugetul de stat către bugetele locale, prevăzute în bugetul Ministerului Transporturilor respectiv Ministerului Educaţiei Naţionale.
------------------------------------(P)------------------------------------
Lege5 a creat instrumentul ideal pentru a vă ajuta să vizualizaţi prin comparare textul unui act normativ aşa cum era el înainte de modificare şi textul modificat, cu evidenţierea modificărilor.
Prin evidenţierea modificărilor la nivel de paragraf, Lege5 vă ajută să identificaţi mai repede şi cu uşurinţă modificările, astfel încât să luaţi decizii corecte şi să lucraţi eficient.