Un domeniu complicat, pus în dificultate şi mai mare prin problema de a şti ce regim se aplică transmisiilor de programe pe un radioreceptor instalat la bordul unei maşini de închiriat. O problemă la care probabil că puţini ne-am fi gândit, dar care a determinat o trimitere la Curtea de Justiţie a UE, cu o cerere de decizie preliminară formulată de Curtea Supremă, Suedia.
Cadrul juridic
Iată textele pe care le-a reţinut Avocatul General, în pregătirea recomandării pentru răspunsul pe care urmează să îl dea Curtea de Juastiţie a UE la întrebările preliminare cu care a fost sesizată.
● Articolul 3 alineatul (1) din Directiva nr. 29/2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională prevede:
„Statele membre prevăd dreptul exclusiv al autorului de a autoriza sau de a interzice orice comunicare publică a operelor lor, prin cablu sau fără cablu, inclusiv punerea la dispoziția publicului a operelor lor, astfel încât oricine să poată avea acces la acestea din orice loc și în orice moment.”
● Potrivit articolului 8 alineatul (2) din Directiva nr. 115/2006 privind dreptul de închiriere și de împrumut și anumite drepturi conexe dreptului de autor în domeniul proprietății intelectuale:
„Statele membre prevăd un drept pentru a asigura că o remunerație echitabilă unică este plătită de utilizator atunci când o fonogramă publicată în scopuri comerciale sau o reproducere a acestei fonograme este utilizată în scopul unei radiodifuzări prin intermediul undelor radioelectrice sau pentru orice comunicare publică și că această remunerație este repartizată între artiștii interpreți sau executanți și producătorii de fonograme în cauză. În absența unui acord între artiștii interpreți sau executanți și producătorii de fonograme, statele membre pot stabili condițiile repartizării remunerației între aceștia.”
● Articolul 3 alineatul (1) din Directiva nr. 29/2001 și articolul 8 alineatul (2) din Directiva nr. 115/2006 au fost transpuse în dreptul suedez prin articolul 2 al treilea paragraf punctul 1 și, respectiv, prin articolul 47 din upphovrättslagen (1960: 279) (Legea nr. 279 din 1960 privind dreptul de autor).
Situația de fapt, procedura și întrebările preliminare
– Föreningen Svenska Tonsättares Internationella Musikbyrå (Stim) u.p.a. (organism suedez pentru gestionarea drepturilor compozitorilor de opere muzicale și ale editorilor acestora, denumit în continuare „Stim”) și Svenska artisters och musikers intresseorganisation ek. för. (organism suedez pentru gestionarea drepturilor conexe ale artiștilor interpreți sau executanți, denumit în continuare „SAMI”) sunt organisme suedeze de gestionare colectivă a drepturilor de autor și a drepturilor conexe.
– Fleetmanager Sweden AB (denumită în continuare „Fleetmanager”) și Nordisk Biluthyrning AB (denumită în continuare „NB”) sunt societăți de închiriere de autovehicule cu sediul în Suedia. Ele oferă spre închiriere, direct sau prin intermediari, autovehicule echipate cu aparate de radio, pentru perioade care nu depășesc 29 de zile, ceea ce se consideră a fi închiriere de scurtă durată.
– În primul dintre cele două litigii în cadrul cărora au fost adresate întrebările preliminare din prezenta cauză, Stim a introdus o acțiune împotriva Fleetmanager, solicitând obligarea societății să îi plătească suma de 369 450 de coroane suedeze (SEK) (aproximativ 34 500 de euro), plus dobânzi, ca urmare a contribuției sale la faptul că operatori terți, fără a fi autorizați de Stim, au pus opere muzicale la dispoziția publicului, în sensul drepturilor de autor, prin furnizarea de autovehicule echipate cu aparate de radio către public, pentru închirieri de scurtă durată.
– Tribunalul de Primă Instanță din Suedia a constatat că închirierea de autovehicule echipate cu aparat de radio reprezintă o comunicare publică în sensul Legii suedeze nr. 279/1960 privind dreptul de autor și că în principiu există temei legal pentru plata remunerației. Acesta a constatat însă totodată că Fleetmanager nu a participat la încălcarea dreptului de autor, motiv pentru care acțiunea Stim a fost respinsă. Hotărârea respectivă fost confirmată în apel. Stim a formulat recurs împotriva hotărârii menționate la Curtea Supremă.
– În al doilea litigiu, NB a sesizat Tribunalul suedez pentru Proprietate Intelectuală și Cauze Economice, cu o acțiune pentru obținerea unei declarații din partea Curții în sensul că nu este obligată la plata unor redevențe către SAMI pentru utilizarea unor înregistrări sonore în perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2015 și 31 decembrie 2016 pentru faptul că autovehiculele închiriate clienților persoane private și comercianți sunt echipate cu un aparat de radio și CD‑player.
– Tribunalul pentru Proprietate Intelectuală și Cauze Economice a considerat că Legea nr. 279/1960 privind dreptul de autor ar trebui interpretată în conformitate cu Directiva nr. 29/2001 și că, potrivit jurisprudenței Curții, utilizarea pertinentă vizată la articolul 8 alineatul (2) din Directiva 2006/115 corespunde unei „comunicări publice” în sensul articolului 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29. Instanța a mai constatat că, prin furnizarea de aparate de radio în autovehiculele închiriate, NB a dat persoanelor aflate în autovehiculele respective posibilitatea să asculte înregistrările sonore și că, prin urmare, există o „comunicare”. În plus, instanța menționată a considerat că sunt îndeplinite și celelalte criterii utilizate pentru a stabili dacă există o „comunicare publică”. Pe baza probelor prezentate de SAMI, s‑a reținut că au fost înregistrate aproximativ 528 de închirieri pe an pentru cele 11 autovehicule deținute de reclamantă. Tribunalul pentru Proprietate Intelectuală și Cauze Economice a concluzionat că societatea NB era obligată la plata unei remunerații către SAMI și a respins acțiunea sa. Această hotărâre a fost însă infirmată în apel de Curtea de Apel pentru Proprietate Intelectuală și Cauze Economice. SAMI a formulat recurs împotriva hotărârii acestuia din urmă la Curtea Supremă.
– În aceste condiții, Curtea Supremă a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
„1) Închirierea de autovehicule care sunt echipate în mod standard cu aparate de radio înseamnă că locatorul autovehiculelor este un utilizator care realizează o comunicare publică în sensul prevederilor articolului 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29 și în sensul prevederilor articolului 8 alineatul (2) din Directiva nr. 115/2006?
2) Care este relevanța, dacă există una, a volumului activității de închiriere de autovehicule și a duratei închirierii?”
Concluzii
Având în vedere ansamblul considerațiilor formulate – şi pe care nu ne propunem să le reluăm aici, dar pe care le găsiţi pe site-ul CURIA –, Avocatul general propune Curţii de Justiţie a Uniunii Europene să răspundă la întrebările preliminare adresate de Curtea Supremă din Suedia după cum urmează:
„Articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională și articolul 8 alineatul (2) din Directiva 2006/115/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind dreptul de închiriere și de împrumut și anumite drepturi conexe dreptului de autor în domeniul proprietății intelectuale trebuie interpretate în sensul că închirierea de autovehicule echipate cu aparate de radio nu constituie o comunicare publică în sensul acestor dispoziții.”
Concluziile Avocatului General Maciej Szpunar prezentate la 15 ianuarie 2020 în Cauza C‑753/18
Föreningen Svenska Tonsättares Internationella Musikbyrå u.p.a. (Stim), Svenska artisters och musikers intresseorganisation ek. för. (SAMI) împotriva Fleetmanager Sweden AB, Biluthyrning AB
Ai nevoie de Directiva nr. 29/2001? Poți cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!
