Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a adoptat, joi, noua listă cu clasificarea țărilor în funcție de rata de incidență cumulată a cazurilor de COVID-19. În zona roșie au fost introduse, printre altele România, Republica Moldova și Bulgaria. Lista este valabilă începând cu 3 octombrie, de la ora 0:00.

Astfel, potrivit listei actualizate:

– pe lista roșie au intrat: România, Republica Moldova, Armenia, Bulgaria, Belarus și Groenlanda;

– pe lista galbenă au intrat:  Austria, Elveția, Gibraltar, Iran, Maldive și Bahamas, Ucraina, Insulele Feroe și Lesotho;

– în zona verde au intrat: Olanda, Germania, Franța, San Marino, Liechtenstein, Vietnam, Puerto Rico, Sri Lanka, Honduras, Kosovo și Capul Verde.

Potrivit reglementărilor în vigoare, cei vaccinați împotriva COVID-19 sau cei trecuți prin boală nu trebuie să stea în carantină dacă vin din zone aflate pe lista galbenă sau pe cea roșie.

Persoanele cu test pot scăpa de carantină doar dacă care se întorc din state aflate pe lista galbenă. Copiii de până la 12 ani sunt exceptați de la această măsură și nu trebuie să prezinte teste negative la intrarea în țară. De asemenea, sunt scutiți de carantină cei care stau mai puțin de 3 zile pe teritoriul României.

În plus, se modifică HCNSU 43 din 01.07.2021 prin includerea excepției de la măsura carantinei pentru conducătorii autovehiculelor de transport marfă precum și cei care asigură transport de persoane, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 72 de ore înainte de intrarea în ţară, în condițiile deplasării în scop profesional.

„Conducătorii autovehiculelor cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone care asigură transportul de marfă, precum şi conducătorii autovehiculelor prevăzute cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului, care asigură transport de persoane, se exceptează de la măsura carantinei (…) dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 72 de ore înainte de intrarea în ţară, iar deplasarea se realizează doar în scop profesional”, se arată în hotărârea CNSU.

Lista poate fi consultată AICI.

www.lege5.roRapid actualizată, platforma Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, consultarea doctrinei sau informații despre companii. 

LEAVE A REPLY

Adaugă comentariu!
Adaugă nume aici