Curtea de Justiţie a UE a fost sesizată cu întrebări preliminare, de a căror clarificare depinde decizia instanţei naţionale, în cauzele conexate C‑103/18 și C‑429/18, în procedurile Domingo Sánchez Ruiz (C‑103/18), Berta Fernández Álvarez și alții (C‑429/18) împotriva Comunidad de Madrid (Servicio Madrileño de Salud).

Cererile de decizie preliminară privesc interpretarea articolului 2 primul paragraf din Directiva 1999/70/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 privind acordul‑cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES, UNICE și CEEP, și a clauzei 5 din Acordul‑cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat la 18 martie 1999 (denumit în continuare „acordul‑cadru”), care figurează în anexa la această directivă. Directiva 1999/70, aceasta urmărește punerea în aplicare a acordului‑cadru, încheiat între organizațiile de tip confederativ generale – Confederația Europeană a Sindicatelor (CES), Uniunea Confederațiilor Industriale și Patronale din Europa (UNICE) și Centrul European al Întreprinderilor Publice (CEEP).

Aceste cereri au fost formulate în cadrul a două litigii între lucrători angajați de Comunidad de Madrid (Servicio Madrileño de Salud) [Comunitatea Madrid (Serviciul de Sănătate din Madrid), Spania, în continuare „Comunitatea Madrid”], și anume, în cauza C‑103/18, domnul Domingo Sanchéz Ruiz și, în cauza C‑429/18, doamna Berta Fernández Álvarez, precum și alte patru lucrătoare (în continuare „doamna Fernández Álvarez și alții”), pe de o parte, și Comunitatea Madrid, pe de altă parte, în legătură cu recunoașterea acestor persoane ca membri ai personalului statutar permanent sau, în subsidiar, ca agenți publici care beneficiază de un statut comparabil cu acest personal, cărora li se aplică principiile permanenței și inamovibilității.

Constatările CJUE cu privire la întrebările preliminare

– Instanța de trimitere urmărește să obțină precizări cu privire la noțiunea de „contracte sau raporturi de muncă pe durată determinată succesive”, în sensul clauzei 5 din acordul‑cadru.

– Din decizia de trimitere reiese că, în speță, domnul Sánchez Ruiz a fost angajat de Comunitatea Madrid în cadrul unui raport de muncă pe durată determinată pe un post vacant până când acesta din urmă urma să fie ocupat definitiv, că acest angajator nu a respectat termenul prevăzut de reglementarea spaniolă pentru organizarea unei proceduri de selecție care viza ocuparea definitivă a acestui post și că acest raport de muncă a continuat astfel mai mulți ani.

În plus, din decizia menționată rezultă că, în aceste condiții, trebuie să se considere că raportul de muncă al persoanei interesate a fost prelungit implicit din an în an. Pe de altă parte, instanța de trimitere precizează că, deși domnul Sánchez Ruiz a făcut, în luna noiembrie a anului 1999 și în luna decembrie a anului 2011, obiectul a două numiri din partea Comunității Madrid, acesta a ocupat în mod neîntrerupt același loc de muncă și a exercitat, în mod constant și continuu, aceleași funcții în serviciul aceluiași angajator.

– Instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă clauza 5 din acordul‑cadru trebuie interpretată în sensul că noțiunea de „contracte sau raporturi de muncă pe durată determinată succesive”, în sensul acestei dispoziții, acoperă o situație în care un lucrător angajat pe baza unui raport de muncă pe durată determinată, și anume până în momentul în care postul vacant pe care este angajat este ocupat definitiv, a ocupat, în cadrul mai multor numiri, același loc de muncă în mod neîntrerupt pe durata mai multor ani și a exercitat, în mod constant și continuu, aceleași funcții, menținerea permanentă a acestui lucrător pe respectivul post vacant fiind consecința nerespectării de către angajator a obligației sale legale de a organiza, în termenul acordat, o procedură de selecție în vederea ocupării definitive a acelui post vacant, iar raportul său de muncă fiind ca urmare a acestui fapt prelungit în mod implicit din an în an.

– Instanțele de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă clauza 5 din acordul‑cadru trebuie interpretată în sensul că se opune unei legislații și unei jurisprudențe naționale potrivit cărora reînnoirea succesivă a unor raporturi de muncă pe durată determinată este considerată ca fiind justificată de „motive obiective”, în sensul punctului 1 litera (a) din această clauză, pentru simplul motiv că această reînnoire răspunde motivelor de recrutare menționate de această legislație, și anume motive de necesitate, de urgență sau pentru desfășurarea programelor cu caracter temporar, conjunctural sau extraordinar.

– Instanțele de trimitere solicită în esență Curții să stabilească dacă anumite măsuri prevăzute de dreptul spaniol pot fi considerate măsuri adecvate în scopul prevenirii și, dacă este cazul, al sancționării abuzurilor care rezultă din utilizarea contractelor sau a raporturilor de muncă pe durată determinată succesive, în sensul clauzei 5 din acordul‑cadru.

– Instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă acordul‑cadru trebuie interpretat în sensul că, în cazul recurgerii abuzive de către un angajator public la raporturi de muncă pe durată determinată succesive, faptul că lucrătorul în cauză a consimțit la încheierea acestor diferite raporturi de muncă este de natură să lipsească, din acest punct de vedere, de orice caracter abuziv comportamentul angajatorului respectiv, astfel încât acordul‑cadru nu ar fi aplicabil situației acelui lucrător.

– Instanțele de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că impune unei instanțe naționale sesizate cu un litigiu între un lucrător și angajatorul său public să lase neaplicată o reglementare națională care nu este conformă cu clauza 5 punctul 1 din acordul‑cadru.

– Instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că impune statelor membre să prevadă posibilitatea revizuirii hotărârilor și a actelor administrative referitoare la încetarea funcțiilor și a numirilor, precum și a anunțurilor de concurs devenite definitive pentru a garanta efectul deplin al dreptului Uniunii.

Hotărârea CJUE

În urma analizării întrebărilor preliminare, în conformitate cu reglementările europene, Curtea de Justiţie a UE a hotărât următoarele :

1) Clauza 5 din Acordul‑cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat la 18 martie 1999, care figurează în anexa la Directiva 1999/70/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 privind acordul‑cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES, UNICE și CEEP, trebuie interpretată în sensul că statele membre și/sau partenerii sociali nu pot exclude din noțiunea de „contracte sau raporturi de muncă pe durată determinată succesive”, în sensul acestei dispoziții, o situație în care un lucrător angajat în temeiul unui raport de muncă pe durată determinată, și anume până la ocuparea definitivă a postului pe care este angajat, a ocupat, în cadrul mai multor numiri, același loc de muncă în mod neîntrerupt timp de mai mulți ani și a exercitat, în mod constant și continuu, aceleași funcții, menținerea permanentă a acestui lucrător pe respectivul post vacant fiind consecința nerespectării de către angajator a obligației sale legale de a organiza în termenul acordat o procedură de selecție în vederea ocupării definitive a acelui post vacant, iar raportul său de muncă fiind ca urmare a acestui fapt prelungit în mod implicit din an în an.

2) Clauza 5 din Acordul‑cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat la 18 martie 1999, care figurează în anexa la Directiva 1999/70, trebuie interpretată în sensul că se opune unei legislații și unei jurisprudențe naționale potrivit cărora reînnoirea succesivă a unor raporturi de muncă pe durată determinată este considerată justificată de „motive obiective”, în sensul punctului 1 litera (a) din această clauză, pentru simplul motiv că această reînnoire răspunde motivelor de recrutare vizate de această legislație, și anume motive de necesitate, de urgență sau pentru desfășurarea programelor cu caracter temporar, conjunctural sau extraordinar, în măsura în care o asemenea legislație și jurisprudență națională nu îl împiedică pe angajatorul în cauză să răspundă, în practică, prin astfel de reînnoiri, unor nevoi permanente și durabile în materie de personal.

3) Clauza 5 din Acordul‑cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat la 18 martie 1999, care figurează în anexa la Directiva 1999/70, trebuie interpretată în sensul că revine instanței naționale sarcina de a aprecia, în conformitate cu ansamblul normelor din dreptul său național aplicabile, dacă organizarea unor proceduri de selecție prin care se urmărește ocuparea definitivă a posturilor ocupate provizoriu de lucrători angajați în cadrul unor raporturi de muncă pe durată determinată, transformarea statutului acestor lucrători în „personal pe durată nedeterminată nepermanent” și acordarea în favoarea acelor lucrători a unei indemnizații echivalente cu cea plătită în caz de concediere abuzivă constituie măsuri adecvate pentru a preveni și, dacă este cazul, a sancționa abuzurile rezultate din utilizarea unor contracte sau raporturi de muncă pe durată determinată succesive sau a unor măsuri legale echivalente, în sensul acestei dispoziții.

4) Clauza 2, clauza 3 punctul 1 și clauza 5 din Acordul‑cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat la 18 martie 1999, care figurează în anexa la Directiva 1999/70, trebuie interpretate în sensul că, în cazul în care un angajator public recurge în mod abuziv la raporturi de muncă pe durată determinată succesive, faptul că lucrătorul în cauză a consimțit la încheierea și/sau la reînnoirea acestor raporturi de muncă nu este de natură să înlăture, din acest punct de vedere, orice caracter abuziv al comportamentului acestui angajator, astfel încât acordul‑cadru nu ar fi aplicabil situației acelui lucrător.

5) Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că nu impune unei instanțe naționale sesizate cu un litigiu între un lucrător și angajatorul său public să lase neaplicată o reglementare națională care nu este conformă cu clauza 5 punctul 1 din Acordul‑cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat la 18 martie 1999, care figurează în anexa la Directiva 1999/70.

Hotărârea CJUE din 19 martie 2020 în cauzele conexate C‑103/18 și C‑429/18, în procedurile

Domingo Sánchez Ruiz (C‑103/18), Berta Fernández Álvarez și alții (C‑429/18) împotriva

Comunidad de Madrid (Servicio Madrileño de Salud)

www.lege5.roRapid actualizată, platforma legislativă Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, mai ales în contexul decretării stării de urgență pe teritoriul României

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here