Prin Decizia nr. 322/17.05.2016 (decizie publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 456/17.06.2016), Curtea Constituţională a României (CCR) a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată din oficiu de către instanţa de judecată în Dosarul nr. 259/329/2015 (2.109/2015) al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I penală şi a constatat cu unanimitate de voturi că dispoziţiile art. 486 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Care a fost obiectul excepţiei de neconstituţionalitate analizate de CCR ?
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate l-au constituit dispoziţiile art. 486 alin. (2) din Codul de procedură penală , care au următorul cuprins:
“În cazul în care instanţa admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi între părţi nu s-a încheiat tranzacţie sau acord de mediere cu privire la acţiunea civilă, instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă. În această situaţie, hotărârea prin care s-a admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei nu are autoritate de lucru judecat asupra întinderii prejudiciului în faţa instanţei civile.”
Care au fost criticile formulate de către autorul excepţiei de neconstituţionalitate ?
În esență autorul excepţiei a criticat prevederile art. 486 alin. (2) din Codul de procedură penală deoarece afectează principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii (art. 16 din Constitutie) şi dreptul la o procedură echitabilă al persoanelor vătămate/părţilor civile (art. 21 din Constitutie – Accesul liber la justiţie) care nu mai beneficiază de garanţiile specifice procesului penal şi care, pentru recuperarea prejudiciului cauzat prin infracţiune, se pot adresa numai instanţei civile. Cu alte cuvinte, instanţa civilă competentă să se pronunţe asupra aspectelor civile ce izvorăsc din săvârşirea unei infracţiuni nu ar fi o instanţă care să ofere părţilor litigante un proces echitabil.
Care au fost motivele pentru care CCR a decis că excepţia de neconstituţionalitate respectivă este neîntemeiată?
(…)Cu privire la criticile formulate de autorul excepției de neconstituționalitate, CCR a reţinut că prin Decizia nr. 235/07.04.2015 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 364/26.05.2015), a statuat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 484 alin. (2) din Codul de procedură penală, care exclude persoana vătămată, partea civilă şi partea responsabilă civilmente de la audierea în faţa instanţei de fond, este neconstituţională. Drept urmare, instanţa de fond competentă să se pronunţe asupra acordului de recunoaştere a vinovăţiei va cita persoana vătămată, partea civilă şi partea responsabilă civilmente şi le va asculta dacă, legal citate, acestea sunt prezente.
Aşa fiind, partea interesată are posibilitatea să-şi exprime poziţia în cadrul unei proceduri contradictorii cu privire la admiterea sau respingerea acordului de recunoaştere a vinovăţiei. Împrejurarea că între părţi nu s-a încheiat o tranzacţie sau un acord de mediere cu privire la acţiunea civilă nu lipseşte partea civilă de dreptul de a se adresa unei instanţe independente şi imparţiale pentru soluţionarea aspectelor civile. În acest sens, prin Decizia nr. 690/20.10.2015 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 890/27.11.2015, paragrafele 18-23, CCR a statuat că prevederile art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală potrivit cărora “În caz de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi, lit. e), f), g), i) şi j), precum şi în cazul prevăzut de art. 486 alin. (2), instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă” sunt constituţionale. Cu acel prilej s-a reţinut tendinţa noului Cod de procedură penală de a acorda prioritate soluţionării, în cadrul procesului penal, a acţiunii penale şi de a lăsa nesoluţionată acţiunea civilă contribuie la soluţionarea cu celeritate a cauzelor penale. Prin aceasta nu se neglijează interesul legitim al părţilor civile de a obţine repararea într-un termen cât mai scurt a prejudiciilor produse prin infracţiuni, deoarece noul Cod de procedură penală reglementează suficiente garanţii pentru partea civilă din procesul penal care să înlesnească repararea, pe calea acţiunii exercitate în faţa instanţei civile, în mod just şi integral şi într-un termen rezonabil a pagubei cauzate prin fapta ilicită a inculpatului, astfel încât dreptul la un proces echitabil al acesteia să fie respectat.
Astfel, CCR a reţinut că, potrivit normelor procesual penale ale art. 28 alin. (1) teza a doua, instanţa civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului ori a vinovăţiei autorului faptei ilicite – în acelaşi sens fiind şi art. 1.365 din Codul civil. Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (2) din Codul de procedură penală, hotărârea prin care s-a admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei nu are autoritatea de lucru judecat asupra întinderii prejudiciului în faţa instanţei civile. Aceasta reprezintă o deplasare a concepţiei noului cod de la teoria unităţii culpelor penală şi civilă la teoria dualităţii acestor culpe. În aceste condiţii, instanţa civilă va putea constata existenţa unei culpe civile a inculpatului, chiar dacă instanţa penală nu a constatat existenţa unei culpe penale a acestuia.
De asemenea, legiuitorul a prevăzut în art. 27 alin. (2) din Codul de procedură penală că persoana vătămată sau succesorii acesteia, care s-au constituit parte civilă în procesul penal, pot introduce acţiune la instanţa civilă dacă, prin hotărâre definitivă, instanţa penală a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă stabilind că probele administrate în cursul procesului penal pot fi folosite în faţa instanţei civile. Aşadar, pentru că probele administrate în cursul procesului penal sunt utile pentru aflarea adevărului cu privire la fapta civilă delictuală comisă de inculpat, ele pot fi folosite în faţa instanţei civile.
Totodată, CCR a mai reţinut, ca o altă garanţie a reparării prejudiciului creat prin fapta ilicită, că, potrivit art. 397 alin. (5) teza întâi din Codul de procedură penală, în cazul în care, potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (5), instanţa lasă nesoluţionată acţi
unea civilă, măsurile asigurătorii [privind reparaţiile civile] se menţin.
În sfârşit, s-a mai reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (8) din acelaşi cod, cheltuielile cu taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar aferente acţiunii civile exercitate la instanţa civilă împotriva inculpatului şi, după caz, a părţii responsabile civilmente sunt eliminate, acestea stabilind că acţiunea civilă având ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului şi părţii responsabile civilmente, exercitată la instanţa civilă, este scutită de taxă judiciară de timbru(…..)..
Totodată, CCR a reţinut că repararea, pe calea acţiunii exercitate în faţa instanţei civile, a pagubei cauzate prin fapta ilicită a inculpatului, aşadar soluţionarea de către instanţa specializată în acest domeniu a litigiului de natură civilă determină o protecţie sporită a dreptului la un proces echitabil al părţii civile din procesul penal.
Aşa fiind, CCR a constatat că argumentele şi soluţia avute în vedere cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 690 /20.10.2015 îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 486 alin. (2) din Codul de procedură penală.
Referitor la susţinerea potrivit căreia dispoziţiile legale criticate afectează principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, CCR a constatat că nu poate fi primită, deoarece egalitatea nu înseamnă uniformitate, sens în care Legea fundamentală nu consacră dreptul de acces unanim la o instanţă penală, părţile civile din procesele penale având posibilitatea de a-şi recupera deopotrivă prejudiciul şi în faţa unei instanţe civile. În plus, odată admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei cu privire la un anumit inculpat, atunci toate părţile civile prejudiciate de fapta acestuia se vor adresa separat instanţei civile, iar, în măsura în care, nu este admis acordul, acţiunea civilă urmează a fi dezlegată în faţa instanţei penale pentru părţile civile din acel dosar penal. Totodată, nu poate fi pus semnul egalităţii între părţile civile din toate dosarele penale, deoarece fiecare dintre acestea se află în situaţii juridice diferite. Drept urmare, nu poate fi primită critica potrivit căreia se creează o inegalitate între părţile civile din dosarele în care s-a încheiat acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi părţile civile din celelalte dosare.
De altfel, CCR a reţinut, în jurisprudenţa sa, că principiul egalităţii armelor constituie o garanţie a dreptului la un proces echitabil care urmăreşte crearea unui just echilibru procesual între părţile aflate într-un litigiu, însă acest principiu nu presupune o egalitate formală, în sensul reglementării unor proceduri identice indiferent de statutul juridic sau calitatea procesuală a părţilor, ci o egalitate materială, în sensul că prin procedurile, chiar diferit reglementate, să se ajungă la echitate procesuală între părţi, cu alte cuvinte să se ajungă la o egalitate de rezultat (……).
Ai nevoie de Codul de Procedură Penală din 2010? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF, de AICI.
