Contribuţii la pensiile din sistemul public

Semnalăm, mai jos o decizie a CCR prin care a fost admisă parțial obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 alin. (1), a sintagmei “cu valabilitate permanentă” cuprinsă în art. 52 cu referire la lit. a) și ale art. 63 lit. a) și b) din Legea privind sistemul public de pensii

Decizia nr. 138/2019 a CCR a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 375 din 14 mai 2019. 

Obiectul controlului de constituționalitate 

Curtea observă că nu se contestă în mod direct art. 53 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul public de pensii, ci faptul că beneficiul acordat de acesta nu este reglementat și în privința altor persoane cu handicap grav; or, textul în cauză este art. 52 lit. a) din lege. De asemenea s-a indicat ca fiind obiect al controlului art. 63 lit. a) din lege, însă, în realitate, critica de neconstituționalitate vizează stagiul de cotizare reglementat de art. 63 lit. b) din lege, și nu vârsta de pensionare în cazul pensiei de invaliditate. 

Curtea a reținut, drept obiect al controlului de constituționalitate dispozițiile art. 25 alin. (1), sintagma “cu valabilitate permanentă” cuprinsă în art. 52 cu referire la lit. a), precum și dispozițiile art. 63 lit. b) din lege, care au următorul cuprins:

- Art. 25 alin. (1): “(1) Contribuabilii la sistemul public de pensii sunt cei care datorează și plătesc, după caz, contribuția de asigurări sociale, conform Codului fiscal.“;

- Art. 52 lit. a):

“Persoanele care au realizat un stagiu de cotizare în condiții de handicap beneficiază de reducerea vârstelor standard de pensionare prevăzute în anexa nr. 5, în funcție de gradul de handicap, dovedit cu certificat de încadrare în grad și tip de handicap cu valabilitate permanentă, în condițiile Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare, după cum urmează:

a) indiferent de vârstă, dacă au realizat, în condiții de handicap grav, cel puțin o treime din stagiul complet de cotizare.”;

- Art. 63 lit. b):

“Pensia de invaliditate se cuvine persoanelor care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

b) au realizat, la data solicitării pensiei de invaliditate, stagiul minim de cotizare de 15 ani.”; 

Analiza obiecției de neconstituționalitate 

- Examinând criticile de neconstituționalitate formulate în privința art. 25 alin. (1) din lege, Curtea constată că pot fi contribuabili la sistemul public de pensii atât persoanele fizice, cât și cele juridice, având în vedere că, potrivit art. 3 lit. c) din lege, contribuabilul se definește ca “persoana fizică sau juridică ce plătește contribuții de asigurări sociale sistemului public de pensii, conform prezentei legi”. Prin urmare, noțiunile “plătește” sau “plătesc” se referă la obligația de plată în sensul că această contribuție poartă asupra patrimoniului acelor persoane, și nu în sens de efectuare a plății, ca operațiune tehnică. Potrivit art. 146 alin. (1) din Codul fiscal, “Persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora au obligația de a calcula și de a reține la sursă contribuția de asigurări sociale datorată de către persoanele fizice care obțin venituri din salarii sau asimilate salariilor”.

- Așadar, a datora și a plăti, pe de o parte, iar a calcula și a reține la sursă, pe de altă parte, sunt noțiuni diferite care indică faptul că această contribuție este datorată de asigurat (“se datorează“) și poartă asupra venitului realizat de acesta (“se plătește“), însă determinarea cuantumului contribuției, reținerea ei la sursă, care implică obligația de a efectua plata în contul bugetului asigurărilor sociale de stat, revin angajatorului. Totuși, deși intenția legiuitorului poate fi înțeleasă, limbajul folosit în legea supusă controlului de constituționalitate este unul impropriu, în sensul că noțiunea de “plătește” este folosită atât în privința subiectului de drept din venitul căruia se prelevează contribuția [art. 3 lit. c), art. 25 alin. (1)], cât și în privința subiectului de drept care reține și virează contribuția [art. 3 lit. a), art. 35 alin. (1)]. Prin urmare, având în vedere domeniul atât de sensibil, cel al pensiilor publice, legiuitorul trebuie să dea dovadă de o rigoare mai mare și să folosească termeni cu un contur juridic bine stabilit; acesta trebuie să facă distincția între subiectul de drept titular al obligației de plată a contribuției și subiectul de drept care efectuează plata propriu-zisă. De aceea, termenii nu trebuie folosiți amalgamat, ci distinct, pentru că fiecăruia i se atașează un anumit conținut juridic. Prin urmare, fiecare operațiune juridică trebuie determinată prin termeni și noțiuni distincte, pentru a nu exista o suprapunere între sferele lor de cuprindere.

- Conținutul normei juridice vizează titularul obligației de plată a contribuției de asigurări sociale, care se deosebește în mod fundamental de titularul obligației de efectuare a plății/virare a contribuției de asigurări sociale.

- De asemenea, numărul destinatarilor legii este foarte mare, privind pe fiecare angajat și angajatorul acestuia, iar calitatea destinatarilor legii variază, astfel încât și gradul lor de înțelegere a prevederilor acesteia este diferit. Astfel, dacă pentru un angajator aspectele criticate nu relevă nicio dificultate, alți angajatori vor avea dificultăți de interpretare și, în măsura în care nu vor recurge la consultanță de specialitate, ar putea aplica norma în mod greșit. Având în vedere că textul criticat se adresează unui număr foarte mare de persoane fizice și juridice, trebuie să se caracterizeze prin rigoare și acuratețe. Or, norma, astfel cum este redactată, are un caracter interpretabil prin prisma calității destinatarilor săi și are potențial ridicat de a crea o tulburare însemnată a întregului mecanism al încasării contribuțiilor la bugetul de asigurări sociale. Astfel, legiuitorul trebuie să clarifice aceste aspecte confuze din punct de vedere terminologic încă înainte de intrarea în vigoare a legii, pentru a se evita caracterul echivoc al legii; se impune, astfel, exigența ca legiferarea să fie realizată într-un mod care să imprime un plus de claritate, precizie și previzibilitate a textului. Prin urmare, având în vedere importanța conținutului textului criticat, a domeniului în care intervine și numărul/calitatea destinatarilor săi, art. 25 alin. (1) din lege încalcă art. 1 alin. (5) din Constituție

- Examinând criticile de neconstituționalitate formulate cu privire la art. 52 lit. a) din lege, Curtea observă că gradele de handicap, potrivit art. 86 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap sunt: ușor, mediu, accentuat și grav, iar conform art. 86 alin. (2) din aceeași lege tipurile de handicap sunt: fizic, vizual, auditiv, surdocecitate, somatic, mintal, psihic, HIV/SIDA, asociat, boli rare.

- Art. 53 din lege stabilește că titularul beneficiului acordat de legiuitor este persoana cu deficiență vizuală gravă. Se observă că sintagma “deficiență vizuală gravă” nu vizează, în mod direct, un anumit grad de handicap, ci indică tipul de deficiență, precum și caracterul său grav. Totuși, este evident că nu este îndeajuns o simplă constatare de acest gen, ci este necesară atestarea prin certificat emis de către comisiile de evaluare în grad și tip de handicap. Astfel, sintagma analizată se referă la gradul de handicap grav și tipul de handicap vizual, atestate prin certificatul emis în mod corespunzător de către autoritățile publice.

- Cu privire la acordarea acestui beneficiu, legiuitorul a modificat (prin abrogarea Legii nr. 19/2000) și art. 52 lit. a) din Legea nr. 263/2010, în sensul că persoana având gradul de handicap grav, indiferent de vârstă, beneficiază de pensie pentru limită de vârstă dacă certificatul de încadrare în grad și tip de handicap are valabilitate permanentă și dacă a realizat cel puțin o treime din stagiul complet de cotizare. Prin urmare, diferențierea dintre persoana cu handicap vizual grav și cea cu handicap grav de altă natură pare, la o primă vedere, că este dată de termenul de valabilitate a certificatului de încadrare. Astfel, persoana cu handicap vizual grav poate beneficia de pensie pentru limită de vârstă, indiferent de vârstă, dacă a realizat în aceste condiții cel puțin o treime din stagiul complet de cotizare, indiferent de termenul de valabilitate al certificatului, în timp ce persoana cu handicap grav de altă natură, indiferent de vârstă, numai dacă a realizat o treime din stagiul complet de cotizare, în condițiile existenței unui certificat de încadrare în grad și tip de handicap cu valabilitate permanentă.

- Prin urmare, toate persoanele încadrate în gradul de handicap grav beneficiază de un tratament juridic similar, în sensul că pensia pentru limită de vârstă nu este condiționată de o anumită vârstă, ci numai de realizarea în aceste condiții a cel puțin o treime din stagiul complet de cotizare. Legiuitorul a acordat această facilitate tuturor persoanelor care dețin un certificat de încadrare în grad de handicap grav, indiferent de tipul acestuia, cu valabilitate permanentă [art. 87 alin. (11) din Legea nr. 448/2006 prevede: “Pentru persoanele cu handicap a căror afecțiune a generat deficiențe funcționale și/sau structural – anatomice într-un stadiu ireversibil și care nu pot urma programe de recuperare, Comisia de evaluare va stabili un termen permanent de valabilitate a certificatului fără a fi necesară prezentarea acestora la reevaluările periodice”]. Deși la o primă vedere pare că legiuitorul a acordat acest beneficiu persoanelor încadrate în grad și tip de handicap vizual grav independent de termenul de valabilitate și că diferențierea între cele două categorii de persoane cu handicap grav este dată de termenul de valabilitate a certificatului, în realitate, se constată că handicapul vizual grav este, de principiu, ireversibil, ceea ce implică un termen permanent de valabilitate a certificatului. Prin urmare, legiuitorul a aplicat același tratament juridic persoanelor cu handicap grav, care a generat deficiențe ireversibile.

- Curtea reține, raportat la cauza de față, că legiuitorul a ținut cont de dispozițiile art. 50 din Constituție cu referire la protecția specială de care persoanele cu handicap trebuie să se bucure și în privința dreptului la pensie, precum și de art. 16 alin. (1) din Constituție în sensul că persoanele cu handicap grav, care a generat deficiențe ireversibile, beneficiază de același tratament juridic, indiferent de tipul handicapului.

- Curtea constată că sintagma “cu valabilitate permanentă” cuprinsă în art. 52 cu referire la lit. a) nu încalcă art. 16 din Constituție prin raportare la art. 50 din aceasta

- Examinând criticile de neconstituționalitate formulate în privința art. 63 lit. b) din lege, Curtea constată că, prin Decizia nr. 680/2012 a statuat că “Pierderea totală sau cel puțin a jumătate din capacitatea de muncă din cauza bolilor obișnuite și a accidentelor care nu au legătură cu munca este un eveniment aleatoriu ce nu poate fi controlat de persoana în cauză, astfel încât stabilirea unei vârste și a unui stagiu minim de cotizare de la care poate fi acordată pensia de invaliditate nu se justifică. Condițiile pe care legiuitorul trebuie să le impună în acest caz trebuie să vizeze strict stagiul de cotizare deja realizat, astfel încât, indiferent de vârsta asiguratului, acesta să poată beneficia de o pensie de invaliditate potrivit contribuției realizate. În acest fel, pensia de invaliditate își păstrează natura juridică a unei prestații de asigurări sociale, nefiind transformată într-una socială“. Prin aceeași decizie, Curtea a statuat că “legiuitorul nu poate impune condiții nerezonabile pentru persoanele care și-au pierdut total sau cel puțin jumătate din capacitatea de muncă din cauza bolilor obișnuite și a accidentelor care nu au legătură cu munca în privința acordării pensiei de invaliditate. Or, în cazul de față, condiționând acordarea pensiei de invaliditate de împlinirea unei anumite vârste, dublată de realizarea unui anumit stagiu de cotizare, legiuitorul a încălcat această condiție de rezonabilitate și a afectat în mod direct dreptul la pensie al persoanelor prevăzute la art. 68 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 263/2010″.

- Conform art. 64 alin. (1) din legea analizată,

“(1) În raport cu gradul de reducere a capacității de muncă, invaliditatea este:

a) de gradul I, caracterizată de deficiența funcțională gravă, capacitate de muncă și autoservire diminuate;

b) de gradul II, caracterizată de deficiența funcțională accentuată, capacitate de muncă diminuată și capacitate de autoservire păstrată;

c) de gradul III, caracterizată de deficiența funcțională medie, capacitate de muncă diminuată și capacitate de autoservire păstrată”.

- În privința pensiei contributive de invaliditate nu se justifică existența unui stagiu de cotizare sau a unei vârste standard de pensionare în lipsa unui sistem eficient și coerent de compensații sociale de stat, care să garanteze un nivel de trai decent. În consecință, Curtea constată că art. 63 lit. b) și, prin extindere conform art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, lit. a) din lege încalcă art. 147 alin. (4) din Constituție raportat la art. 47 alin. (2) din aceasta. 

Hotărârea CCR 

Curtea:

- admite obiecția de neconstituționalitate și constată că dispozițiile art. 25 alin. (1) și art. 63 lit. a) și b) din Legea privind sistemul public de pensii sunt neconstituționale.

- respinge, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate și constată că sintagma “cu valabilitate permanentă” cuprinsă în art. 52 cu referire la lit. a) din Legea privind sistemul public de pensii este constituțională în raport cu criticile formulate.

Ai nevoie de Decizia nr. 138/2019? Poți cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!

comentarii

Despre autor  ⁄ Eugen Staicu

Eugen Staicu este redactor colaborator la LegeStart.ro. Contact: legestart@indaco.ro.

Fara comentarii

Scrie un comentariu