Administratorul unei piețe comerciale fizice poate fi constrâns să pună capăt încălcărilor comise de comercianți în materie de marcă. Ordinele judecătorești emise în acest sens sunt supuse acelorași condiții precum cele vizând administratorii unor piețe online. Astfel s-a pronunţat CJUE prin Hotărârea din data de 07.07.2016 în cauza C-494/15.
Menționam faptul că CJUE s-a pronunţat în sensul mai sus arătat referitor la cererea ce a fost formulată în cadrul unui litigiu între Tommy Hilfiger Licensing LLC, Urban Trends Trading BV, Rado Uhren AG, Facton Kft., Lacoste SA și Burberry Ltd, pe de o parte, și Delta Center a.s., pe de altă parte, în legătură cu ordinele judecătorești a căror pronunțare este solicitată de reclamantele din litigiul principal împotriva societății Delta Center în vederea respectării drepturilor lor de proprietate intelectuală.
Ce prevede reglementarea europeană în materia analizată?
Directiva privind proprietatea intelectuală (Directiva 2004/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29.04.2004 privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală) permite deținătorilor de mărci să formuleze acțiune în justiție împotriva intermediarilor ale căror servicii sunt utilizate de un terț pentru a aduce atingere mărcilor lor.
Ce a declanşat litigiul principal în discuţie?
Delta Center este locatara pieței denumite „Pražská tržnice” (halele comerciale din Praga, Republica Cehă). Aceasta subînchiriază comercianților diferite puncte de vânzare situate în această piață. Contractele de locațiune încheiate cu comercianții respectivi le impun acestora din urmă obligația de a respecta reglementările care guvernează activitățile lor. De altfel, acestora le este distribuită o broșură redactată în limbile cehă și vietnameză, cu mențiunea „Notă în atenția vânzătorilor”. Această broșură subliniază că vânzarea de bunuri contrafăcute este interzisă și poate conduce la rezilierea contractului de locațiune a punctului de vânzare.
Reclamantele din litigiul principal fabrică și distribuie produse de marcă. Constatând că în aceste hale comerciale din Praga erau vândute bunuri care constituiau contrafaceri ale produsele lor, acestea au sesizat Městský soud v Praze (Curtea de Apel din Praga), solicitându‑i printre altele să oblige societatea Delta Center:
- să se abțină de la orice încheiere sau prelungire de contracte de locațiune de puncte de vânzare în halele respective cu persoane a căror conduită s‑a stabilit în mod definitiv de către autoritățile judiciare sau administrative că reprezintă o încălcare sau un risc de încălcare a drepturilor conferite de mărcile menționate în cerere;
- să se abțină de la orice încheiere sau prelungire a unor asemenea contracte atunci când termenii acestora nu cuprind nici obligația comerciantului de a se abține de la încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală ale reclamantelor, nici clauza potrivit căreia Delta Center poate rezilia contractul în cazul încălcării sau al unui risc de încălcare a acestor drepturi și
- să prezinte, în anumite situații descrise de reclamante, scuze în scris și să publice pe propria cheltuială un comunicat în ziarul Hospodářské noviny.
Prin hotărârea din 28.02.2012, Městský soud v Praze (Curtea de Apel din Praga) a respins această cerere de pronunțare a unor ordine judecătorești. Apreciind că Delta Center este o „persoană ale cărei resurse sau servicii sunt utilizate de terți” în sensul articolului 4 alineatul (3) din Legea nr.°221/2006, acesta a considerat totodată că nu exista o încălcare sau un risc de încălcare a drepturilor reclamantelor, dat fiind că era evident pentru cumpărători că mărfurile în discuție erau contrafăcute și, prin urmare, nu erau nici produse, nici distribuite de către reclamante.
Reclamantele au formulat apel împotriva acestei hotărâri în fața Vrchní soud v Praze (Curtea Superioară din Praga).
Printr-o decizie din 05.12.2012, această instanță a confirmat, deși din motive diferite de cele reținute de prima instanță, respingerea cererii de pronunțare a unor ordine judecătorești. Potrivit acesteia, o interpretare extinsă a termenilor „resurse sau servicii […] utilizate de terți pentru încălcare”, din cuprinsul articolului 4 alineatul (3) din Legea nr.221/2006, precum și a termenilor „servicii […] utilizate de un terț pentru a încălca un drept de proprietate intelectuală”, din cuprinsul articolului 11 din Directiva 2004/48, ar conduce la situații absurde constând în special în a considera că alimentarea cu electricitate sau acordarea unei licențe comerciale unui comerciant constituie un mijloc de natură să aducă atingere unor drepturi de proprietate intelectuală.
Reclamantele au formulat recurs în fața Nejvyšší soud (Curtea Supremă).
Fiind sesizat în recurs, Nejvyšší soud (Curtea Supremă, Republica Cehă) a solicitat CJUE prin intermediul întrebărilor preliminare să stabilească dacă este, într-adevăr, posibil ca administratorul unei piețe comerciale fizice să fie obligat să pună capăt încălcărilor comise de comercianți în materie de marcă și să ia măsuri pentru a preveni noi încălcări.
Reținem faptul că, fiind sesizată cu întrebări preliminare, CJUE nu soluționează litigiul național respectiv; în schimb, instanța națională are obligația de a soluționa cauza conform deciziei CJUE, iar această decizie este obligatorie, în egală măsură, pentru celelalte instanțe naționale care sunt sesizate cu o problemă similară.
Cum a motivat în esenţă CJUE Hotărârea din data de 07.07.2016?
CJUE a constatat că un operator care furnizează terților un serviciu de locațiune sau de sublocațiune de amplasamente într-o piață comercială și care oferă astfel posibilitatea acestor terți să vândă mărfuri contrafăcute trebuie calificat drept „intermediar” în sensul directivei.
CJUE a subliniat că este lipsită de relevanță împrejurarea că punerea la dispoziție de puncte de vânzare privește o piață online sau o piață fizică, deoarece domeniul de aplicare al directivei nu este limitat la comerțul electronic.
În consecință, administratorul unei piețe comerciale fizice poate fi, de asemenea, constrâns să pună capăt încălcărilor comise de comercianți în materie de marcă și să ia măsuri pentru a preveni noi încălcări.
De asemenea, CJUE a arătat că condițiile impuse pentru pronunțarea unui ordin judecătoresc de către o autoritate judecătorească împotriva unui intermediar care furnizează un serviciu de locațiune de puncte de vânzare în cadrul unor hale comerciale sunt identice cu cele aplicabile ordinelor judecătorești pronunțate împotriva intermediarilor pe o piață online.
Astfel, aceste ordine judecătorești trebuie să fie nu numa
i efective și disuasive, ci și echitabile și proporționale. În consecință, ele nu trebuie să fie excesiv de costisitoare și nu trebuie nici săcreeze obstacole în calea comerțului legal.
Nu i se poate impune intermediarului nici să exercite o supraveghere generală și permanentă a clienților săi.
În schimb, intermediarul poate fi constrâns să ia măsuri care să contribuie la evitarea altor încălcări de această natură săvârșite de același comerciant.
În plus, ordinele judecătorești trebuie să asigure un just echilibru între protecția proprietății intelectuale și lipsa unor obstacole în calea comerțului legal.
Răspunsul mai sus formulat de CJUE ce a făcut obiectul Hotărârii din 07.07.2016, dată în cauza C-494/15, îl puteţi consulta in extenso pe site-ul Curia.
