20 Septembrie, 2017

Constituţional sau nu? Posibilitatea procurorului să autorizeze utilizarea măsurilor de supraveghere

Prin Decizia nr. 556/12.07.2016 (decizie publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 624/12.08.2016), Curtea Constituţională a României (CCR) a respins, cu unanimitate de voturi, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Dorel Puşcov în Dosarul nr. 2.900/108/2015 al Tribunalului Arad – Secţia penală şi a constatat că dispoziţiile art. 141 din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. 

Care a fost obiectul excepţiei de neconstituţionalitate analizate de CCR ?

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate l-au constituit dispoziţiile art. 141 din Codul de procedură penală , care au următorul cuprins:

(1) Procurorul poate autoriza, pe o durată de maximum 48 de ore, măsurile de supraveghere tehnică atunci când:

a) există urgenţă, iar obţinerea mandatului de supraveghere tehnică în condiţiile art. 140 ar conduce la o întârziere substanţială a cercetărilor, la pierderea, alterarea sau distrugerea probelor ori ar pune în pericol siguranţa persoanei vătămate, a martorului sau membrilor familiilor acestora; şi

b) sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 139 alin. (1) şi (2).

(2) Ordonanţa procurorului prin care se autorizează măsura de supraveghere tehnică trebuie să cuprindă menţiunile prevăzute la art. 140 alin. (5).

(3) Procurorul are obligaţia de a sesiza, în termen de cel mult 24 de ore de la expirarea măsurii, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripţie se află sediul parchetului din care face parte procurorul care a emis ordonanţa, în vederea confirmării măsurii, înaintând totodată un proces-verbal de redare rezumativă a activităţilor de supraveghere tehnică efectuate şi dosarul cauzei.

(4)  În cazul în care judecătorul de drepturi şi libertăţi apreciază că au fost îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (1), confirmă în termen de 24 de ore măsura dispusă de procuror, prin încheiere, pronunţată în camera de consiliu, fără citarea părţilor.

 (5) Cu privire la datele informatice identificate prin accesul la un sistem informatic, procurorul poate dispune, prin ordonanţă:

a) realizarea şi conservarea unei copii a acestor date informatice;

b) suprimarea accesării sau îndepărtarea acestor date informatice din sistemul informatic. Copiile se realizează cu mijloace tehnice şi proceduri adecvate, de natură să asigure integritatea informaţiilor conţinute de acestea.

(6) În cazul în care judecătorul de drepturi şi libertăţi apreciază că nu au fost respectate condiţiile prevăzute la alin. (1), infirmă măsura luată de către procuror şi dispune distrugerea probelor obţinute în temeiul acesteia. Procurorul distruge probele astfel obţinute şi întocmeşte un proces-verbal în acest sens.

(7) Odată cu cererea de confirmare a măsurii sau separat, procurorul poate solicita judecătorului de drepturi şi libertăţi luarea măsurii supravegherii tehnice în condiţiile art. 140.

(8) Încheierea prin care judecătorul de drepturi şi libertăţi se pronunţă asupra măsurilor dispuse de procuror nu este supusă căilor de atac.“ 

Cum și-a motivat autorul excepţia de neconstituţionalitate formulată?

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a susţinut că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale, deoarece câtă vreme utilizarea măsurilor de supraveghere tehnică aduce în mod incontestabil atingere drepturilor şi libertăţilor persoanei, atunci o astfel de măsură trebuie dispusă de către un judecător, întrucât procurorul nu prezintă suficiente garanţii care să înlăture orice fel de abuz din partea organului de urmărire penală.

Aşa fiind, autorul excepţiei a apreciat că dispoziţiile art. 141 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale, întrucât nu oferă garanţii împotriva arbitrarului.

În esență autorul excepţiei a criticat prevederile art. 141 din Codul de procedură penală deoarece încalcă prevederile constituţionale ale art. 11 alin. (1) şi (2) referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 20 referitor la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil şi art. 26 referitor la Viaţa intimă, familială şi privată, precum şi dispoziţiile art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil şi art. 8 referitor la Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 

Care au fost motivele pentru care CCR a decis că excepţia de neconstituţionalitate respectivă este neîntemeiată?

(…..) CCR a constatat că dispoziţiile art. 141 din Codul de procedură penală dispun cu privire la posibilitatea procurorului de a autoriza pe o durată de maximum 48 de ore o măsură de supraveghere tehnică, dacă există o urgenţă justificată de preîntâmpinarea unei întârzieri substanţiale a cercetărilor sau iminenta pierdere, alterare sau distrugere a probelor ori este pusă în pericol siguranţa persoanei vătămate, a martorului sau a membrilor familiilor acestora şi numai dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 139 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală.

Totodată, textul legal criticat are în vedere una din metodele de supraveghere sau cercetare referitoare la interceptarea comunicaţiilor ori a oricărui tip de comunicare la distanţă, accesul la un sistem informatic, supravegherea video, audio sau prin fotografiere şi localizarea sau urmărirea prin mijloace tehnice [a se vedea art. 138 alin. (13) raportat la alin. (1) lit. a) -d) din Codul de procedură penală].

Susţinerile autorului excepţiei în ce priveşte lipsa garanţiilor procedurale privind respectarea dreptului la un proces echitabil sunt neîntemeiate.

Textul legal criticat prevede suficiente garanţii, prin reglementarea în detaliu a justificării emiterii ordonanţei prin care se autorizează măsura de supraveghere tehnică, a condiţiilor care trebuie îndeplinite, a instituirii unor limite cu privire la durata autorizării, respectiv 48 de ore, a obligativităţii procurorului de a sesiza judecătorul de drepturi şi libertăţi în termen de 24 de ore de la expirarea măsurii în vederea confirmării sale, a posibilităţii infirmării măsurii dacă nu au fost respectate condiţiile şi la distrugerea probelor obţinute în temeiul acesteia. Procurorul sau organul de cercetare penală va întocmi un proces-verbal în care va consemna activitatea de supraveghere tehnică, data şi ora la care a început, data şi ora la care s-a încheiat şi la care se ataşează în plic sigilat o copie a suportului care conţine rezultatul activităţii (a se vedea art. 143 din Codul de procedură penală). De asemenea, potrivit art. 144 alin. (3) din Codul de procedură penală, “Durata totală a măsurilor de supraveghere tehnică, cu privire la aceeaşi persoană şi aceeaşi faptă, nu poate depăşi, în aceeaşi cauză, 6 luni, cu excepţia măsurii de supraveghere video, audio sau prin fotografiere în spaţii private, care nu poate depăşi 120 de zile.

Totodată, după încetarea măsurii de supraveghere tehnică, procurorul este obligat să informeze, în scris, în cel mult 10 zile, pe fiecare subiect al unui mandat despre măsura de supraveghere tehnică ce a fost luată în privinţa sa, moment după care persoana supravegheată are dreptul de a formula o cerere de luare la cunoştinţă în termen de 20 de zile de la informare. În acest sens, procurorul trebuie să asigure, la cerere, ascultarea convorbirilor, comunicărilor sau conversaţiilor ori vizionarea imaginilor rezultate din activitatea de supraveghere tehnică. Materialele rezultate din supravegherea tehnică vor fi obligatoriu conservate atât prin arhivarea la sediul instanţei în locuri speciale, cât şi prin arhivare odată cu dosarul cauzei, în plic sigilat, cu asigurarea confidenţialităţii (a se vedea art. 145 şi 146 din Codul de procedură penală).

Prin urmare, ordonanţa procurorului prin care se autorizează, în caz de urgenţă, măsuri de supraveghere tehnică este supusă controlul judecătoresc, judecătorul de drepturi şi libertăţi având datoria să examineze valabilitatea acestora sub toate aspectele legalităţii şi temeiniciei autorizării.

În acest sens s-a pronunţat şi Curtea de la Strasbourg prin Decizia din 06.05.2003, pronunţată în Cauza Coban (Asim Babuscum) contra Spaniei (….).

Nu poate fi primită nici susţinerea potrivit căreia autorizarea, în cazuri urgente, a unei măsuri de supraveghere tehnică de către procuror lipseşte persoana supusă măsurii de garanţiile specifice dreptului la un proces echitabil, deoarece, în procesul penal, procurorul acţionează ca apărător al intereselor generale ale societăţii, dar şi ale părţilor din proces în spiritul legalităţii şi al imparţialităţii, această competenţă nefiind altceva decât o reflectare a exigenţelor constituţionale consacrate de art. 131 şi 132 din Constituţie.

Totodată, dispoziţiile legale criticate sunt conforme şi cu exigenţele constituţionale referitoare la dreptul la viaţă intimă, familială şi privată. Este adevărat că astfel de măsuri dispuse în cursul urmăririi penale declanşate împotriva unei persoane se interpretează ca fiind o “ingerinţă a unei autorităţi publice” în exercitarea dreptului garantat de art. 8 paragraful 2 (…..). Totuşi, cu prilejul pronunţării Hotărârii din 21.04.2009, pronunţată în Cauza Răducu împotriva României, paragraful 92, Curtea de la Strasbourg a reamintit că, pentru a fi conformă cu alin. 2 al art. 8 din Convenţie, o astfel de ingerinţă trebuie să fie prevăzută de lege.

Expresia “prevăzută de lege” impune nu numai respectarea dreptului intern, ci se referă, de asemenea, la calitatea legii, care trebuie să fie compatibilă cu principiul supremaţiei dreptului (……).

În contextul supravegherii secrete exercitate de autorităţile publice, dreptul intern trebuie să ofere protecţie împotriva ingerinţei arbitrare în exercitarea dreptului unei persoane protejat de art. 8 (………).

Or, câtă vreme actuala reglementare din Codul de procedură penală a instituit numeroase garanţii în materia emiterii de către procuror, în cazuri urgente, a autorizaţiei de supraveghere tehnică, a confirmării acesteia de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, a modalităţilor de arhivare şi de distrugere şi câtă vreme partea interesată are posibilitatea de a ataca aceste probe în faţa unui organ jurisdicţional independent şi imparţial, respectiv a judecătorului de cameră preliminară, în condiţiile art. 282 alin. (4) din Codul de procedură penală, nu se mai poate pune problema înfrângerii dreptului la viaţă intimă, familială şi privată ori a dreptului la un proces echitabil. Mai mult, dreptul la viaţă intimă, familială şi privată nu este absolut, legiuitorul având libertatea de a reglementa anumite ingerinţe justificate de necesitatea instrucţiei penale, deoarece societăţile democratice sunt ameninţate de un fenomen infracţional din ce în ce mai complex(….).

Ai nevoie de Codul de Procedură Penală din 2010? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF, de AICI!

comentarii

Despre autor  ⁄ Mădălina Moceanu

Mădălina Moceanu este specialist cu o experienţă de peste 15 ani în domeniul dreptului, ea colaborând atât cu societăţi din mediul privat, cât şi cu societăţi din mediul public. Totodată, este autoarea/coautoarea a zece cărţi de specialitate în domeniul dreptului. Contact: madalinamoceanu@yahoo.com

Fara comentarii

Scrie un comentariu