Semnalăm soluţia dată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene la cererea de decizie preliminară formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din România. Soluţia a făcut obiectul Ordonanţei din 30 iunie 2016 în cauza C-55/16, Evo Bus.
Cererea de decizie preliminară, formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din România în procedura Evo Bus GmbH împotriva Directivei a VIII-a 1072/1979 privind armonizarea legislaţiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri – Sisteme de restituire a taxei pe valoarea adăugată persoanelor impozabile care nu sunt stabilite pe teritoriul ţării, denumită în continuare „A opta directivă”.
Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Evo Bus GmbH, pe de o parte, şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti (România) (denumită în continuare „autoritatea fiscală”), pe de altă parte, în legătură cu decizia acesteia din urmă de respingere a cererii Evo Bus de rambursare a taxei pe valoarea adăugată facturate acesteia de Evo Bus România SRL.
Litigiul principal şi întrebarea preliminară
Prin contractele încheiate, având ca obiect livrarea de autobuze Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB), Evo Bus s‑a angajat să asigure reparaţia, întreţinerea şi revizia autobuzelor livrate. Cu acordul Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB), Evo Bus a încheiat, la 15 decembrie 2007, un contract de prestări servicii cu Evo Bus România, potrivit căruia aceasta a preluat angajamentele amintite.
În temeiul acestor contracte, Evo Bus România a facturat către Evo Bus, printre altele, costul manoperei, al pieselor de schimb şi al consumabilelor achiziţionate în cadrul reparaţiei, al întreţinerii şi al reviziei autobuzelor menţionate.
La 15 decembrie 2009, Evo Bus a depus la autoritatea fiscală o cerere de rambursare a TVA‑ului care îi fusese facturat de Evo Bus România.
În ceea ce priveşte, în special, suma de […] lei (RON) (aproximativ […] euro), această cerere a fost respinsă pentru motivul că Evo Bus nu făcuse dovada achitării acestei taxe.
Curtea de Apel Bucureşti (România) a respins acţiunea formulată de Evo Bus împotriva acestei decizii, considerând că, din faptul că A opta directivă nu prevede expres obligaţia de dovedire a plăţii TVA‑ului, nu rezultă că aceasta s‑ar opune existenţei unei astfel de obligaţii. De asemenea, CAB a constatat că nu s‑a demonstrat că decizia menţionată ar fi încălcat principiul neutralităţii fiscale.
Fiind sesizată cu recursul împotriva sentinţei Curţii de Apel Bucureşti, instanţa de trimitere pune la îndoială conformitatea cu A opta directivă a obligaţiei de dovedire a plăţii TVA‑ului în scopul obţinerii rambursării acestuia, obligaţie care rezultă din expresia „tax[a] pe valoarea adăugată achitat[ă]” din articolul 1472 alineatul (1) litera a) din Codul fiscal.
În aceste condiţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din România a hotărât să suspende judecarea cauzei şi să adreseze Curţii următoarea întrebare preliminară:
„Dispoziţiile celei de A opta directive, precum şi principiul neutralităţii fiscale se opun/s‑au opus unei legislaţii, dintr‑un stat membru, prin care se reglementează/s‑a[u] reglementat, în considerarea principiului certitudinii impunerii, condiţiile în care se poate exercita dreptul de rambursare a taxei pe valoarea adăugată, precum, în cauza de faţă, dovedirea achitării taxei de către furnizori?”
Cu privire la întrebarea preliminară, Curtea a dat următoarea soluţie :
A opta directivă 79/1072/CEE a Consiliului din 6 decembrie 1979 privind armonizarea legislaţiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri – Sisteme de restituire a taxei pe valoarea adăugată persoanelor impozabile care nu sunt stabilite pe teritoriul ţării se opune unei reglementări a unui stat membru în temeiul căreia, pentru a‑și exercita dreptul la rambursarea taxei pe valoarea adăugată, persoanele impozabile sunt supuse unei obligaţii generale de a face dovada achitării acestei taxe.
De ce această soluţie a făcut obiectul unei ordonanţe
Conform articolului 99 din Regulamentul de procedură al Curţii, atunci când răspunsul la o întrebare formulată cu titlu preliminar poate fi în mod clar dedus din jurisprudenţă sau atunci când răspunsul la această întrebare nu lasă loc niciunei îndoieli rezonabile, Curtea, la propunerea judecătorului raportor şi după ascultarea avocatului general, poate oricând să decidă să se pronunţe prin ordonanţă motivată. Din aceste considerente, Curtea a arătat că este necesar ca în prezenta cauză să se aplice această dispoziţie.
Ai nevoie de Codul fiscal? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF, de AICI!
