UPDATE 19 aprilie 2017: În urmă cu puţin timp a fost publicată în Monitorul Oficial Legea nr. 67/2017 pentru completarea art. 47 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, prin care se stabileşte ca toți copiii sub 3 ani să fie scoși de pe lista cheltuielilor de la asociațiile de proprietari. Actul intră în vigoare din această sâmbătă, 22 aprilie 2017.
Iniţial, proiectul prevedea şi majorarea termenului de plată al utilităţilor de la 20 de zile, la 30 de zile, însă această modificare a fost respinsă.
Inițiatorul proiectului a susținut, în expunerea de motive, că dacă nici animalele de companie ale unor proprietari nu sunt trecute la întreținere, deși consumă apă sau alte utilități, atunci nici bebelușii nu pot fi luați în calcul:
“Am avut în vedere faptul că includerea minorilor care au sub 3 ani în numărul persoanelor care plătesc cheltuielile de întreținere ale locuinței și cheltuielile asociației de proprietari nu se justifică. Consumul realizat de acești copii minori se poate reflecta în contoarele de apă sau în consumul locuinței per ansamblu. În plus, în condițiile în care animalele mici de companie (pisici, căței etc.) nu sunt incluse în rândul consumului pe locuință sau apartament/persoană, consider absurd să contorizăm cvasi-cheltuielile «provocate» de bebeluși pentru una desfășurare a asociației proprietarilor de locuințe.”
Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari. La articolul 47, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alin.(2), cu următorul cuprins:
”(2) Asociațiile de proprietari pot hotărî exceptarea de la plata cheltuielilor prevăzute la alin. (1) lit. b) pentru copiii cu vârsta de până la 3 ani.””
În ceea ce priveşte majorarea termenului de plată al utilităţilor de la 20 de zile, la 30 de zile, în raportul comun înaintat de Comisia pentru Adminsitraţie Publică şi Amenajarea Teritoriului şi Comisia Juridică, de Disciplină şi Imunităţi este precizat că modificarea termenului de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociațiilor de proprietari, conform propunerii legislative, poate genera depășirea termenelor legale de plată a facturilor către furnizorii de utilități.
Ai nevoie de Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF, de AICI!
Este IMORAL, IRAȚIONAL, INUMAN să declari un bebeluș la intreținere, deasemeni chiar și un câine sau pisică (atât timp cât nu fac gălăgie și nu sunt așa evidenți) cum MĂ CUM, atunci când te uiți la un bebe să iți treacă prin țeasta aia de imbecil ce ești că trebuie să profiți de el taxându-l cu un pomelnic de taxe; curent, apă, gaze, gunoi, salariile asociației ?! EȘTI PROST ? inseamnă că ești un om malefic ce refulează acum pe incapacitatea de a fi avut vreodată copiii la viața sa !
Dragi domni/doamne ce au exprimat pareri pro sau contra acestei modificari, va-ti gandit la un anumit aspect ce nu se mentioneza in aceasta lege si anume ca foarte multe persoane(proprietari) nu mai sunt de acord cu apometrele . In adunarile generale cand se pune problema numarului de persoane ( bebelusi in cazul acesta) toti membrii asociatiilor vor fi de acord cu reinstalarea apometrelor numai sa respecte legea si in acelasi timp acestia sa nu plateasca pentru consumul bebelusilor. Va rog ganditi-va si la acest aspect.
Buna ziua,
Imi puteti spune daca legea 230/2007 art.47 s-a modificat sau este in faza de proiect?
Minorii sub 3 ani sunt scosi de la intretinere?
Va multumesc frumos!
Buna ziua,
Forma art. 47 din Legea asociatiilor de proprietari este in continuare cea cunoscuta, excluderea copiilor minori de pana la 3 ani nefiind aprobata pana in acest moment.
Buna ziua, Am si eu o observatie in legatura cu scoaterea copiilor sub 3 ani de la cheltuielile pentru intretinere. Eu sunt pensionara si nu fac prea multa mizerie, nici pe casa scarilor si nici gunoi prea mult nu am. La cheltuielile pentru intretinere, numarul de persoane conteaza doar la gunoi si omul de sevici, restul se contorizeaza. Dupa parerea mea si din cate am constatat, pubelele de gunoi se umplu repede cu scutecele bebelusilor, cutiile de Pampersi si de lapte praf, resturi vegetale de la cei pt. care se gateste deja. Pana acum nu au fost scosi copiii de la intretinere, de ce acum ? Nu sunt deacord! Copiii se joaca afara, urca de mai multe ori pe zi pe scari, cu picioarele murdare, fac mai multa mizerie decat un animal de companie, care poate e carat in brate, sa nu mai vorbim de galagie !!! Multumesc pt. ocazie !
poate dumneata nu ai copii sau nepoti din moment ce compari un copil cu un animal de companie. din cauza unora ca dumneata am ajuns in situatia asta. dumneata te-ai nascut pensionara???? pentru un cuplu tanar conteaza foarte mult acea scutire de la cheltuieli pentru copilas. cat despre zgomot, la un bebe e ceva normal, dar sa-ti urle potaia pe scara….rusine domna pensionar
esti un rest biologic , o infectie umana ce trebuie starpita de urgenta , nu meriti atentia societatii indiferent de argumentele tale jalnice
sa-ti fie rusine !
Să fie clar pentru toată lumea .”Potrivit art.39 din H:G.nr1588/2007:Cheltuielile pe consumuri individuale reprezintă cheltuielile asociaţiei pentru :apă rece şi canalizare;apă caldă menajeră;energie termică;combustibilul şi apa rece pentru prepararea apei calde;gaze naturale;încălzirea apartamentului sau a spaţiului cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă.Cheltuielile pe consumuri individuale sau în funcţie de alte criterii în baza cărora se pot individualiza consumurile. În concluzie ,singura cheltuială de la care se poate hotărî exceptarea de la plata,a copiilor cu vârsta de până la 3 ani ,este DIFERENŢA de apă rece sau caldă.
Această regulă se aplică doar în situaţia în care există o hotărâre a Adunării generale prin care diferenţele de apă se repartizează în funcţie de numărul de persoane.”
Buna seara as dori si eu sa intreb cum sa procedez cu bebe am nascut in noienbrie 2016 si in decenbrie milau bagat la intretinere iam zis atministratorei de mai multe ori de bebe sal scoata dar azis ca nu este obligatoriu pentru toti atministratori sa scoata copii ce trebuie sa fac in cazu asta
Eu in sept am născut si repede mi lau băgat pe bebe la întreținere așa fac iau bani de la gura copiilor nu se gândesc ca ar trebui sa nu se uite sa ia bani de la baie bebeluși dar nu au suflete poate sunt pers multe in casa si au decât un singur venit sa le fie rușine ca ia salariu de pe urma bebelușilor.
.
Statul iti da 200 de lei alocatie, iar asociatia iti ia 50 si ceva de lei pe luna la intretinere. Ce face un bebelus de cateva luni, care nici nu poate merge pentru banii acestia? Se plimba singur cu liftul? Este aberant. Haideti sa facem o petitie ceva sa se aprobe legea.
Modificarea legii nu a adus nici o îmbunătățire,exceptare de la plata cheltuielilor a minorilor de până la 3 ani a rămas tot în cârca asociației de proprietari care trebuie să hotărască prin adunare generală,iar aici te lovești de refuzul proprietarilor care nu mai au copii mici și atunci degeaba refulăm pe membrii comitetului ,contabil și administrator care își desfășoară activitatea respectând prevederile legii 230 ,dar și aplicând hotărârile adunării generale care devin lege după aprobare pentru conducerea asociației de aceea trebuie să fim prezenți la adunarea generală,că după aia vorbim degeaba.
Unde se arunca scutecele, cutiile de la lapte praf si altele… La gunoiul platit in functie de numarul de persoane…
Cand se calculeaza ajutoarele sau orice venit pe membru de familie, includem copilul, nu? Haideti sa nu fim ipocriti.
Un batran imobilizat se plimba cu liftul, e persoana?
Romanii s au invatat pomanagii in general. Au cate 2 3 masini..vor parcat moca pe domeniu public..cica n au bani de parcare:) Toarna 2 3 plozi..sa le dea ..faca statul..primaria..practic sa ii ajute comunitatea sa i creasca. Pai copilul ala cand va fi adult va ajuta comunitatea? poate da..f probabil nu. va ajuta proprii parinti in mod uzual, uneori nici pe ei. nu avem simtul raspunderii. copil inseamna angajament, responsabilitate a celor care l au facut..dar asta suna SF pt multi romani din pacate
in data de 01.Apr.2017 pe saitul Camerei Deputatilor figura: trimitere la Presedintele României pentru promulgare. Conform CONSTITUTIA ROMANIEI ART 77-78, Promulgarea legii se face în termen de cel mult 20 de zile de la primire. O lege promulgata de Presedinte se publică în Monitorul Oficial al României şi intră în vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei.
Si forma finala este:”(2) Asociațiile de proprietari “pot” hotărî exceptarea de la plata cheltuielilor prevăzute la alin.(1) lit.b) pentru copiii cu vârsta de până la 3 ani.” Adicatelea, mai pe romaneste, ramane la latitudinea asociatiei de proprietari daca scot copii de la plata cheltuielilor de intretinere. Dragut….ne ajuta statul asta pana nu mai poate!
O lege romaneasca ,facuta de oameni incompetenti,hoti si magari,cum vreodata pe lumea asta o sa mi scoata mie asociatia copilul din intretinere cand ea suge bani de pe urma copilului…:)) ar fi culmea.
Pe data de 13 aprilie 2017, Președintele României a semnat decretul pentru promulgarea legii care prevede ca toți copiii sub 3 ani să fie scoși de pe lista cheltuielilor de la asociațiile de proprietari. Iniţial, proiectul prevedea şi majorarea termenului de plată al utilităţilor de la 20 de zile, la 30 de zile, însă această modificare a fost respinsă. Proiectul de lege a fost aprobat pe 21 martie de Camera Deputaţilor, cu 269 de voturi “pentru”. Urmeaza Monitorul Oficial
”(2) Asociațiile de proprietari pot hotărî exceptarea de la plata cheltuielilor prevăzute la alin. (1) lit. b) pentru copiii cu vârsta de până la 3 ani.” Acolo nu este un TREBUIE, practic nu este o condiție. Atunci vă întreb: în ce condiții se poate hotărî exceptarea de la plata cheltuielilor?
Buna!Practic președintele,administratorul si membrii comitetului de conducere al asociației de proprietari hotărăsc daca se aplica sau nu legea.Pe de alta parte as vrea sa ii vad pe cei care împotrivesc legii.Daca asociațiile pot decide acest lucru atunci tot asociațiile pot decide si includerea la întreținere a animalelor de companie,nu?.Aceasta este părerea mea si o susțin.
Tocmai m-a luat la misto – fara exagerare – “dna Administrator” – spunandu-mi ca ea nu e de acord cu legea si ca imi trebuie acordul tuturor 296 de proprietari care fac parte din asociatie… tare nu? Deci daca ea clar nu e de acord, ce pretentii sa mai am? Nici macar program sa platesti intretinerea nu are si ea e singura la un cartier intreg.
asta care ai iniatiat legea sau modificarea ei,ce faci cu pampersi bebelusilor?intra sau nu in categoria deseurilo?daca da e normal sa platesti la intretinere tariful de salubritate pentru bebelusi
Pentru Ioan și Anca – dacă tu consideri că un scutec sau o cutie lapte ar „umple” pubelele blocului hai să ne gândim și la conservele de mâncare umedă pentru câine/pisică, sacii de mâncare uscată și pungile pline de nisipul din litiera mâței.
Liftul este folosit și de proprietarii de câini care scot câinele afară de minim 3-4 ori pe zi să-ți umple ție strada și trotuarul de „rahat”.
Majoritatea supăraților clar nu au treabă cu copiii (ori le-au crescut ori nu vor să aibă) și devin sfătoși pe la secțiuni de „commenturi”.
Legea nu a creat nimic – sunt asociații care nu includeau bebelușii dar dacă deja sunt trecuți nu o să vrea nimeni să renunțe la niciun ban primit degeaba.
Cine a gandit aceasta modificare a art.47 din Legea 230/2007, asta nu sta la bloc este un barosan are o vila cu servitori, pentru-ca la bloc in comunitate este cu totul altfel. un copil, consuma, gaz, curent la parti comune,deranjeaza vecinii,salariile persnalului care spala scarile ca parintii i-i scot afara de 3-4 ori pe zi, , interfonul , gunoi, , Nu mai vorbesc de caini ca cel care a hotarat sa scoata cainii dela o cota mica de intretinere a fost tot un om care habar nu are cata mizerie face cainii pe scara , cat par lasa pe scari, ce miros urat dela ap. cu caini si pisici, din nou lumina parti comune ca i-l scoate afara de 5-6 ori pe zi, interfon, om serviciu .
Domnule cine oi fi care ai facut aceasta propunere mai cere si parerea unor administratori de bloc sa vedeti ce va spune, ca sigur ar strange toti cainii din bloc si i-i va aduce la luxoasa vila unde stati. ,iar daca in bloc sunt 25030 copii intretinerea ar creste f. mult , dar dumneata domnule baron ai buzunarele pline de bani , nu ca amaratii de pensionarii cu penii intre 800-1300 lei pe luna. , la blocurile date in folosinta de prin 1965-70 . Cel putin este o portita lasata ca se va face numai daca adunarea generala hotaraste, si sa fiti sigur cu locatarii nu vor fi de acord , necincalcand lege, si va profita de acel inscris care lasa la latitudinea Asociatiiloor sa hotarasca in adunarea generala.
Cititi cu atentie modificarea acestui articol si veti vedea ca lasa la latitudinea asociatiilor de proprietari. ”(2) Asociațiile de proprietari pot hotărî exceptarea de la plata cheltuielilor prevăzute la alin. (1) lit. b) pentru copiii cu vârsta de până la 3 ani.””
iar toti care sunt inversunati cum este acel CIPRIAN, cred ca asta ete la scoala nu are copii si nici el nu locuieste la bloc sta pe undeva prin canal
TARE AI FI CURIOS SA CUNOSC NUMELE ACESTUI DEPUTAT SAU SENATOR CARE A INITIAT ACEST DEMERS, LA CE VILA STA SI CE AFACERE ARE?
“A fost publicată legea pentru scutirea copiilor sub 3 ani de la plata întreţinerii” :)))) foarte dragut. As intreba, s-a uitat careva pe continutul legii? Mai exact pe legea 230/2007, la articolul incriminat? Zice cam asa:
Articolul 47
Cheltuielile asociatiei de proprietari sunt urmatoarele:
a) cheltuieli pe numar de persoane care locuiesc sau desfasoara activitati in proprietati individuale;
b) cheltuieli pe consumuri individuale;
c) cheltuieli pe cota-parte indiviza, in functie de suprafata utila a proprietatii individuale;
d) cheltuieli pe beneficiari, aferente serviciilor individuale ale proprietarilor, dar gestionate financiar prin intermediul asociatiei de proprietari;
e) cheltuieli pe consumatori tehnici;
f) cheltuieli de alta natura .
Acum modificarea legislativa facuta de alesii neamului face referire la litera <> a acestui alineat. Nicidecum nu se refera ca se scoate de la intretinere (si asta inseamna toate cheltuielile) bebelusul. Si cum majoritatea avem apometre, calorimetre, centrale, etc, unde este scutirea de la plata? Poate doar pentru cei necontorizati, care platesc in regim pausal, in acest caz, pentru un apartament s-ar imparti cheltuielile la n-1 persoane. Din punctul meu de vedere este inexistenta scutirea. O lege pe care nimeni nu a analizat-o, iar aici ma refer mai ales la mass media, care ar fi putut lua atitudine la atitudinea absolut jignitoare a celor care ne conduc tara. Pentru mine este un atentat la inteligenta noastra. Ca sa nu mai spun de titlurile care ne dezinformeaza. As putea include chiar si titlul acestuimaterial. Asa ca sfatul meu este cel putin sa nu pierdeti timpul pe la administratiile de bloc, caci, chiar daca toata lumea de acolo este de acord c legea, aplicarea ei nu va avea nicun efect vizibil pentru locatarii din blocuri.
dar gazele ,dar lumina pe scara blocului nu o mai socotesti ?
aveti ideea si vreti sa traiti ca in SUA ????, pai platiti ca acolo ok !!??
da zero alocatie in SUA ptr. copii
Fiecare intrepreteaza legea in favoarea sa fara sa tine cont de aspectul legal.
Nu este deloc inuman sa bagi un copil la intretinere atata timp cat legea sau adunarea generala care reperezinta tot o lege, decid acest aspect.
O doamna de la mine din bloc zace la pat de 4 ani. Este bgata la intretinere desi si in toata aceasta perioada nu a folosit niciodata liftul. O alta doamna devinta de curand mama, tipa in gura mareca exista o lege care ii scuteste odrasla de la intretinere (care lege? nici ea nu stie), cu toata ca cel putin de 4 ori pe zi foloseste liftuul cand isi scoate copilul la aer.
Intrebarea mea este urmatoarea: De ce acea doamna care zace la pat trebuie sa plateasca partile comune, salarii si cheltueli iar ce-i care au copii mici trebuiesc scutiti de aceste taxe? De ce trebuie ca ceilalti locatari sa plateasca parte de bani care ar trebui sa o plateasca ei? Cer ajutoare de la stat, la ajutoarele sociale includ copilul ca numar de persoana insa nu vor sa fie trecut ca persoana si la intretinere.
Daca ai reusit sa faci un copil trebuie sa-ti asumi intreaga responsabilitate.
Pentru cei care spun ca,copii consuma atât de mult am un mesaj tare dragut în specia-l pentru gion, copilul meu nu lasă par sau căcați pe scări nu am lift și chiar dacă as avea îl țin în brate ,da sunt deacord cu tine deranjeaza vecini este copil și nul pot lega la gura ,dar tu îți poți pune un calus în gura când gemi de îți bat vecini în perete,și în legalura cu pensionari cu pensia mica cat au muncit ata sunt platiti .
Dragilor, un bebeluș nu poate folosi liftul singur (deci, adultul care este cu el cotizează pt asta), apa e contorizata, iar gazele nici nu se mai pun pt că dacă e alăptat, nu ai nevoie nici să-i încălzești apa. Până la 3 ani, doar cine are copii știe cât poate consuma un copil, o lingura de mâncare pe care i-o dai din ce gătești pt toată familia. Deci, unde e consumul ăla mare de trebuie trecuți acești copii la întreținere ca un adult?
In indexele apometrelor de la apa care nu le declara corect tinerii acestia care au copii mici si da 2-3 metri pe luna la intretinere.Nu este zi de la dumnezeu sa nu aiba franghiile incarcate cu rufe de la copil cat si de la ei,dar ei nu se spala?ei nu gatesc?Pana la 1 anisor da sunt de acord sa nu fie introdus la intretinere dar dupa implinirea varstei de 1 an da.
pai nu merge cu liftul copilul , dar parintele nu-l scoate de 2/3 ori pe zi la aer in fata condominoului sau in parc ?
Modificarea sună așa: asociațiile de proprietari POT HOTĂRÎ exceptarea de la plata cheltuielilor prevăzute la alin.1 lit. b, deci nu e obligatoriu, trebuie convocată Adunarea Generală și supusă la vot propunerea. Cheltuielile de la care pot fi scutiți copiii sunt cheltuielile pe persoană: gaze, apă rece, apă caldă, gunoi, curățenia pe scară, lumina pe scară (dacă gazele și apa nu sunt contorizate pe apartament). Am organizat ședința. iar majoritatea proprietarilor nu au fost de acord fiindcă, au zis ei, și copiilor li se face mâncare gătită, baie, și ei produc gunoi care e preluat de firma de salubritate. Proprietarii nu înțeleg de ce trebuie să preia ei, ceilalți, cheltuielile celor care au făcut copii.
Si daca Administratorul nu este de acord sa faca sedinta cu ceilalti locatari ca sa se supuna la vot? Atunci ce pot face?. Sotia mea a vorbit astazi cu el despre aceasta lege si a primit urmatorul raspuns: ” Lasa-ma dracu cu legea ta de 2 bani. Nu ma intereseaza, nu fac nimic. Trebuie sa platesti intretinerea si cu asta basta.
Normal , are dreptate administratorul . Adica cum , locatarii blocului sa creasca copiii altora pina la 3 ani ? Asa cum sint trecuti la ajutoare sa fie si la intretinere . Atit timp cit sint fiinte umane sa nu se uite ca sint in ingrijirea parintilor NU a asociatiei . NU asociatia creste copiii locatarilor tineri .
Eu stau la etajul 1,si platesc pentru lift,dar nu il folosesc,iar vecina care are caine cand merge la plimbare cu cainele folosrste liftul,atunci in cazul acesta unde e corectitudinea????nici eu di nici bebelusul meu nu folosim liftul,de ce suntem obligati sa kl platim?
Cei ce nu folosesc liftul fiind la parter nu este legal sa plateasca . Pe cei de la etajul 1 nu-i opreste nimeni sa foloseasca liftul . Interzicerea ar fi abuz si se pedepseste .
Aceasta lege este facuta sa produca dusmanii in bloc . Unii administratori zic ca este vorba doar de consumul de apa dar nu stiu cum sa calculeze . Adica cum , locatarii blocului sa creasca copiii altora pina la 3 ani ? Asa cum sint trecuti la ajutoare sa fie si la intretinere . Atit timp cit sint fiinte umane sa nu se uite ca sint in ingrijirea parintilor NU a asociatiei . NU asociatia creste copiii locatarilor tineri .
Mesaj pentru toti dobitocii astia de administratori care comenteaza pe pagina asta…..eu stau la bloc …nu am caldura dar platesc…..copilu e bagat la intretinere…..Si voi nesimtitilor comentati ca copilul trebuie sa plateasca….dar noi de ce platim caldura daca nu avem? Nu mai comentati …se vede ca nu aveti copii si aveti o viata de kkt….Romania o tara de kkt
Buna seara am sa va relatez nemulrumirea mea fata de statul roman imputit.1 cum e psilbil ca un copil care este fie la gradinita fie la scoala cu program prelunigit care platesti vb aia peste 160 de lei lunar pt fiecare institut in parte?2 si sa mai vi sa platesti si la locuinta unde locuieste!!!!!!privind cheltuielile deci imginati-va ce face statul da cu o mana ia cu 10 maini,Rusine sa va fie.
Si te astepti sa iti platesca vecinii cheltuielile? Un copil consuma apa, se stie cat de mult se spala hainele.pt un copil, catbde des se face baie. Deseurile pampers tot vecii sa le plateasca? Caldura la fel? Hai lasati vrajeala. Si asa copiii primesc bani de la stat. De ce naiba sa ii obligi pe vecinii tai sa plateasca ca ai vrut tu sa ai odrasla?
Practic acel copil are un cost pe luna numai la chelutielile institutului scolar plus la asociatie de bloc sau propietari suma aproximata de 220 de lei doar aceste 2 cheltuieli sa nu mai zic mancarea si hainele sau ma rog necesitatile copilului
O lege data degeaba. Nu iti scoate nimeni copilul de la intretinere. Atunci sa plateasca intretinere pe nr de persone si cei cu animale, ei de ce ar fi scutiti?! Legea e data tot in favoarea statului, putini o pun in aplicare. Sa va fie rusine pt legea asta, mai bine nu o dadeati ca tot aia e situatia. Vecina are 2 caini si coboara cu ei de cel putin 4 -5 ori pe zi plus zgomot plus mizerie…dar comitetul se strange in martie dupa ce trece iarna si te stoarce bine la bani..si ce sa vezi si in martie ca tot nu sunt de acord comunistii.. Persoanle imobilizate la pat ar trebui din bun simt sa nu le puna la plata ..dar nu sunt oameni te jupoaie de tot