Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a publicat în dezbatere publică proiectul de hotărâre pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2021-2022 care va intra în vigoare de la 1 iulie 2021.
Menţionăm că valabilitatea actualelor pachete medicale reglementate de Hotărârea Guvernului nr. 140/2018 a fost extinsă, până la data de 31 martie 2021, prin HG nr. 1.102/2020.
Actualmente, Hotărârea nr. 140/2018 pentru aprobarea pachetelor de servicii și a Contractului-cadru prevede două tipuri de pachete de servicii: pachetul minimal de servicii și pachetul de servicii de bază.
Noul proiect care urmează să intre în vigoare urmărește să susțină inversarea piramidei serviciilor de asistență medicală, prin creșterea ponderii serviciilor acordate în medicina primară și în ambulatoriul de specialitate și reducerea internărilor nejustificate.
Astfel, proiectul prevede introducerea unor noi servicii acordate în asistența medicală primară și în ambulatoriul de specialitate. Printre acestea se numără:
Rapid actualizată, platforma Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, consultarea doctrinei sau informații despre companii.
- consultațiile acordate la distanță pentru pacienții cu afecțiuni cronice;
- în ambulatoriul de specialitate pot fi acordate la distanță terapii psihiatrice, precum și servicii conexe actului medical furnizate de psiholog și logoped;
- posibilitatea pacienților să ridice medicamentele prescrise de la orice farmacie, indiferent dacă aceasta se află sau nu în relație contractuală cu aceeași casă de asigurări de sănătate cu care este și medicul prescriptor, cu excepția medicamentelor care fac obiectul contractelor cost-volum-rezultat, care se eliberează indiferent de casa de asigurări de sănătate în evidența căreia de află asiguratul, cu condiția ca furnizorul de medicamente să fie în contract cu aceeași casă de asigurări de sănătate cu care se află și medicul care a emis prescripția medicală.
