Copiii cu diabet vor avea ajutor financiar până la 14 ani

Marilena Nedelcu
20 mai 2016 2 min read
Iniţiativa completează Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap conform măsurilor şi principiilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii...

O propunere legislativă prevede prelungirea perioadei de ajutor financiar pentru copiii cu diabet, de la 7 ani, cum este în prezent, până la împlinirea vârstei de 14 ani. Iniţiativa completează Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap conform măsurilor şi principiilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii:

Specialiştii atrag atenţia că aceşti copii cu diabet au nevoie şi după vârsta de 7 ani de 4 doze de insulină zilnic, de fiecare masă cântărită şi supraveghere atentă, chiar dacă frecventează cursurile şcolare. Deposedarea mamelor lor de drepturile oferite de calitatea de însoţitor le limitează posibilitatea de a-i supraveghea, astfel încât copilul bolnav de diabet poate să sufere în orice moment complicaţii.

Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap se completează cu un singur alineat, după alineatul (2) al articolului 58.

„(21) Copiii cu diabet din grupa de vârstă 0-14 ani care prezintă probleme deosebite de alimentaţie şi administrare a tratamentului şi care se încadrează în gradul de handicap grav în baza recomandării medicale, beneficiază de asistenţă şi îngrijire la domiciliu, în condiţiile prevăzute de lege.”

Propunerea legislativă menţionează că impactul financiar nu va fi prea mare, fiind vorba despre aproximativ 2.000 de cazuri în plus faţă de cele existente, conform datelor din domeniu. Iniţiativa legislativă este în dezbatere publică la Senat, care este prima cameră sesizată.

Ai nevoie de Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF, de AICI!

comentarii

Noua platformă de informare juridică dezvoltată de Indaco este aici!

După trei decenii de experiență în dezvoltarea soluțiilor juridice, Indaco Systems prezintă lege6.ro, o nouă platformă guvernată de AI, care se auto-îmbunătățește zilnic

lege6 logo