Prin cerere de decizie preliminară, înaintată la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, instanţa de trimitere urmăreşte să clarifice aplicarea reglementărilor comune europene cu privire la un contract de muncă neexectat şi consecinţele ce ţin, în principal, de dreptul angajatorului de a pretinde plata remuneraţiei. Prezentăm, succint, cauza, dat fiind şi alte aspecte de procedură puse în discuţie şi la care, în această etapă, Avocatul general al CJUE şi-a formulat concluziile înaintate Curţii în pregătirea hotărârii finale. BU este o persoană fizică domiciliată în Salzburg (Austria). Markt24 este o societate de drept german cu sediul în Unterschleißheim (Germania). La o anumită dată, BU a fost abordată de un bărbat care a susținut că Markt24 era în căutare de angajați și, prin urmare, ea a semnat cu acest bărbat, într‑o patiserie situată în Salzburg, un contract de muncă pe care figurau ștampila acestei societăți, precum și un număr de telefon din Austria și o adresă din Germania. Potrivit acestui contract, BU era angajată, pe fracțiune de normă, în calitate de agent de curățenie pentru a efectua prestații de curățenie în München (Germania) în schimbul unui salariu lunar. S‑a prevăzut ca BU să înceapă activitatea la 6 septembrie 2017. Cu toate acestea, ea nu a început niciodată să lucreze. Astfel, Markt24 nu i‑a atribuit nicio sarcină. Deși a rămas disponibilă prin telefon și a stat la domiciliu, pregătită să lucreze, BU nu a efectuat nicio activitate de curățenie și niciun alt tip de prestații pentru această societate. BU nu avea numărul de telefon al bărbatului cu care a încheiat contractul de muncă. Pe durata raportului de muncă, BU nu a primit nicio remunerație. La fel ca alți trei angajați ai societății menționate, ea a fost însă înregistrată în calitate de salariată la organismul de asigurări sociale austriac. La 15 decembrie 2017, Markt24 a concediat‑o pe BU. La 27 aprilie 2018, BU a acționat în justiție Markt24 laTribunalul Regional din Salzburg, solicitând obligarea acesteia la plata salariilor restante, a primelor datorate prorata temporis și a indemnizației compensatorii pentru concediul plătit pentru perioada cuprinsă între 6 septembrie 2017 și 15 decembrie 2017. Reclamanta din litigiul principal susține că această instanță este competentă pentru motivul că societatea menționată avea un birou în Salzburg la începutul raportului lor de muncă. Întrucât citația nu a putut fi comunicată firmei Markt24, iar reprezentanții acestei societăți nu au reședința cunoscută, Tribunalul Regional din Salzburg a desemnat un mandatar pentru a o reprezenta în lipsă. Prin actul din 7 ianuarie 2019, acesta din urmă a invocat necompetența internațională și teritorială a acestei instanțe. În aceste condiții, Tribunalul Regional din Salzburg a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare: „1) Articolul 21 din [Regulamentul Bruxelles I a]*⁾ se aplică unui raport de muncă în cadrul căruia, deși a fost încheiat un contract de muncă în Austria având ca obiect prestarea de muncă în Germania, nu a fost prestată niciun fel de muncă de către lucrătorul care a fost disponibil pentru o perioadă de mai multe luni în Austria în vederea prestării de muncă? În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare: 2) Articolul 21 din [Regulamentul Bruxelles I a] trebuie interpretat în sensul că nu se opune aplicării unei dispoziții naționale, precum articolul 4 alineatul 1 litera a) din ASGG**⁾, care permite (facilitează) unui lucrător introducerea unei acțiuni în justiție la instanța de la locul unde are domiciliul pe durata raportului de muncă sau unde avea domiciliul la data încetării raportului de muncă? 3) Articolul 21 din [Regulamentul Bruxelles I a] trebuie interpretat în sensul că nu se opune aplicării unei dispoziții naționale, precum articolul 4 alineatul 1 litera d) din ASGG, care permite (facilitează) unui lucrător introducerea unei acțiuni în justiție la instanța de la locul unde este datorată remunerația sau unde era datorată remunerația la data încetării raportului de muncă? În cazul unui răspuns negativ la a doua și la a treia întrebare: 4) a) Articolul 21 din [Regulamentul Bruxelles I a] trebuie interpretat în sensul că, în cazul unui raport de muncă în care lucrătorul nu a prestat nicio muncă, acțiunea trebuie introdusă în statul membru în care lucrătorul a fost disponibil în vederea prestării de muncă? b) Articolul 21 din [Regulamentul Bruxelles I a] trebuie interpretat în sensul că, în cazul unui raport de muncă în care lucrătorul nu a prestat nicio muncă, acțiunea trebuie introdusă în statul membru în care au avut loc negocierea și încheierea contractului de muncă, chiar dacă prin contract au fost convenite sau preconizate prestații de muncă într‑un alt stat membru? În cazul unui răspuns negativ la prima întrebare: 5) Articolul 7 punctul 1 din [Regulamentul Bruxelles I a] se aplică unui raport de muncă în cadrul căruia, deși a fost încheiat un contract de muncă în Austria având ca obiect prestarea de muncă în Germania, nu a fost prestată totuși niciun fel de muncă de către lucrătorul care a fost disponibil pe o perioadă de mai multe luni în Austria în vederea prestării de muncă, în cazul în care se poate aplica o dispoziție națională care permite (facilitează) unui lucrător introducerea unei acțiuni în justiție la instanța de la locul unde are domiciliul pe durata raportului de muncă sau unde avea domiciliul la data încetării raportului de muncă, precum articolul 4 alineatul 1 litera a) din ASGG, sau o dispoziție națională care permite (facilitează) unui lucrător introducerea unei acțiuni în justiție la instanța de la locul unde este datorată remunerația sau unde era datorată remunerația la data încetării raportului de muncă, precum articolul 4 alineatul 1 litera d) din ASGG?” Analiză - Prin intermediul întrebărilor din trimiterea preliminară, instanța austriacă urmărește în esență să se stabilească dacă este competentă să soluționeze acțiunea introdusă de BU sau dacă această acțiune ar fi trebuit formulată în fața unei instanțe germane. Acest lucru depinde de aspectul dacă, mai întâi, normele de competență care figurează în Regulamentul Bruxelles I a – în special articolul 21 din acesta, referitor la acțiunile introduse de angajați împotriva angajatorilor lor – sunt aplicabile unei astfel de acțiuni, în continuare, dacă, în caz afirmativ, acest articol permite angajatului să sesizeze instanța de la domiciliul său în împrejurări precum cele din speță și, în sfârșit, dacă, în caz contrar, regulamentul menționat se opune ca această din urmă instanță să se declare competentă în temeiul normelor naționale care oferă angajatului această opțiune. Î- n concluziile formulate, Avocatul general explică faptul că o acțiune precum cea introdusă de BU intră sub incidența Regulamentului Bruxelles I a, astfel încât instanțele competente să soluționeze această acțiune trebuie determinate în raport cu dispozițiile acestui regulament, excluzând normele naționale de competență. Se explică de asemenea că, într‑o situație în care un contract de muncă nu a fost executat, pentru un motiv oarecare, angajatul îl poate acționa în justiție pe angajatorul său, în temeiul articolului 21 menționat, fie înaintea instanțelor din statul membru pe teritoriul căruia se află domiciliul acestuia din urmă, fie înaintea celor de la locul în care acesta trebuia să își desfășoare activitatea, astfel cum este convenit în acest contract. - Prezenta cauză privește competența internațională a instanțelor din statele membre ale Uniunii de a soluționa o acțiune în obligarea la plata remunerației prevăzute într‑un contract de muncă, introdusă de un angajat împotriva angajatorului său, în împrejurări, cel puțin speciale, în care primul nu a îndeplinit, în realitate, nicio prestație în executarea acestui contract, din cauză că cel de al doilea nu i‑a atribuit sarcinile convenite. - Această acțiune se înscrie în contextul unui litigiu transfrontalier. Astfel, angajata în cauză, BU, are domiciliul în Salzburg, în timp ce sediul societății angajatoare, Markt24, se află în Germania – această societate având probabil, în plus, un birou în Salzburg la începutul relației lor contractuale. Pe de altă parte, contractul de muncă în litigiu a fost încheiat în acest oraș, în timp ce prestațiile de muncă convenite, și anume sarcinile de curățenie, trebuiau îndeplinite în München. - În acest context, prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere urmărește în esență să se stabilească dacă normele de competență prevăzute de Regulamentul Bruxelles I a, în special cele care figurează în secțiunea 5 din capitolul II din acesta, se aplică unei acțiuni precum cea introdusă de BU împotriva Markt24. - În acest stadiu, trebuie amintit că această secțiune conține norme specifice acțiunilor judiciare „în materia contractelor individuale de muncă”. Normele în discuție, care au determinat deja o jurisprudență considerabilă a Curții, urmăresc în special să protejeze angajatul, considerat partea defavorizată din contractul de muncă. În acest cadru, articolul 21 din Regulamentul Bruxelles I a oferă diferite opțiuni de competență angajatului care dorește să introducă o acțiune împotriva angajatorului său. Pe de o parte, în conformitate cu alineatul (1) litera (a) al acestui articol, angajatul îl poate acționa în justiție pe angajatorul său înaintea instanțelor din statul membru pe teritoriul căruia se află domiciliul acestuia din urmă – dar, precizare importantă, nu înaintea celor de la propriul domiciliu. Pe de altă parte, alineatul (1) litera (b) al articolului menționat oferă angajatului posibilitatea de a introduce acțiunea sa fie (i) înaintea instanțelor „de la locul în care sau din care [acesta] își desfășoară în mod obișnuit activitatea” sau înaintea celor „din ultimul loc în care acesta și‑a desfășurat activitatea”, fie (ii) dacă angajatul nu își desfășoară sau nu și‑a desfășurat în mod obișnuit activitatea pe teritoriul aceleiași țări, înaintea instanțelor de la „locul unde este sau a fost situată întreprinderea care l‑a angajat […]”. - Instanța de trimitere se îndoiește că aceste norme sunt aplicabile acțiunii cu care este sesizată pentru motivul că, deși BU a încheiat un contract de muncă cu Markt24, ea nu a îndeplinit, în realitate, nicio prestație de muncă în executarea acestui contract. Cu toate acestea, Avocatul general explică motivul pentru care normele menționate sunt aplicabile unei asemenea acțiuni, independent de faptul că contractul de muncă în litigiu nu a fost executat. - Prin intermediul celei de a doua și al celei de a treia întrebări, instanța de trimitere urmărește să afle dacă se poate declara competentă să soluționeze acțiunea introdusă de BU în temeiul normelor prevăzute în dreptul național – mai precis la articolul 4 alineatul 1 literele a) și d) din ASGG – pentru motivul că aceste norme oferă angajaților austrieci, fie direct, fie indirect(7), posibilitatea de a sesiza instanța de la propriul domiciliu din Austria și că ele sunt, astfel, mai favorabile acestora din urmă decât cele din Regulamentul Bruxelles I a. Cu toate acestea, Avocatul general explică motivul pentru care numai normele de competență care figurează în acest regulament sunt aplicabile unei asemenea acțiuni, excluzând astfel de norme naționale, chiar și atunci când cele din urmă sunt mai favorabile angajaților decât primele. - A patra întrebare privește în esență norma prevăzută la articolul 21 alineatul (1) litera (b) punctul (i) din Regulamentul Bruxelles I a. Această întrebare urmărește să se stabilească dacă este posibil să se identifice „locul în care sau din care angajatul își desfășoară în mod obișnuit activitatea”, în sensul acestei dispoziții, în împrejurări în care angajatul nu a îndeplinit nicio prestație de muncă. Astfel cum subliniază instanța de trimitere, până în prezent, Curtea nu a trebuit să se pronunțe niciodată cu privire la modul în care dispoziția menționată trebuie interpretată într‑un astfel de context. Avocatul general prezintă motivele pentru care, chiar și în aceste împrejurări, acest „loc” este identificabil și corespunde nu locului încheierii contractului de muncă sau celui în care angajatul a stat pregătit să lucreze, astfel cum sugerează instanța de trimitere, ci celui în care angajatul trebuia să își desfășoare activitatea, astfel cum este convenit în contract. Concluzii Având în vedere ansamblul considerațiilor dezvoltate în analiza cauzei, Avocatul general propune Curții să răspundă la întrebările adresate de Tribunalul Regional din Salzburg după cum urmează: 1) O acțiune în obligarea la plata remunerației convenite într‑un contract de muncă, introdusă de un angajat care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru împotriva unui angajator care are domiciliul pe teritoriul unui alt stat membru, intră sub incidența Regulamentului (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială și, mai precis, a secțiunii 5 din capitolul II din acesta, chiar și atunci când acest angajat nu a îndeplinit, în realitate, nicio prestație de muncă în executarea contractului în litigiu. 2) Regulamentul nr. 1215/2012 se opune aplicării normelor de competență, prevăzute în dreptul național al instanței sesizate, care permit angajatului să sesizeze instanța pe a cărei rază teritorială are domiciliul sau reședința obișnuită pe durata raportului de muncă sau să sesizeze instanța pe a cărei rază teritorială este datorată remunerația. 3) Atunci când un angajat și un angajator au încheiat un contract de muncă și, pentru un motiv oarecare, în realitate nu a fost îndeplinită nicio prestație de muncă de către angajat în executarea contractului respectiv, „locul în care sau din care angajatul își desfășoară în mod obișnuit activitatea”, în sensul articolului 21 alineatul (1) litera (b) punctul (i) din Regulamentul nr. 1215/2012, corespunde, în principiu, locului de muncă convenit în contractul menționat. Concluziile Avocatului general al CJUE prezentate la 29 octombrie 2020 în Cauza C‑804/19 BU împotriva Markt24 GmbH (cerere de decizie preliminară formulată de Tribunalul Regional din Salzburg, Austria) *) Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (denumit în text „Regulamentul Bruxelles I a”) **) Bundesgesetz über die Arbeits- und Sozialgerichtsbarkeit (Arbeits- und Sozialgerichtsgesetz) (Legea federală privind instanțele competente în materie de litigii de muncă și de asigurări sociale) din 7 martie 1985 (denumită în text „ASGG”) Rapid actualizată, platforma legislativă Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, mai ales în contexul decretării stării de urgență pe teritoriul României.