Cererea de decizie preliminară, înaintată Curţii de Justiţie a UE şi semnalată mai jos privește interpretarea articolului 3 litera (g) din Directiva nr. 48/2008 privind contractele de credit pentru consumatori.
Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între SIA „Soho Group”, pe de o parte, și Patērētāju tiesību aizsardzības centrs (Centrul pentru Protecția Drepturilor Consumatorilor, Letonia) (denumit în continuare „CPDC”), pe de altă parte, în legătură cu cererea de anulare a deciziei prin care acesta din urmă a aplicat Soho Group o amendă pentru încălcarea intereselor colective ale consumatorilor.
Soho Group este o instituție de credit specializată în atribuirea online a unor împrumuturi cu valoare redusă, pentru perioade scurte. Practica comercială a acestei întreprinderi constă în a furniza consumatorilor servicii de credit sub formă de împrumuturi cu o valoare cuprinsă între 70 și 425 de euro, pentru o perioadă care, astfel cum reiese din decizia de trimitere, poate fi cuprinsă între 30 de zile și 12 luni.
– Cu ocazia unui control pe site‑ul internet al societății, CPDC a constatat că Soho Group propunea contracte de credit care cuprindeau o clauză intitulată „Prelungirea duratei împrumutului”. În temeiul acestei clauze, debitorul ar putea solicita o prelungire a duratei împrumutului plătind în contul curent al creditorului costuri de prelungire care depind de valoarea și de durata împrumutului. După primirea plății, creditorul trimite o notificare care confirmă prelungirea duratei indicate în condițiile specifice ale contractului de credit sau în graficul de rambursare sau refuză acordarea acestei prelungiri, fără a fi necesar să se motiveze acest refuz.
– În urma acestui control, CPDC a concluzionat că, în ceea ce privește prelungirea duratei creditului, Soho Group propunea consumatorilor contracte de credit al căror cost total zilnic nu respecta dispozițiile articolului 8 alineatul 2³ din legea letonă privind protecția drepturilor consumatorilor (PDC). Prin urmare, CPDC a apreciat că costurile contractului de credit propus consumatorilor de Soho Group nu erau nici proporționale și nici conforme practicilor comerciale loiale, în sensul articolului 8 alineatul 2² din această lege. În acest scop, CPDC a considerat că costul total al creditului include costurile de prelungire a creditului pentru motivul că condițiile privind prelungirea creditului făceau parte din clauzele și condițiile convenite între creditor și debitor în contractul de credit.
– Prin decizia din 21 februarie 2017, CPDC a aplicat Soho Group o amendă de 25 000 de euro.
– În urma respingerii de către Tribunalul Administrativ Districtual, Letonia, a acțiunii formulate de Soho Group având ca obiect anularea acestei decizii, Soho Group a declarat apel la Curtea Administrativă Regională care a confirmat decizia pronunțată de Tribunalul Administrativ Districtual.
– În această hotărâre, Curtea Administrativă Regională a considerat că, dacă durata contractului de credit în discuție în litigiul principal era prelungită, costurile legate de utilizarea creditului în perioada de prelungire deveneau cunoscute și constituiau costuri de credit cărora le erau aplicabile limitările prevăzute de Legea PDC.
– Soho Group a formulat recurs, în cadrul căruia susține că plata costurilor de prelungire nu este obligatorie pentru obținerea împrumutului sau pentru utilizarea acestuia. De altfel, prelungirea contractului de credit nu ar fi decât una dintre cele trei opțiuni posibile la momentul scadenței împrumutului. Celelalte două opțiuni ar consta în rambursarea creditului fără plată suplimentară sau în nerambursarea acestuia, ceea ce ar declanșa calcularea unor dobânzi de întârziere. Potrivit Soho Group, întrucât prelungirea creditului nu era cunoscută la momentul încheierii acestui contract, și anume la momentul la care este determinat costul total al creditului, iar DAE este calculată, costurile acestei prelungiri nu ar putea fi incluse în costul total al creditului.
– Curtea Supremă a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
„1) Noțiunea de «cost total al creditului pentru consumatori» definită la articolul 3 litera (g) din Directiva [2008/48] este o noțiune autonomă de drept al Uniunii?
2) Costurile pentru prelungirea termenului de rambursare a creditului sunt incluse în noțiunea de «cost total al creditului pentru consumatori», definită de [această dispoziție], într‑o situație precum cea [din cauza principală] în cazul în care clauzele privind prelungirea duratei creditului fac parte din clauzele și condițiile contractului de credit convenite între debitor și creditor?”
– Prin decizia pronunţată, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene declară următoarele :
Noțiunea de „cost total al creditului pentru consumatori” care figurează la articolul 3 litera (g) din Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori și de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului trebuie interpretată în sensul că această noțiune cuprinde costurile unei eventuale prelungiri a creditului, în măsura în care, pe de o parte, condițiile concrete și precise ale eventualei sale prelungiri, inclusiv durata acesteia, fac parte din clauzele și condițiile convenite între creditor și debitor în contractul de credit și, pe de altă parte, costurile menționate sunt cunoscute de către creditor.
Hotărârea CJUE din 16 iulie 2020 în cauza C‑686/19, având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată de Curtea Supremă, Letonia, în procedura SIA „Soho Group” împotriva Patērētāju tiesību aizsardzības centrs
