Ordinul nr. 487/2021 privind efectuarea operațiunilor de evaluare a pensiilor din sistemul public stabilite până la data de 1 septembrie 2023 a fost publicat în Monitorul Oficial.

Acesta prevede că pensiile din sistemul public de pensii cuvenite sau aflate în plată sau care urmează a fi stabilite în condițiile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice până la data de 1 septembrie 2023, sunt evaluate în baza art. 157 alin. (2) din Legea nr. 127/2019 .

Raluca Turcan, ministrul muncii, citată de Agerpres a declarat: „Am decis să emitem un nou ordin de ministru în procesul de evaluare a dosarelor de pensii pentru recalculare, întrucât am constatat câteva aspecte care trebuiau obligatoriu reglementate. Unu: pensionari care de o viaţă întreagă aşteaptă să li se facă dreptate se adresau Caselor Judeţene de Pensii pentru că în dosarele de pensii pe care le aveau deţineau o serie de documente care să ateste factori suplimentari de contributivitate. Doi: neexistând un cadru legal până în momentul de faţă care să oblige Casele Judeţene de Pensii să ia în evaluare aceşti factori de contributivitate, comportamentul era diferit: unele case acceptau şi includeau în baza de date din dosarele de pensii aceste adeverinţe, altele nu, lucru care, evident, creează un tratament discriminatoriu

Ministrul Muncii a subliniat că, în urma acestui ordin, toate Casele Judeţene de Pensii trebuie să trateze unitar cererile pensionarilor privind informaţiile luate în calcul în dosarele de pensie.

Potrivit ordinului, procedura de evaluare se realizează prin casele teritoriale de pensii și constă în:

a) identificarea stagiilor de cotizare contributive, a stagiilor de cotizare asimilate și stagiilor de cotizare necontributive valorificate la stabilirea/recalcularea drepturilor de pensie cuvenite sau aflate în plată la data de 31 august 2023;

b) crearea unei baze de date care cuprinde veniturile lunare, brute sau nete, după caz, realizate anterior datei de 1 aprilie 2001 care, conform dispozițiilor legale în vigoare la data stabilirii/recalculării drepturilor de pensie, nu au fost valorificate/nu se valorifică la calculul drepturilor de pensie cuvenite sau aflate în plată.

În vederea realizării bazei de date, pensionarii sistemului public de pensii pot prezenta casei teritoriale de pensii competente adeverințe eliberate de către unitatea angajatoare ori de către deținătorul legal al arhivei, prin care se certifică venitul lunar realizat, brut sau net, după caz, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001.

Adeverințele care cuprind venitul lunar realizat, brut sau net, după caz, existente în dosarele de pensie, precum și cele emise până la data intrării în vigoare a prezentului ordin, dar nedepuse la casele teritoriale competente se utilizează pentru crearea bazei de datemenţionate mai sus  dacă îndeplinesc condițiile de valabilitate și legalitate, chiar dacă nu sunt conforme cu modelul de adeverință prevăzut în anexă.

Amintim că, potrivit legii nr. 113/2021, intrate în vigoare de la 02 mai 2021, în cazul unei erori materiale, de calcul sau al oricărei greșeli de redactare, omisiuni sau mențiuni greșite, intervenite în procesul administrativ de evaluare, prelucrare și redactare a datelor în vederea emiterii deciziei de pensionare sau a datelor înscrise în aceasta ori în sistemul electronic de punere în plată a deciziei, termenul general de prescripție nu se aplică pentru recuperarea de către beneficiarul dreptului la pensie a sumelor neplătite de către casa teritorială de pensii competentă.

www.lege5.roRapid actualizată, platforma Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, consultarea doctrinei sau informații despre companii.  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here