21 August, 2019

Contestația în anulare. Se încalcă accesul liber la justiție?

De dată relativ recentă în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 263 din 05.04.2019 a fost publicată Decizia CCR nr. 828 din 11.12.2018 și menţionăm faptul că, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie, de la data publicării (în cazul de față de la data de 05.04.2019) decizia CCR este general obligatorie şi are putere numai pentru viitor. 

Menționăm faptul că, prin decizia mai sus-amintită, CCR, cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 1 din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate. 

Care este conținutul textului legal menționat de CCR în Decizia nr. 828 din 11.12.2018? 

Art. 503 alin. (2) pct. 1 din Codul de procedură civilă: ” (2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: 1. hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia;”. 

Cum și-au motivat autorii -în esență- excepţia de neconstituţionalitate? 

În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție, astfel cum acesta se interpretează potrivit art. 20 alin. (1) din Constituție și prin prisma art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În motivarea excepției de neconstituționalitate s-a susținut, în esență, că sintagma “deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia” din cuprinsul dispoziției legale criticate contravine Legii fundamentale, deoarece nu se ține cont de posibilitatea ca justițiabilul să solicite ca recursul să fie judecat în lipsă, situație în care nu se poate invoca excepția necompetenței de ordine publică a instanței și nici excepția nelegalei compuneri a instanței, în cazul în care excepția intervine în cursul judecății recursului, cum ar fi în cazul calificării căii de atac exercitate ca fiind apel (cazul în speță).

Se mai precizează faptul că dispozițiile art. 317 din Codul de procedură civilă din 1865 aveau o formulare constituțională și corectă, întrucât prevedeau că “Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului (…). 2. când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.” 

Cum a motivat CCR -în esență- decizia sa? 

Examinând excepția de neconstituționalitate, CCR a constatat că textul legal criticat are ca finalitate prevenirea tentativelor de tergiversare a cauzei, prin invocarea abuzivă în cadrul căii extraordinare de atac a contestației în anulare a unor motive care ar fi putut fi invocate pe calea apelului sau a recursului. Odată invocate excepțiile pe calea apelului sau a recursului, aceste motive urmează a fi cenzurate de către instanță, care se va pronunța asupra lor, astfel încât numai nepronunțarea asupra acestor motive dă posibilitatea părții interesate să le invoce în cadrul contestației în anulare.

În privința condițiilor de exercitare a căilor de atac, legiuitorul poate să reglementeze termenele de declarare a acestora, forma în care trebuie să fie făcută declarația, conținutul său, instanța la care se depune, competența și modul de judecare, soluțiile ce pot fi adoptate și altele de același gen, fără ca prin aceasta să se aducă atingere dreptului în substanța sa ori principiilor și textelor constituționale de referință. Astfel, Curtea de la Strasbourg, în Hotărârea din 12.11.2002, pronunțată în Cauza Beles și alții împotriva Cehiei, paragraful 61, a constatat că dreptul de acces la un tribunal nu este absolut și se pretează la limitări implicit admise, având în vedere că presupune reglementarea din partea statului, care se bucură, în această privință, de o anumită marjă de apreciere. Pentru aceste motive nu poate fi reținută critica privind încălcarea art. 21 din Constituție și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Mai mult, critica autorilor excepției potrivit căreia dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale, deoarece “nu se ține cont de posibilitatea ca justițiabilul să solicite ca recursul să fie judecat în lipsă, situație în care nu se poate invoca excepția necompetenței de ordine publică a instanței”, nu vizează aspecte de constituționalitate, ci privește aplicarea dispoziției legale la situația concretă a acestora în cadrul litigiului în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate. Faptul că o anumită dispoziție procedurală nu reglementează toate ipotezele care pot apărea în practică nu reprezintă o încălcare a dreptului la un proces echitabil al părților, care au posibilitatea de a se prevala de toate garanțiile acestuia, prin propunerea, încuviințarea și administrarea probelor pertinente și utile cauzei, în condițiile stabilite de legiuitor.

De asemenea, CCR a reținut că, potrivit art. 10 și art. 12 din Codul de procedură civilă, “părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și probeze pretențiile și apărările, să contribuie la desfășurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia., iar “drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credință, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege și fără a se încălca drepturile procesuale ale altei părți.. Totodată, dispozițiile art. 22 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă consacră rolul activ al judecătorului în soluționarea cauzei, acesta având îndatorirea de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

Ai nevoie de Decizia nr. 828/2018? Poți cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!

comentarii

Despre autor  ⁄ Mădălina Moceanu

Mădălina Moceanu este specialist cu o experienţă de peste 15 ani în domeniul dreptului, ea colaborând atât cu societăţi din mediul privat, cât şi cu societăţi din mediul public. Totodată, este autoarea/coautoarea a zece cărţi de specialitate în domeniul dreptului. Contact: madalinamoceanu@yahoo.com

Fara comentarii

Scrie un comentariu