La Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) au fost primite întrebări preliminare, înaintate de instanţa irlandeză care trebuie să judece cazul de mai jos şi care, în vederea pronunţării, a cerut clarificări privind dreptul comunitar în materie.

Cauza aflată pe rolul instanţei de trimitere o priveşte pe doamna Z, care este profesoară în Irlanda. Aceasta suferă de o afecţiune rară, care se caracterizează prin faptul că, deşi are ovare sănătoase şi este de altfel fertilă, nu are uter şi nu poate duce o sarcină la termen. Pentru a avea un copil, doamna Z şi soţul său au recurs la serviciile unei mame-surogat, care a dat naştere unui copil în California. Copilul născut în urma contractului de reproducere umană prin intermediul unei mame-surogat (denumit în continuare „contract de gestaţie”) este copilul genetic al cuplului, iar în certificatul de naştere american al copilului nu există nicio menţiune cu privire la mama-surogat.

Deși concediul de maternitate şi concediul de adopţie sunt reglementate în dreptul irlandez, nu există nicio dispoziţie expresă în legislaţia irlandeză (sau în contractul de muncă al doamnei Z) cu privire la concediul pentru naşterea unui copil născut în urma unui contract de gestaţie. După ce i s-a refuzat cererea de concediu plătit, doamna Z a formulat o plângere la Equality Tribunal. Aceasta susţinea că a făcut obiectul unei discriminări pe motive de sex, de statut familial şi de handicap.

În aceste împrejurări, Equality Tribunal a adresat Curţii întrebarea dacă faptul că unei femei - al cărei copil genetic s-a născut în urma unui contract de gestaţie - i se refuză un concediu plătit constituie o încălcare a dreptului Uniunii.

În concluziile sale – ce urmează a fi înaintate Curţii de Justiţie a UE, spre pronunţare asupra întrebărilor preliminare –, avocatul general Wahl face o distincţie între situaţia din speţă şi situaţia unei lucrătoare gravide, inclusă în domeniul de aplicare al Directivei 92/85, care prevede un concediu de maternitate de cel puţin 14 săptămâni. În această privinţă, el subliniază că protecţia conferită de directivă se aplică femeilor care au dat naştere unui copil şi că obiectivul acesteia este protecţia unor astfel de lucrătoare având în vedere vulnerabilitatea condiţiei lor fizice.

În legătură cu întrebarea de faţă, avocatul general consideră, mai întâi, că doamna Z nu a făcut obiectul niciunei discriminări nejustificate pe motive de sex. Potrivit avocatului general, diferenţa de tratament pe care o critică doamna Z nu a avut la bază criteriul sexului, ci refuzul autorităţilor naţionale de a considera că situaţia acesteia este echivalentă fie cu cea a unui femei care a dat naştere unui copil, fie cu cea a unei mame adoptive. Cu toate acestea, protecţia specială în ceea ce priveşte discriminarea pe motive de sex conferită femeilor gravide nu se poate aplica în această cauză şi prin urmare este necesar un element de comparaţie de sex opus.

Constatând că părintele de sex masculin al unui copil născut în urma unui contract de gestaţie ar fi tratat în exact acelaşi mod, avocatul general respinge acest argument întemeiat pe discriminarea pe motive de sex.

Deşi avocatul general reţine că situaţia unei femei precum doamna Z poate fi comparată cu cea a unei mame adoptive, acesta subliniază că statele membre nu au adoptat încă acte legislative privind armonizarea dreptului părinţilor adoptivi la concediu plătit. Prin urmare, în cazul în care legislaţia naţională prevede posibilitatea concediului de adopţie plătit, instanţa naţională ar trebui să aprecieze dacă aplicarea unor norme diferite părinţilor adoptivi faţă de părinţii al căror copil a venit pe lume în urma unui contract de gestaţie constituie o discriminare nejustificată contrară acestei legislaţii naţionale.

În ceea ce privește al doilea motiv de discriminare invocat, avocatul general Wahl conchide că doamna Z nu a făcut nici obiectul unei discriminări pe motive de handicap în sensul dreptului Uniunii. În opinia avocatului general, dispoziţiile care interzic discriminarea pe motive de handicap în contextul încadrării în muncă şi ocupării forţei de muncă au un domeniu de aplicare limitat şi urmăresc să asigure tuturor participarea deplină şi efectivă la viaţa profesională. Având în vedere că incapacitatea doamnei Z de a duce o sarcină la termen nu împiedică o astfel de participare din partea acesteia, legislaţia Uniunii menţionată nu ar fi aplicabilă.

- Directiva 92/85/CEE a Consiliului din 19 octombrie 1992 [a zecea directivă specială în sensul articolului 16 alineatul (1) din Directiva 89/391/CEE] privind introducerea de măsuri pentru promovarea îmbunătăţirii securităţii şi a sănătăţii la locul de muncă în cazul lucrătoarelor gravide, care au născut de curând sau care alăptează (JO L 348, p. 1, Ediţie specială, 05/vol. 3, p. 3).

- Directiva 2006/54/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 5 iulie 2006 privind punerea în aplicare a principiului egalităţii de şanse şi al egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în materie de încadrare în muncă şi de muncă (JO L 204, p. 23, Ediţie specială, 05/vol. 8, p. 262).

- Ordonanţa de urgenţă nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, publicată în Monitorul oficial nr. 830/2010, cu modificările şi completările ulterioare. Ordonanţa de urgenţă a fost aprobată, cu modificări, prin Legea nr. 132/2011publicată în Monitorul oficial nr. 452/2011.

- Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, republicată (r2) în Monitorul oficial nr. 326/2013.

- O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată (r1) în Monitorul oficial nr. 99/2007, cu modificările şi completările ulterioare.