Noul Cod Penal 2014, Partea Specială, Titlul IX. Infracţiuni electorale, art. 385 – 393.
Împiedicarea exercitării drepturilor electorale
(1) Împiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exerciţiu al dreptului de a alege sau de a fi ales se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
(2) Atacul, prin orice mijloace, asupra localului secţiei de votare se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(1) Oferirea sau darea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidaţi ori un anumit candidat se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Nu intră în categoria bunurilor prevăzute în alin. (1) bunurile cu valoare simbolică, inscripţionate cu însemnele unei formaţiuni politice.
(1) Fapta persoanei care votează:
a) fără a avea acest drept;
b) de două sau mai multe ori;
c) prin introducerea în urnă a mai multor buletine de vot decât are dreptul un alegător
se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Sursa foto: Lege5.ro
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează utilizarea unei cărţi de alegător sau a unui act de identitate nul ori fals sau a unui buletin de vot fals.
Tipărirea şi utilizarea de date de acces false, accesarea frauduloasă a sistemului de vot electronic sau falsificarea prin orice mijloace a buletinelor de vot în format electronic se pedepsesc cu închisoarea de la unu la 5 ani.
Violarea confidenţialităţii votului
(1) Violarea prin orice mijloace a secretului votului se pedepseşte cu amendă.
(2) Dacă fapta a fost comisă de un membru al biroului electoral al secţiei de votare, pedeapsa este închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Nerespectarea regimului urnei de vot
Art. 390. –
(1) Deschiderea urnelor, înainte de ora stabilită pentru închiderea votării, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Încredinţarea urnei speciale altor persoane decât membrilor biroului electoral al secţiei de votare ori transportarea acesteia de către alte persoane sau în alte condiţii decât cele prevăzute de lege se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale
Art. 391. –
(1) Falsificarea prin orice mijloace a înscrisurilor de la birourile electorale se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi înscrierea în copia de pe lista electorală permanentă a unor persoane care nu figurează în această listă.
Atenţie! De la 1 februarie 2014, noua formă a art. 391, paragraful (2), este cea înfăţişată în partea dreaptă a imaginii, cu verde. Urmărirea modificărilor legislative (la nivel de paragraf) este o facilitate disponibilă numai pentru abonaţii Lege5.
(3) Introducerea în uz sau folosirea unui program informatic cu vicii care alterează înregistrarea ori însumarea rezultatelor obţinute în secţiile de votare sau determină repartizarea mandatelor în afara prevederilor legii se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(4) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează introducerea de date, informaţii sau proceduri care duc la alterarea sistemului informaţional naţional necesar stabilirii rezultatelor alegerilor.
Fapte săvârşite în legătură cu un referendum
Art. 392. –
Dispoziţiile art. 385-391 se aplică în mod corespunzător şi în cazul faptelor săvârşite cu prilejul unui referendum.
Tentativa la infracţiunile prevăzute în art. 385 şi art. 387-391 se pedepseşte.
Prevederile referitoare la infracţiunile electorale din Codul Penal din 2009, modificate conform Legii nr. 187/2012, intră în vigoare de la 1 februarie 2014, după abrogarea Codului Penal din 1968. Actele normative referitoare la acest subiect pot fi consultate pe Lege5.ro.