10 Decembrie, 2018

Compensaţii pentru munca în timpul de odihnă

Vă prezentăm aici situația în cazul contractelor speciale, cum este cazul asistenților maternali. Cei în cauză au cerut plata de drepturi salariale majorate cu 100% din salariul de bază pentru activitățile desfășurate în perioadele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care nu se lucrează, precum și plata unei compensații egale cu indemnizația aferentă concediului anual plătit, în cursul anilor 2012-2015. 

Persoanele fizice, care au solicitat drepturi pe calea instanţei, sunt angajate în calitate de asistenți maternali de direcția general județeană de asistență socială și protecția copilului. Ele au sarcina de a îngriji în locuința proprie un copil care a fost retras, în mod definitiv sau temporar, din îngrijirea părinților și de a asigura educația și întreținerea acestui copil. Fiecare asistent maternal a încheiat un contract de muncă individual cu direcția generală menționată, precum și o convenție de plasament pentru fiecare copil plasat sub îngrijirea sa.

Acești asistenți maternali și Sindicatul Familia Constanța, care îi reprezintă, au sesizat Tribunalul Constanța cu o acțiune prin care se solicita obligarea direcției generale la plăți suplimentare reprezentând sporul de 100 % din salariul de bază pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care nu se lucrează, precum și la plata unei despăgubiri aferente concediului anual plătit pentru anii 2012-2015. Întrucât acțiunea lor a fost respinsă, aceștia au formulat apel, împotriva hotărârii pronunțate.

Instanța de apel a avut unele îndoieli în legătură cu implicarea reglementărilor europene în raport cu dreptul român aplicabil, motiv pentru care a suspendat judecarea cauzei şi a adresat Curţii de Justiţie a UE întrebări preliminare. 

Ce chestiuni a pus în discuție instanţa de apel

În trimiterea cu întrebări preliminare, Curtea de Apel Constanța  a arătat, în principal, următoarele:

- Activitatea persoanei atestate ca asistent maternal, în condițiile legii, se desfășoară pe baza unui contract individual cu caracter special, aferent protecției copilului. Acest contract prevede, printre altele că, având în vedere obiectul activității desfășurate de asistentul maternal, și anume creșterea, îngrijirea și educarea în locuința proprie a copiilor aflați în îngrijirea sa, trebuie să se asigure continuitatea acesteia, inclusiv în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care nu se lucrează, programul de lucru fiind impus de asemenea de nevoile copilului. Contractele de muncă în cauză ar conține în această privință clauze privind timpul de lucru și de repaus, din care ar reieși că, în realitate, asistenții maternali își exercită funcțiile în mod continuu, cu excepția perioadelor în care copilul este la școală.

- Obligația de continuitate a activității desfășurate de asistentul maternal se aplică de asemenea în timpul concediului anual. Durata unui astfel de concediu, care depinde de vechimea în muncă a asistentului maternal, este prevăzută în contractele de muncă.

- Cu toate acestea, fișa postului conținută în contract, precum și convenția de plasament încheiată pentru fiecare copil prevăd că se asigură continuitatea activității desfășurate de asistentul maternal în perioada efectuării concediului legal de odihnă, cu excepția cazului în care angajatorul autorizează separarea de copil. În practică, s-a constatat că, printre asistenții maternali reclamanți în litigiul aflat pe rolul instanţei de apel din Constanța, unul singur a fost autorizat să își efectueze concediul fără copilul aflat în îngrijirea sa în cursul anilor 2014 și 2015, în timp ce trei dintre acești reclamanți și‑au efectuat concediul fără copii în anul 2014, iar alți trei în anul 2015. Instanța de trimitere explică însă, în această privință, că în cererile de concediu formulate de asistenții maternali reclamanți în fața sa se precizează că aceștia din urmă aveau cunoștință despre posibilitatea de a efectua concediul fără copilul aflat în îngrijirea lor, dar cu toate acestea au acceptat să îl efectueze împreună cu copilul.

- În plus, există divergențe de jurisprudență între instanțele naționale în ceea ce privește dreptul asistenților maternali de a primi plăți suplimentare pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal în cursul cărora nu sunt separați de copilul aflat în îngrijirea lor. În al doilea rând, în ceea ce privește dreptul la o compensație pentru activitatea desfășurată în perioada efectuării concediului legal de odihnă, asistenții maternali nu ar putea beneficia de o compensație pentru faptul că nu sunt separați de copilul aflat în îngrijirea lor. Jurisprudența națională prezintă însă divergențe în privința aspectului dacă acești asistenți maternali pot beneficia de o indemnizație în cazul în care separarea de copil în perioada concediului legal de odihnă nu este autorizată de angajator.

- Instanța de trimitere exprimă îndoieli în ceea ce privește aplicabilitatea unor prevederi din Directiva nr. 88/2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru în cazul litigiului dedus judecății sale, pentru motivul că activitatea de asistent maternal, care se încadrează în domeniul administrației publice, prezintă, în opinia sa, caracteristici intrinseci, în sensul articolului 2 alineatul (2) din Directiva nr. 391/1989 privind punerea în aplicare de măsuri pentru promovarea îmbunătățirii securității și sănătății lucrătorilor la locul de muncă, care ar fi, în mod inevitabil, în contradicție cu aplicarea Directivei nr. 88/2003. Aceasta consideră că activitatea respectivă este asimilabilă rolului părinților și trebuie să fie desfășurată în mod continuu în funcție de nevoile copilului. Activitățile desfășurate de asistentul maternal nu ar putea fi planificate cu exactitate, ci ar trebui să fie organizate într‑un mod foarte general. În consecință, durata de lucru inerentă unor astfel de activități ar fi dificil de stabilit și nu ar fi conciliabilă cu o perioadă de repaus obligatorie.

- Instanța de trimitere arată că este posibil să se deroge de la dreptul la repaus săptămânal prevăzut la articolul 5 din Directiva nr. 88/2003. Ținând seama de specificul activității asistenților maternali care decurge din reglementarea națională, această derogare s‑ar putea întemeia pe articolul 17 alineatul (1), pe articolul 17 alineatul (3) literele (b) și (c) sau pe articolul 17 alineatul (4) din directiva menționată. În această privință, instanța respectivă subliniază că asistenții maternali reclamanți în litigiul principal își desfășoară activitatea în cea mai mare parte în locuința proprie, fără a avea un program care să impună prezența lor la un anumit loc de muncă sau un număr determinat de ore de muncă.

- Instanța de trimitere ridică problema marjei de apreciere a statelor membre pentru transpunerea derogărilor prevăzute la acest articol 17, în special a chestiunii dacă reglementarea națională trebuie să cuprindă dispoziții derogatorii exprese. Aceasta arată că, în speță, Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului nu prevede expres derogări de la dispozițiile din Codul muncii care transpun dispozițiile referitoare la „timpul de lucru” și la „timpul de lucru maxim săptămânal”, în sensul articolului 2 punctul 1 și al articolului 6 din Directiva nr. 88/2003, și nici de la dispozițiile articolelor 3-6 din directiva menționată. Instanța de trimitere subliniază însă că articolul 122 din legea menționată prevede că o persoană poate desfășura activitatea de asistent maternal numai după încheierea unui contract individual de muncă ce cuprinde un ansamblu de norme speciale referitoare la organizarea timpului său de lucru care constituie o derogare implicită de la dispozițiile menționate.

- În ceea ce privește noțiunea „timp de lucru” definită la articolul 2 punctul 1 din Directiva nr. 88/2003, instanța de trimitere subliniază că asistentul maternal se află într‑o situație specială din moment ce are același domiciliu ca și copilul aflat în îngrijirea sa și, din această cauză, rămâne în mod continuu la dispoziția angajatorului pentru a furniza un serviciu acestui copil, aceasta chiar în perioade în care nu își desfășoară activitatea de asistent maternal. Această instanță ridică problema dacă o muncă suplimentară, care trebuie să facă obiectul unei plăți suplimentare, este efectuată în zilele de repaus sau în zilele de sărbători legale. În ceea ce privește dreptul la repaus săptămânal prevăzut la articolul 5 din Directiva nr. 88/2003, acesta nu ar fi garantat, pentru motivul că articolul 122 din Legea nr. 272/2004 ar impune, de fapt, o activitate continuă. Cu toate acestea, articolul 5 menționat nu ar fi încălcat dacă activitatea de asistent maternal ar intra sub incidența unei derogări prevăzute la articolul 17 din Directiva nr. 88/2003, însă, în cazul în care articolul 17 alineatul (3) sau (4) ar fi aplicabil, s‑ar ridica eventual problema existenței unei perioade de repaus echivalente compensatorii.

- În plus, instanța de trimitere arată, în speță, că asistentul maternal nu poate beneficia în mod efectiv de concedii anuale, în sensul articolului 7 din Directiva nr. 88/2003. Deși este adevărat că articolul 122 alineatul (3) litera d) din Legea nr. 272/2004 recunoaște dreptul la concediu anual, el impune totodată asistenților maternali obligația de a asigura continuitatea activității în perioada efectuării concediului, cu excepția cazului în care direcția generală autorizează separarea lor de copilul aflat în îngrijirea lor. Legislația națională ar prevedea în plus că această autorizație acordată de angajator de a efectua concedii fără copilul aflat în îngrijire constituie o excepție de la obligația de a asigura continuitatea activității respective. În măsura în care articolul 146 alineatul (3) din Codul muncii, care transpune articolul 7 alineatul (2) din Directiva nr. 88/2003, interzice în mod expres orice compensare a concediului printr‑o indemnizație echivalentă, cu excepția cazului încetării relației de muncă, instanța de trimitere arată că asistenții maternali reclamanți în litigiul principal consideră că au suferit un prejudiciu ca urmare a imposibilității de a beneficia atât de concediul anual plătit, cât și de o compensație echivalentă.

- În această privință, instanța de trimitere consideră că este necesar să se stabilească dacă indemnizația financiară eventuală ar putea cuprinde orice tip de compensație, inclusiv o despăgubire pentru prejudiciul suferit ca urmare a faptului de a nu fi putut beneficia de concedii anuale, sau dacă o astfel de indemnizație se limitează la drepturile salariale pentru perioada de concediu anual neefectuat în cazul rezilierii contractului de muncă. În acest cadru, instanța în cauză ridică problema dacă sensul noțiunii de indemnizație financiară este diferit atunci când ceea ce împiedică, în realitate, asistenții maternali reclamanți în litigiul principal să beneficieze de concediul anual sunt caracteristicile activității de asistent maternal, independent de interesele angajatorului.

- În sfârșit, în cazul în care articolul 7 din Directiva 2003/88 s‑ar opune unei reglementări naționale precum cea din litigiul principal, care permite angajatorului să acorde în mod discreționar asistentului maternal dreptul de a efectua concedii fără copilul aflat în îngrijirea sa, instanța de trimitere urmărește să afle dacă această încălcare trebuie atribuită, în cadrul unei cereri în despăgubire, statului membru sau angajatorului. 

Care este interpretarea Curţii de Justiţie a UE

Pentru considerente pe care nu le reluăm aici, CJUE a dat următorul răspuns la întrebările preliminare ce i-au fost adresate:

Articolul 1 alineatul (3) din Directiva 2003/88/CE a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru coroborat cu articolul 2 alineatul (2) din Directiva 89/391/CEE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 iunie 1989 privind punerea în aplicare de măsuri pentru promovarea îmbunătățirii securității și sănătății lucrătorilor la locul de muncă trebuie interpretat în sensul că nu se încadrează în domeniul de aplicare al Directivei 2003/88 activitatea de asistent maternal care constă, în cadrul unui raport de muncă cu o autoritate publică, în primirea și integrarea unui copil în căminul propriu și în asigurarea, în mod continuu, a dezvoltării armonioase și a educației acestui copil. 

Hotărârea Curţii a fost dată în data de 20 noiembrie 2018, în cauza C‑147/17 în procedura Sindicatul Familia Constanța, Ustinia Cvas și alții împotriva Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța. Sublinierile din preluările de mai sus ne aparțin – E.S.

Ai nevoie de Legea nr. 272/2004? Poți cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!
comentarii

Despre autor  ⁄ Eugen Staicu

Eugen Staicu este redactor colaborator la LegeStart.ro. Contact: legestart@indaco.ro.

Fara comentarii

Scrie un comentariu