Hotărârea nr. 1334/2022 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 667/2022 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru compensarea creşterii preţului la combustibil pentru alimentarea motoarelor, ca urmare a conflictului armat din Ucraina, precum şi modificarea anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 370/2021 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii este în vigoare de la 01 noiembrie 2022.

Aceasta prevede că pentru alimentările efectuate în trimestrul IV, respectiv în perioada 1 octombrie- 15 noiembrie 2022, cererea de compensare a creşterii preţului la combustibil se depune în intervalul 15-30 noiembrie 2022 – nu până la 1 decembrie, așa cum era prevăzut inițial.

Amintim că ajutorul de stat se acordă pentru combustibilul utilizat pentru alimentarea motoarelor în:

a) transportul rutier de mărfuri în cont propriu sau contra cost, cu autovehicule ori ansambluri de vehicule articulate destinate exclusiv transportului rutier de mărfuri şi cu o greutate brută maximă autorizată de cel puţin 7,5 tone;

b) transportul rutier de mărfuri în cont propriu sau contra cost, cu autovehicule ori ansambluri de vehicule articulate destinate exclusiv transportului rutier de mărfuri şi cu o greutate brută maximă autorizată ce depăşeşte 3,5 tone, dar nu mai mult de 7,5 tone;

c) transportul rutier de mărfuri naţional şi internaţional contra cost, cu ajutorul unor autovehicule sau combinaţii de vehicule destinate exclusiv transportului rutier de mărfuri şi cu o greutate brută maximă autorizată ce depăşeşte 2,5 tone, dar nu mai mult de 3,5 tone;

d) transportul de persoane, regulat şi ocazional, inclusiv transportul public local de persoane, cu un autovehicul din categoria M2 ori M3.

Ajutorul de stat se acordă sub formă de grant şi nu depăşeşte echivalentul în lei a 400.000 de euro per întreprindere. Toate valorile utilizate sunt în valoare brută, înainte de deducerea taxelor şi impozitelor.

www.lege5.roRapid actualizată, platforma Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, consultarea doctrinei sau informații despre companii. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here