O recent decizie a Curţii Constituționale dă o interpretare nuanțata privind incompatibilitatea dintre funcția publică şi calitatea de comerciant, respectiv persoană fizică autorizată, care nu desfășoară efectiv activități specifice de comerț. 

Situația în urma căreia s-a ajuns la sesizarea CCR privește raportul de evaluare întocmit de Agenția Națională de Integritate, prin care s-a constatat o stare de incompatibilitate a unui funcționar public, pentru motivul că a exercitat concomitent atât funcția de deputat, cât și de "comerciant", respectiv persoană fizică autorizată.

Semnalăm această speţă, pentru chestiuni legate de definirea termenilor din sfera activității de comerț, precum şi pentru a se reține decizia CCR. 

Formal, petentul a ridicat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 82 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, ale art. 16 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor și ale art. 25 alin. (2) teza a doua și alin. (3) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative 

Neclarităţi în definirea termenilor din domeniul activității de comerț?

Reţinem ce susţine, sub acest aspect, autorul criticii de neconstituționalitate:

- Prevederile criticate cuprind norme juridice lipsite de claritate și previzibilitate. Lipsa clarității și previzibilității rezidă cu precădere din faptul că, în prezent, ca urmare a abrogării Codicelui de comerț din 1887 și a Codului comercial Carol al II-lea, prin dispozițiile art. 230 lit. c) și i) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, noțiunea de "comerciant" nu mai este expres definită prin legislația în vigoare, și nici nu poate fi dedusă prin interpretarea și aplicarea dispozițiilor civile în vigoare, așa cum au fost modificate prin art. 6 din Legea nr. 71/2011. Așadar, dacă până la intrarea în vigoare a Codului Civil, la 1 octombrie 2011, noțiunea de comerciant avea un conținut normativ determinat și determinabil, prin prisma dispozițiilor art. 7 din Codul comercial, în prezent, această noțiune nu-și mai găsește aplicabilitatea. Deși textele de lege criticate cuprind în continuare noțiunea de "comerciant", aceasta este abrogată de noul Cod civil, care, prin art. 3 alin. (2), reglementează noțiunea de "profesionist". Importanța unei corecte determinări a noțiunii de comerciant, în cazul autorului, este necesară deoarece definirea și regimul juridic ale instituției "persoană fizică autorizată" sunt strâns legate de două noțiuni imprecis reglementate, respectiv "comerciant" și "activitate economică". Autorul face referire la considerentele deciziilor Curții Constituționale nr. 26 din 18 ianuarie 2012, nr. 681 din 27 iunie 2012, nr. 196 din 4 aprilie 2013, nr. 448 din 29 octombrie 2013 și nr. 418 din 3 iulie 2014, referitoare la claritatea și previzibilitatea legii.

- Prevederile art. 82 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 161/2003 și cele ale art. 16 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 96/2006, "în măsura în care noțiunea de comerciant persoană fizică este interpretată în sensul că include și comercianții persoane fizice care nu desfășoară efectiv activități specifice de comerț", încalcă "principiul egalității în fața legii, prin instituirea unei discriminări negative asupra comerciantului persoană fizică inactiv, fără a exista un motiv întemeiat și special care să justifice un asemenea regim".

- Restrângerea drepturilor fundamentale anterior menționate – din care am selectat, aici, doar aspecte legate de definirea activității comerciale (n.n. E.S.) –  nu respectă principiul proporționalității în raport cu situația care a determinat această restrângere, astfel că se aduce atingere dispozițiilor art. 53 din Constituție. 

Ce arată CCR în legătură cu termenii legați de activitatea de comerț

Curtea nu a primit susținerile autorului, cu următoarele argumente prin definițiile trecute şi cele actuale, în vigoare:

- Prin Decizia nr. 243 din 6 aprilie 2017, CCR a reținut că Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial nr. 409/2011, aduce clarificări terminologice. Astfel, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, "noțiunea de «profesionist» prevăzută la art. 3 din Codul civil include categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum și orice alte persoane autorizate să desfășoare activități economice sau profesionale, astfel cum aceste noțiuni sunt prevăzute de lege, la data intrării în vigoare a Codului civil." Aceasta înseamnă că legiuitorul a introdus un sistem subiectiv de reglementare a raporturilor comerciale. În plus, față de conținutul normativ al alin. (2) al art. 8 din Legea nr. 71/2011, legiuitorul - în completarea sistemului subiectiv de reglementare, prin raportarea normelor juridice la calitatea de profesionist comerciant, - a avut în vedere normele referitoare la activitățile de producție, prestări servicii și comerț, adică un sistem obiectiv de reglementare.

- După ce face o trecere în revistă a unor decizii ale sale anterioare, în materie, Curtea reține că motivul pentru care a fost admisă excepția, prin Decizia Curții Constituționale nr. 603 din 6 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 845/2015, respectiv neclaritatea sintagmei "raporturi comerciale", nu subzistă în prezenta cauză, cu privire la noțiunea de "comerciant", cuprinsă în textele de lege criticate.

- Referitor la susținerile autorului privind neconstituționalitatea textelor de lege criticate, în măsura în care sunt interpretate în sensul în care se aplică și comercianților care nu desfășoară sub nicio formă activități comerciale, fiind inactivi în sfera relațiilor profesionale de drept privat, Curtea observă că, potrivit jurisprudenței sale, stabilirea în concret a stării de incompatibilitate revine instanței judecătorești, care, cu prilejul soluționării acțiunii formulate împotriva raportului de evaluare, întocmit de Agenția Națională de Integritate, analizează particularitățile fiecărei spețe, în lumina dispozițiilor legale incidente în materie, astfel încât soluția pronunțată să corespundă scopului legii de asigurare a imparțialității și protejare a interesului social. În acest sens sunt citate, în hotărârea pronunţată, mai multe decizii anterioare ale CCR, pe acest subiect. 

Decizia nr. 420/2018 a fost pronunţată în ședința CCR din 21 iunie şi a fost publicată în Monitorul Oficial, nr. 950 din 9 noiembrie 2018.

Ai nevoie de Decizia nr. 420/2018? Poți cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!