23 Martie, 2019

Condiții de călătorie: Spania

Cetățenii români nu au nevoie de viză pentru a intra în Spania, este nevoie doar de pașaport sau carte de identitate valabilă. MAE recomandă românilor care doresc să rămână o perioadă îndelungată pe teritoriul acestui stat să se adreseze ambasadei sau oficiilor consulare ale României și să își anunțe prezența în regiune, comunicând coordonatele personale pentru a putea fi contactați în situații de urgență.

Spania menține nivelul 4 de alertă – „risc ridicat” (pe o scară de la 1 la 5), instituit în iunie 2015, cu adoptarea de măsuri de consolidare a securității la frontierele terestre, pe aeroporturi și în zonele turistice.

Siguranță și criminalitate

Spania este o țară cu un nivel de criminalitate relativ redus.

• În cazul unor incidente care afectează siguranța persoanei sau a bunurilor, contactați poliția la numărul de urgență 112 și precizați orașul și adresa unde vă aflați (străzile sunt bine marcate). În cazul pierderii/furtului actului de identitate românesc, vă recomandăm să vă deplasați la cea mai apropiată secție de poliție pentru a face un denunț (denuncia), apoi să vă adresați celui mai apropiat oficiu consular al României.

• În cazul unor incidente grave (accidente, tâlhării), care necesită intervenția imediată a autorităților spaniole, se va apela numărul unic de urgență 112.

• Atenție! Dacă sunați din greșeală la 112, nu închideți! În caz contrar, vi se poate trimite o mașină în locul în care vă aflați, pentru a vedea dacă totul este în regulă!

• Atenție! Chiar dacă nu cunoașteți limba spaniolă, când apelați serviciile de urgență, așteptați să vi se facă legătura cu un operator care vorbește o limbă de circulație internațională. În unele zone este posibil să fiți redirecționat spre un operator vorbitor de limba română.

• În situația în care sunteți posesor de smartphone, este recomandată instalarea aplicației My 112, care permite localizarea dumneavoastră exactă în caz de accident sau dacă sunteți victima a vreunei infracțiuni.

De asemenea, poliția spaniolă atenționează turiștii străini să nu accepte transportarea unor pachete sau genți al căror conținut nu îl cunosc, deoarece există rețele de traficanți de droguri care se folosesc de așa numiții cărăuși pentru a transporta droguri. Persoanele găsite cu droguri asupra lor sunt arestate și riscă pedepse privative de libertate severe, de la 4 la 20 de ani.

În cazul producerii unui accident de circulație

În caz de accident ușor, completați, împreună cu cealaltă parte, formularul tip pus la dispoziție de societățile locale de asigurări. Notați elementele de identificare ale celuilalt autovehicul implicat în accident, datele de contact ale șoferului/proprietarului acestuia și ale societății de asigurare la care are încheiată polița de răspundere civilă auto. În cazul în care înțelegerea amiabilă nu este posibilă, trebuie să vă adresați autorităților (Policía Nacional sau Guardia Civil), care vor întocmi actul de constatare a daunelor (atestado).

Dacă în urma accidentului sunt răniți, chemați poliția și acordați primul ajutor. Dacă în vehiculul dvs. există persoane care necesită spitalizare sau tratament ca urmare a accidentului rutier, este necesar să solicitați un document medical (parte de asistencia medica), în baza căruia compania de asigurări poate deconta respectivele cheltuieli.

În cazul în care responsabilitatea producerii accidentului vă aparține, luați imediat legătura cu compania de asigurări și păstrați documentele de plată până la înapoierea în țară pentru a le prezenta societății de asigurare.

În cazul unor situații de urgență, care necesită intervenția  imediată  a autorităților, trebuie apelat numărul unic de urgență 112 (urgențe medicale, stingerea incendiilor, siguranță publică și protecție civilă).

În situații deosebite, pentru a beneficia de asistență consulară, puteți contacta, funcție de zona în care vă aflați, oficiul consular competent teritorial.

Sistemul medical

Asigurarea medicală de sănătate este obligatorie în Spania. MAE avertizează că o asigurare medicală de sănătate sau Cardul European de Sănătate acoperă îngrijirile medicale necesare în cazul unnui accident pe durata unei șederi temporare într-un stat membru UE. În condițiile în care dețineți și o asigurare medicală suplimentară facultativă, aveţi acces la serviciile de urgenţă atât din sistemul public de sănătate, cât şi din cel privat (în funcţie de tipul poliţei de asigurare).

Totodată, este recomandat să încheiaţi, înainte de plecare, o asigurare de călătorie. Aceasta are valabilitate în toate ţările şi poate să acopere de la riscurile de bază (îmbolnăviri, accidente, urgenţe stomatologice, repatriere sanitară sau în caz de deces) până la toate riscurile de călătorie, inclusiv pierderea/ furtul/ deteriorarea bagajelor, anularea plecării în străinătate, falimentul companiei aeriene etc.

Persoanele neasigurate trebuie să plătească ulterior costurile medicale, care se pot ridica la sume considerabile. În caz de deces, Ambasada și Consulatele României NU sunt responsabile de cheltuielile de repatriere a corpurilor neînsuflețite. Este interzisă transportarea persoanelor decedate de către persoane neautorizate. Costurile pentru repatrierea corpului neînsuflețit având ca destinație România se ridică la sume considerabile, ce pot varia între 4.000 și 6.000 de euro. De asemenea, există posibilitatea incinerării sau înhumării pe plan local.

Circulația auto

Permisul de conducere românesc este valabil în Spania. Circulația rutieră se efectuează pe partea dreaptă a drumului. Funcționează sistemul priorității de dreapta.

Spania dispune de o rețea vastă de drumuri de toate categoriile (autostrăzi, drumuri expres, drumuri naționale, drumuri provinciale și de interes local), fiind în prezent țara europeană cu cei mai mulți kilometri operaționali de autostrăzi și drumuri expres. Starea generală a infrastructurii rutiere este foarte bună.

Taxele pentru drumuri. Spania nu percepe o taxă pentru utilizarea rețelei de drumuri publice aflate în administrarea statului. Se percep taxe exclusiv pentru accesul pe autostrăzile (autopista) aflate în regim de concesiune (inscripționate cu anunțul “PEAJE”). Plata se efectuează în numerar sau cu cardul la punctele special amenajate, plasate la intrarea sau la ieșirea de pe autostradă.

Limitele de viteză admise. Aceste limite de viteză sunt maximale, existând numeroase segmente de drum unde se aplică restricții de viteză, anunțate corespunzător:

  • drumuri în interiorul localităților – 50 km/oră
  • drumuri secundare (drumuri regionale și provinciale mai înguste) – 90 km/oră
  • drumuri convenționale (drumurile naționale și unele drumuri regionale și provinciale principale; caracteristici: lățime acostament min. 1,5 m, existența unei benzi suplimentare pentru depășiri pe majoritatea parcursului) – 100 km/oră
  • autostrăzi și drumuri expres – 120 km/oră.

Pentru descurajarea vitezei pe șosele, autoritățile au instalate numeroase radare fixe și mobile pe toate categoriile de drumuri, inclusiv autostrăzi, precum și alte echipamente de supraveghere și reducere a vitezei (camere video, benzi sonore, semafoare cu control de viteză etc.). Depășirea limitelor de viteză se sancționează prin aplicarea unor amenzi între 100 și 600 EUR și, în cazuri grave, suspendarea permisului de conducere.

Sunt interzise deținerea și utilizarea dispozitivelor de detectare a radarelor, precum și a aparatelor antiradar. Utilizarea respectivelor dispozitive se pedepsește cu amendă între 200 și 6.000 EUR și aplicarea punctelor de penalizare.

Parcarea este permisă numai în locuri special amenajate, marcate corespunzător, contra cost (tichetele se cumpără de la aparate de taxare amplasate în proximitate). Parcarea în locuri neautorizate se sancționează cu amendă și ridicarea autovehiculului. Recuperarea se face numai cu prezentarea în original a documentelor de proprietate asupra autovehiculului, plata unei amenzi și a taxei de depozitare a mașinii.

Se recomandă atenție sporită în timpul opririlor în parcările amenajate pe autostrăzi (în special în timpul nopții), fiind înregistrate cazuri de furt de autoturisme cu numere de înmatriculare străine, în special în sezonul estival.

De asemenea, trebuie cunoscut faptul că asigurarea internațională de răspundere civilă auto pentru terți (cartea verde) este obligatorie. Centura de siguranță este obligatorie pentru toți ocupanții vehiculelor în interiorul și în afara localităților, iar folosirea telefonului mobil la volan este strict interzisă.

În cazul în care transportați bunuri în mașina personală (produse comerciale numeroase) și nu dețineți dovada cumpărării acestora, marfa se confiscă, iar ocupanții vehiculului pot fi reținuți.

 comentarii

Despre autor  ⁄ Traian Dobre

Fara comentarii

Scrie un comentariu