Persoanele care nu au calitatea de asigurat și vor să plătească această contribuție pentru a îndeplini perioada de 35 de ani, cerută la vârsta de pensionare, o vor putea face printr-un contract încheiat cu casa teritorială de pensii.
Inițiativa care prevede posibilitatea acestor contracte a fost pusă în dezbatere publică la Senat și dacă va fi adoptată, va modifica Legea nr. 186/2016 privind unele măsuri în domeniul asigurării unor categorii de persoane în sistemul public de pensii.
Parlamentarii care au inițiat proiectul susțin, în expunerea de motive, că se creează, prin această măsură, o oportunitate pentru persoanele care nu au calitatea de pensionari, care nu au fost asigurate în sistemul public de pensii, să poată îndeplini perioada de cotizare necesară pentru contribuția de asigurări sociale, de 35 de ani.
“Crearea acestui cadru legal este necesară având în vedere principiul egalității de tratament pentru toți și ținând cont de existența a numeroase solicitări din partea unor cetățeni români din țară și străinătate privind asigurarea la sistemul public de pensii, în scopul de a evita excluderea socială a unor categorii de persoane care în prezent nu pot accede la pensie întrucât nu îndeplinesc toate condițiile cu privire la stagiul de cotizare”, mai arată inițiatorii în expunerea de motive a proiectului.
Contractul pentru plata CAS va fi încheiat pentru 5 ani, iar contribuabilul va achita contribuția pentru condiții normale de muncă.
Legea nr. 186/2016
- Art. 2, alin. (1) se modifică după cum urmează:
“Persoanele interesate prevăzute la art. 1, alin. (1) încheie un contract de asigurare socială, în termen de un an de la intrarea în vigoare a prezentei legi, potrivit modelului prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta lege.”
- Art. 3 se modifică după cum urmează:
“Perioada de timp pentru care se poate efectua plata contribuției de asigurări sociale pentru o perioadă de 5 ani, începând cu 2001 și până în 2015. Excepție fac persoanele care au beneficiat de prevederile Legii nr. 24 din 2011 pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 94/2010.”