Ordonanţa de urgenţă nr. 67/2023 privind instituirea unei măsuri cu caracter temporar de combatere a creşterii excesive a preţurilor la unele produse agricole şi alimentare va intra în vigoare la 30 iulie 2023.

Măsura cu caracter temporar de combatere a creşterii excesive a preţurilor se aplică tuturor operatorilor economici înregistraţi în România, indiferent de forma de organizare, pe întreg lanţul de producţie, import, comerţ intracomunitar, distribuţie şi vânzare cu amănuntul, pentru produsele agricole şi alimentare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă.

Măsura cu caracter temporar de combatere a creşterii excesive a preţurilor constă în limitarea adaosurilor comerciale practicate pentru produsele prevăzute în anexă, după cum urmează:

a) cota de adaos comercial practicată de procesator este de maximum 20% faţă de costul de producţie al produsului, calculat potrivit reglementărilor contabile în vigoare, respectiv Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în care sunt incluse cheltuielile directe şi indirecte;

b) cota de adaos comercial practicată în mod cumulat pe întreg lanţul de distribuţie, indiferent de numărul distribuitorilor de pe lanţ, este de maximum 5% faţă de preţul de achiziţie la care se adaugă cheltuielile operaţionale;

c) cota de adaos comercial practicată de comerciant la vânzarea cu amănuntul şi cash&carry este de maximum 20% faţă de preţul de achiziţie, la care se adaugă cheltuielile directe şi indirecte ale comerciantului; în cota de adaos comercial de maximum 20% vor fi incluse şi remizele şi risturnele, prevăzute în art. 3 pct. 6 din Legea nr. 81/2022 privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanţului de aprovizionare agricol şi alimentar.

Pâine albă simplă cu gramaj cuprins între 300-500 grame, fără specialităţi

2. Lapte de vacă de consum 1 l, grăsime 1,5%, cu excepţia UHT

3. Brânză telemea de vacă vrac

4. Iaurt simplu din lapte de vacă, 3,5% grăsime, cu gramaj maxim 200 grame

5. Făină albă de grâu „000” 1 kg

6. Mălai 1 kg

7. Ouă de găină calibrul M 10 buc.

8. Ulei de floarea-soarelui 1 l

9. Carne proaspătă pui*

* Carne pui, în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă, înseamnă: pui întreg, tacâmuri de pui, pulpe pui întregi cu os şi aripi de pui, varianta standard.

10. Carne proaspătă porc**

** Carne porc, în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă, înseamnă: carne porc lucru, pulpă porc cu os şi fără os, spată de porc.

11. Legume proaspete vrac***

*** Legume proaspete vrac, în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă, înseamnă: roşii, ceapă, castraveţi, fasole uscată, morcovi, ardei gras Bianca şi ardei capia.

12. Fructe proaspete vrac****

**** Fructe proaspete vrac, în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă, înseamnă mere roşii şi mere golden, prune, pepene roşu, struguri de masă.

13. Cartofi proaspeţi albi vrac

14. Zahăr alb tos 1 kg

Nerespectarea cotelor de adaos comercial de către procesatori, distribuitori sau comercianţi la vânzarea cu amănuntul şi cash&carry constituie contravenţie, dacă nu a fost săvârşită în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să constituie infracţiune şi se sancţionează cu amendă de la 100.000 lei la 2.000.000 lei.

Contractele comerciale aflate în desfăşurare, ai căror termeni şi condiţii sunt contrare prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, vor fi modificate în mod corespunzător, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului act normativ.

www.lege5.roRapid actualizată, platforma Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, consultarea doctrinei sau informații despre companii. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here