Comisia de Insolvență la Nivel Central a publicat în Monitorul Oficial decizia prin care se instituie valoarea coșului minim lunar al unei familii – 2.100 de lei, dacă locuiește în mediul rural, şi la 2.600 de lei, dacă locuiește la oraș.
Această valoare a fost stabilită pe baza unui studiu realizat de Ministerul Muncii, Academia Română, Comisia Națională de Prognoză, Institutul Național de Cercetare Științifică în Domeniul Muncii și Protecției Sociale și ANPC.
„Valoarea coșului minim lunar de consum reprezintă pragul minim sub care nu pot fi stabilite cheltuielile pentru asigurarea unui nivel de trai rezonabil. Această valoare reprezintă suma de bani din veniturile debitorului care nu poate fi oprită pentru plata datoriilor deoarece îi este necesară pentru acoperirea cheltuielilor indispensabile asigurării traiului zilnic pentru sine și familia sa”, se arată în document.
Nivelul cuprinde cheltuielile unei familii formate din 2 adulți și 2 copii, unul dintre aceștia sub 14 ani, familia aflându-se în caz de insolvență potrivit Deciziei nr. 7/2018 a CINC, care a intrat în vigoare din data de 16 ianuarie 2019 și aprobă Criteriile generale pentru stabilirea nivelului de trai rezonabil.
Valoarea coșului minim lunar de consum diferențiat pentru datornicul din oraș şi familia acestuia în procedura de insolvenţă pe bază de plan de rambursare a datoriilor sau procedura simplificată de insolvenţă este de:
Valorile sunt mai mici pentru persoanele care trăiesc în mediul rural, respectiv de:
În total, coșul minim lunar de consum pentru o familie de doi adulți și doi copii din mediul urban, stabilit de Institutul de Cercetare a Calității Vieții, este de 2.600 lei, iar pentru mediul rural, de 2.100 de lei. Cea mai mare parte din sumă, de 1.069 de lei, va fi cheltuită pe mâncare, iar pentru locuință, combustibil, apă, electricitate, internet, suma ar fi de 405 lei pe lună. Pentru transport a fost alocată suma de 215 lei, pentru sănătate 132 de lei și pentru educație și cultură 53 de lei. În coșul minim a fost inclusă și o sumă pentru asigurările casei, mașinii sau persoanelor, de 122 de lei, dar și o sumă ce poate fi economisită, în aceste condiții, de 236 lei/lună.
Ai nevoie de Deciziei nr. 7/2018? Poți cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!