8 Decembrie, 2019

Concediul de odihnă anual (II)

În marginea unor dispoziţii din Codul muncii, vă semnalăm decizii pronunţate de instanţele de judecată. În extrasele de mai jos se precizează şi anul pronunţării, pentru a se ţine cont de cadrul legal colateral invocat. 

Art. 145 alin. (2) - Durata efectivă a concediului de odihnă anual se stabilește în contractul individual de muncă, cu respectarea legii și a contractelor colective de muncă aplicabile. 

● Tribunalul Iași a respins acțiunea reclamantei, reținând că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 272 alin. (1) C. muncii și că, potrivit dispozițiilor art. 140 alin. (2) Codul muncii, durata efectivă a concediului de odihnă anual se stabilește prin contractul colectiv de muncă aplicabil, este prevăzută în contractul individual de muncă și se acordă proporțional cu activitatea prestată într-un an calendaristic, iar potrivit dispozițiilor art. 145 alin. (1) din Codul muncii, pentru perioada concediului de odihnă, salariatul beneficiază de o indemnizație de concediu care nu poate fi mai mică de cât salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă.

Așa cum prevede art. 140 alin. (2) Codul muncii, durata efectivă a concediului de odihnă anual se stabilește prin contractul colectiv de muncă aplicabil, este prevăzută în contractul individual de muncă și se acordă proporțional cu activitatea prestată într-un an calendaristic.

Această sumă reprezintă indemnizația aferentă întregii durate a concediului de odihnă, la care ar fi fost îndreptățit intimatul dacă ar fi continuat să presteze activitatea întregul an calendaristic 2006. Cum acesta nu s-a mai prezentat la locul de muncă ulterior efectuării, în luna august 2006, a celor 15 zile lucrătoare de concediu de odihnă, se constată că suma de 165 lei, reprezentând indemnizația de concediu pentru cele 5 zile lucrătoare la care intimatul nu era îndreptățit în conformitate cu prevederile art. 140 alin. (2) Codul muncii, este o sumă nedatorată încasată de acesta.

Solicitarea angajatorului privind restituirea de către salariatul concediat disciplinar a sumei încasate cu titlul de indemnizație de concediu de odihnă – Curtea de Apel Iaşi, decizia nr. 291/2007 ce poate fi consultată aici, în Lege5

● Reclamanta – angajator RA a chemat în judecată pe pârâta MMP, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 334,31 lei reprezentând daune, respectiv contravaloarea diferenței primei de vacanță, încasată necuvenit, pe anul 2009.

În motivarea acțiunii sale reclamanta a arătat că pârâta a fost angajata acesteia în funcția de casier tonetă, conform CIM-ului său.

Conform art. 140 alin. (2) Codul muncii, concediul de odihnă se acordă proporțional cu activitatea prestată într-un an calendaristic, durata efectivă a concediului de odihnă se stabilește prin contract colectiv de muncă aplicabil, fiind prevăzută în contract individual de muncă.

Conform Contractelor colective de muncă al pârâtei valabile pe anul 2008-2009, concediul anual de odihnă se acordă în funcție de vechimea în muncă (art. 50 alin. (2) pct. e)) și proporțional cu activitatea prestată într-un an calendaristic.

Potrivit vechimii sale în muncă, pârâta ar fi avut dreptul în anul calendaristic 2009 la 25 de zile concediu de odihnă, din care urma să efectueze 15 zile în perioada 1.06.2009 – 22.06.2009, potrivit notei de plecare în concediu încasând prima de vacanță.

Conform art. 51 alin. (5) lit. d) din CCM, “la plecarea în concediu salariații vor primi o primă de vacanță de 80% din salariul de bază negociat al celui care pleacă în C.O.

Prima de vacanță se acordă la nota de concediu de odihna de cel puțin 15 zile lucrătoare, în luna în care este programat“.

Prin dispoziția angajatorului s-a desfăcut CIM-ul salariatei pârâte, conform art. 79 alin. (7) C. Muncii, începând cu 26.05.2009, astfel că pârâta nu mai avea dreptul să încaseze prima de vacanță.

Din suma totală de 950 lei, reclamantul a recuperat 615,69 lei din salarii neridicate, rămânând astfel o diferență de 334,31 lei, care se impune a fi recuperată de la pârâtă.

Prin sentința civilă nr. 9264/27.10.2011 Tribunalul București Secția a VIII-a a respins acțiunea ca neîntemeiată, considerând că suma încasată de fosta salariată cu titlu de primă de vacanță în temeiul CCM nu constituie sumă nedatorată de angajator, întrucât chiar dacă dreptul de a încasa îi revenea salariatei la momentul efectuării a cel puțin 15 zile lucrătoare din concediul de odihnă, cuvenit pentru un an calendaristic, iar concediul nu a mai fost efectuat, acesta constituie un drept ocazionat de efectuarea concediului de odihnă care, în situația în care până la finalul anului calendaristic a intervenit înaintea raporturilor de muncă, face obiectul obligației angajatorului de compensare în bani.

Instanța a considerat că suma încasată nu trebuie restituită de salariata-pârâtă, deoarece prima de vacanță constituie un drept negociat în favoarea salariaților în legătură cu concediul de odihnă, având iar plata, respectiv compensarea acesteia, urmează regulile prevazute de art. 140 alin. (2) și art. 141 alin. (4) din Codul Muncii și anume prin raportare la activitatea prestată în anul calendaristic pentru care se acordă.

Prin decizia nr. 3447/15.05.2012 Secția a VII-a Curtea de Apel București a respins ca nefondat recursul reclamantei-recurente având în vedere dispozițiile art. 141 alin. (4) Codul Muncii privind compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat indiferent de motivul încetării raporturilor de muncă coroborat cu neprecizarea că prima de vacanță este strâns legată de indemnizația de concediu și de dreptul de concediu de odihnă.

Tribunalul București, Sentința civilă nr. 4609/2012 – Cerere formulată de angajator de restituire de către angajat a sumei nedatorate, plătită de angajator conform art. 272 C. muncii, decizie ce poate fi consultată aici, în Lege5.

● De asemenea, potrivit art. 141 alin. (4) din Codul muncii, pârâta a fost obligată la achitarea către reclamant a indemnizației aferente concediului de odihnă neefectuat pentru perioada lucrată, conform art. 140 alin. (2) din Codul muncii, iar cererea referitoare la plata salariului începând cu data de 1.07.2005 și până la acordarea unui preaviz a fost apreciată ca neîntemeiată întrucât de la această dată reclamantul a recunoscut că nu a mai prestat muncă în folosul pârâtei.

Încheierea contractului individual de muncă. Lipsa formei scrise. Art. 16 alin. (2) Codul muncii – Curtea de Apel Ploiești, Decizia nr. 398 din 09 mai 2006, poate fi consultată aici, în Lege5.

Ai nevoie de Codul muncii? Poți cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!
comentarii

Despre autor  ⁄ Eugen Staicu

Eugen Staicu este redactor colaborator la LegeStart.ro. Contact: legestart@indaco.ro.

Fara comentarii

Scrie un comentariu