23 Octombrie, 2019

Concediu medical survenit în timpul concediului anual legal

Două cazuri asemănătoare au determinat instanţa supremă din Finlanda să adreseze întrebări de clarificare Curţii de Justiţie a UE, pentru conformitate cu reglementările europene în materie.

Mai jos semnalăm propunerile Avocatului General Yves Bot înaintate CJUE în vederea pronunţării unei hotărâri la solicitările primite. 

Concluziile Avocatului General Yves Bot au fost prezentate la 4 iunie 2019, în cauzele conexate C‑609/17 și C‑610/17, pentru care la CJUE s-au primit cereri de decizie preliminară formulate de Tribunalul pentru Litigii de Muncă din Finlanda. 

Cererile de decizie preliminară privesc interpretarea articolului 7 alineatul (1) din Directiva nr. 88/2003  privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru, precum și a articolului 31 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Aceste cereri au fost formulate în cadrul a două litigii între, în cauza TSN (C‑609/17), (TSN) ry (organizație sindicală din domeniul sănătății și al asistenței sociale, Finlanda), pe de o parte, și Federația întreprinderilor din domeniul sănătății și al asistenței sociale, Finlanda și Fimlab Laboratoriot Oy, pe de altă parte, și, în cauza AKT (C‑610/17), AKT ry (Sindicatul lucrătorilor din sectorul auto și al transporturilor, Finlanda), pe de o parte, și Sindicatul operatorilor portuari, Finlanda și Kemi Shipping Oy, pe de altă parte, cu privire la refuzul de a acorda unui număr de doi lucrători care s‑au aflat în concediu medical pe perioada concediului anual plătit o reportare a concediului pentru toate sau pentru o parte dintre zilele de concediu medical astfel vizate. Particularitatea cererilor respective este că suprapunerea dintre zilele de concediu anual plătit și zilele de concediu medical s‑a produs pe o perioadă care depășește durata minimă de patru săptămâni de concediu anual plătit prevăzută la articolul 7 alineatul (1) din Directiva 2003/88. 

Considerente introductive avute în vedere de Avocatul general al CJUE

- Problema cu care Curtea se confruntă în prezentele cauze constă în definirea domeniului de aplicare al articolului 31 alineatul (2) din cartă în situații în care statele membre și/sau partenerii sociali decid să acorde lucrătorilor un concediu anual plătit care depășește perioada minimă de patru săptămâni prevăzută la articolul 7 alineatul (1) din Directiva 2003/88 și supun acest concediu suplimentar unui regim care este diferit de cel care se aplică perioadei minime de patru săptămâni.

-Trebuie să se considere că asemenea măsuri de protecție națională consolidată sunt excluse din domeniul de aplicare al Directivei 2003/88 și, așadar, din cel al cartei, având drept consecință faptul că nici articolul 31 alineatul (2) din cartă, nici o altă dispoziție a acesteia nu se aplică astfel acestui tip de situație? Sau trebuie să se aprecieze mai degrabă că asemenea măsuri, care se adoptă conform clauzei de protecție națională consolidată prevăzută la articolul 15 din Directiva 2003/88, intră în domeniul de aplicare al acesteia și, așadar, în cel al cartei, având drept consecință faptul că atât articolul 31 alineatul (2) din cartă, cât și celelalte dispoziții ale acesteia trebuie considerate ca fiind aplicabile acestui tip de situație?

- Prezentele cauze, în măsura în care se referă la domeniul de aplicare al cartei, privesc astfel problematica echilibrului constituțional între Uniune și statele membre. Într‑adevăr, aceste cauze vor permite în special Curții să decidă dacă criteriul punerii în aplicare a dreptului Uniunii de către statele membre, care figurează la articolul 51 alineatul (1) din cartă, este îndeplinit atunci când statele membre adoptă – sau permit partenerilor sociali să adopte – măsuri de protecție națională consolidată.

- În prezentele concluzii, ne pronunțăm în favoarea aplicabilității cartei în situații în care se pun în discuție asemenea măsuri. Acest lucru ne determină să examinăm conținutul normativ al articolului 31 alineatul (2) din cartă și să precizăm legătura pe care această din urmă dispoziție o are cu dreptul derivat al Uniunii, în speță cu articolul 7 alineatul (1) din Directiva 2003/88.

- În mod concret, aceasta ne va determina, într‑o primă etapă, să propunem Curții să declare că articolul 7 alineatul (1) din Directiva 2003/88 trebuie interpretat în sensul că nu se opune unor reglementări naționale sau unor convenții colective care prevăd că zilele de concediu anual plătit care depășesc perioada minimă de patru săptămâni prevăzută de această dispoziție nu pot face obiectul unui report în cazul suprapunerii cu zile de concediu medical.

- Într‑o a doua etapă, vom prezenta motivele pentru care considerăm că articolul 31 alineatul (2) din cartă nu modifică această soluție. Astfel, deși, în opinia noastră, trebuie să se considere că această dispoziție este aplicabilă în situații precum cele în discuție în litigiul principal, dispoziția menționată nu are ca efect, în opinia noastră, să confere lucrătorilor dreptul la un concediu anual plătit care depășește durata minimă, astfel cum este prevăzută de legiuitorul Uniunii. În același timp, vom sublinia că, prin adoptarea unui raționament având ca punct de plecare aplicabilitatea cartei în situații de punere în aplicare a unei clauze de protecție națională consolidată, Curtea va clarifica faptul că asemenea situații sunt supuse respectării în totalitate a dispozițiilor cartei. 

Cadrul juridic al UE

Directiva nr. 88/2003

Articolul 1 „Obiectul și domeniul de aplicare” -

„(1) Prezenta directivă stabilește cerințe minime de securitate și sănătate pentru organizarea timpului de lucru.

(2) Prezenta directivă se aplică:

(a) perioadelor minime de […] concediu anual […]

[…]”

- Articolul 7 -

„(1) Statele membre iau măsurile necesare pentru ca orice lucrător să beneficieze de un concediu anual plătit de cel puțin patru săptămâni în conformitate cu condițiile de obținere și de acordare a concediilor prevăzute de legislațiile și practicile naționale.

(2) Perioada minimă de concediu anual plătit nu poate fi înlocuită cu o indemnizație financiară, cu excepția cazului în care relația de muncă încetează.”

Articolul 15 „Dispoziții mai favorabile”-

„Prezenta directivă nu aduce atingere dreptului statelor membre de a aplica sau de a adopta și aplica acte cu putere de lege și acte administrative mai favorabile protecției securității și sănătății lucrătorilor sau de a favoriza sau a permite aplicarea unor convenții colective sau acorduri încheiate între partenerii sociali, care sunt mai favorabile protecției securității și sănătății lucrătorilor.”

Articolul 17 din aceeași directivă prevede că statele membre pot deroga de la anumite dispoziții ale acesteia. Totuși, nu se admite nicio derogare în ceea ce privește articolul 7 din aceasta. 

Litigiile principale și întrebările preliminare

Spaţiul dedicat acestei semnalări nu ne permite să reluăm aspectele ridicate de părţi în cele două litigii, la care se adaugă şi considerente ce ţin de aplicarea convenţiilor colective de muncă specifice pentru dreptul finlandez. Materialul poae fi consultat, integral, pe site-ul CURIA, pentru cele două cauze, din data de 4 iunie 2019.

Reţinem că, în primul litigiu, Tribunalul pentru Litigii de Muncă a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

1) Articolul 7 alineatul (1) din Directiva [2003/88] se opune unei prevederi naționale dintr‑o convenție colectivă sau interpretării date acesteia potrivit căreia un lucrător care se află în incapacitate de muncă la începutul concediului sau a unei părți din acesta nu are dreptul, chiar dacă solicită, să reporteze concediul anual acordat potrivit convenției colective și care coincide cu perioada de incapacitate de muncă, atunci când respingerea cererii de reportare a concediului prevăzut de convenția colectivă nu reduce dreptul lucrătorului la patru săptămâni de concediu anual?

2) Articolul 31 alineatul (2) din [cartă] are efect direct, mai precis un efect orizontal direct, asupra unui raport de muncă între persoane private?

3) Articolul 31 alineatul (2) din [cartă] protejează concediul dobândit în măsura în care durata concediului depășește concediul minim anual de patru săptămâni, prevăzut la articolul 7 alineatul (1) din Directiva [2003/88]? Această dispoziție din cartă se opune prevederii naționale dintr‑o convenție colectivă sau interpretării date acesteia potrivit căreia un lucrător care se află în incapacitate de muncă la începutul concediului sau a unei părți din acesta nu are dreptul, chiar dacă solicită, să reporteze concediul anual acordat potrivit convenției colective și care coincide cu perioada de incapacitate de muncă, atunci când respingerea cererii de reportare a concediului prevăzut de convenția colectivă nu reduce dreptul lucrătorului la patru săptămâni de concediu anual?

În cea de a doua cauză, Tribunalul pentru Litigii de Muncă a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

1) Articolul 7 alineatul (1) din Directiva [2003/88] se opune unei prevederi naționale dintr‑o convenție colectivă sau interpretării date acesteia potrivit căreia un lucrător care se află în incapacitate de muncă pe motiv de boală la începutul concediului anual sau a unei părți din acesta nu are dreptul, chiar dacă solicită, să reporteze primele 6 zile de incapacitate de muncă care coincid cu perioada de concediu anual, atunci când zilele de absență nu reduc dreptul lucrătorului la patru săptămâni de concediu anual plătit?

2) Articolul 31 alineatul (2) din [cartă] are efect direct, mai precis un efect orizontal direct, asupra unui raport de muncă între persoane private?

3) Articolul 31 alineatul (2) din [cartă] protejează concediul dobândit în măsura în care durata concediului anual depășește concediul minim anual de patru săptămâni, prevăzut la articolul 7 alineatul (1) din Directiva [2003/88]? Această dispoziție din cartă se opune prevederii naționale dintr‑o convenție colectivă sau interpretării date acesteia potrivit căreia un lucrător care se află în incapacitate de muncă pe motiv de boală la începutul concediului anual sau a unei părți din acesta nu are dreptul, chiar dacă solicită, să reporteze primele 6 zile de incapacitate de muncă care coincid cu perioada de concediu anual, atunci când zilele de absență nu reduc dreptul lucrătorului la patru săptămâni de concediu anual plătit?” 

Propunerile înaintate CJUE de Avocatul General

În urma considerentelor prezentate, Avocatul General propune Curții să răspundă la întrebările preliminare adresate de Tribunalul pentru Litigii de Muncă din Finlanda după cum urmează:

Articolul 7 alineatul (1) din Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru, precum și articolul 31 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretate în sensul că nu se opun unor reglementări naționale sau convenții colective precum cele în discuție în litigiul principal, din care decurge că zilele de concediu anual plătit care depășesc o durată de patru săptămâni nu pot face obiectul unui report în cazul suprapunerii cu zile de concediu medical.

comentarii

Despre autor  ⁄ Eugen Staicu

Eugen Staicu este redactor colaborator la LegeStart.ro. Contact: legestart@indaco.ro.

Fara comentarii

Scrie un comentariu