CJUE: Respectarea normelor dreptului Uniunii în materia protecției consumatorilor se aplică procedurilor de insolvență

Curtea constată că obligația instanței naționale de a examina din oficiu respectarea normelor dreptului Uniunii în materia protecției consumatorilor se aplică procedurilor de insolvență.

În temeiul acestei obligații, instanța națională este obligată de asemenea să verifice dacă informațiile care trebuie menționate în contractele de credit pentru consum au fost indicate în mod clar și concis.

Astfel s-a pronunţat, printre altele, CJUE prin Hotărârea din data de 21.04.2016 în cauza C-377/14. 

Menționam faptul că CJUE s-a pronunţat în sensul mai sus arătat referitor la un litigiu între domnul Radlinger și doamna Radlingerová (denumiți în continuare „soții Radlinger”), pe de o parte, și Finway a.s. (denumită în continuare „Finway”), pe de alte parte, în legătură cu creanțele declarate în cadrul unei proceduri de insolvență și provenite dintr-un contract de credit pentru consum.

Ce a declanşat litigiul principal în discuţie?

La 29.08.2011, soții Radlinger au încheiat un contract de credit pentru consum cu Smart Hypo s. r. o., în temeiul căruia le-a fost acordat un împrumut în cuantum de 1 170 000 de coroane cehe (CZK) (aproximativ 43 300 de euro).

În schimbul acordării acestui împrumut, soții Radlinger s-au angajat mai întâi să restituie creditorului suma de 2 958 000 CZK (aproximativ 109 500 de euro) în 120 de rate lunare. Această sumă se compune din capital, din dobânzi la o rată de 10 % pe an pentru capitalul împrumutat pe durata creditului, din comisionul datorat creditorului, în valoare de 585 000 CZK (aproximativ 21 600 de euro), și din costuri în valoare de 33 000 CZK (aproximativ 1 200 de euro). DAE a creditului de consum în discuție în litigiul principal se ridica la 28,9 %.

Soții Radlinger s-au angajat de asemenea să plătească creditorului, pe lângă dobânzile de întârziere stabilite prin lege, și o penalitate contractuală, care se ridica la 0,2 % din capitalul inițial împrumutat, pe fiecare zi sau parte a unei zile de întârziere, o penalitate contractuală forfetară de 117 000 CZK (aproximativ 4 300 de euro) în cazul în care întârzierea depășea o lună, și o compensație forfetară de 50 000 CZK (aproximativ 1 850 de euro), corespunzătoare cheltuielilor de recuperare a sumei datorate.

În sfârșit, creditorul și-a rezervat dreptul de a solicita, cu efect imediat, restituirea integrală a sumelor datorate în ipoteza în care una dintre ratele lunare nu ar fi plătită integral sau la timp ori dacă consimțământul său se dovedește a fi fost viciat de o reticență dolosivă din partea soților Radlinger.

După cum rezultă din decizia de trimitere, soții Radlinger nu au primit efectiv nicio sumă. Astfel, creditul în discuție în litigiul principal a fost utilizat pentru a regla datorii anterioare la un executor, taxele notariale, precum și costurile aferente acestui credit datorate creditorului, prima rată lunară a creditului și o parte din ratele lunare ulterioare.

La data de 27.09.2011, Finway, căreia Smart Hypo s. r. o. i-a cesionat creanțele pe care le deținea față de soții Radlinger, I-a informat pe aceștia cu privire la exigibilitatea imediată a întregii datorii, care se ridica la acel moment la 2 873 751 CZK (aproximativ 106 300 de euro), pentru motivul că anumite informații esențiale fuseseră trecute sub tăcere la încheierea contractului în discuție în litigiul principal. Astfel, potrivit Finway, soții Radlinger disimulaseră faptul că se dispusese o executare silită asupra bunurilor lor pentru suma de 4 285 CZK (aproximativ 160 de euro).

Prin punerea în întârziere din 19.11.2012, această societate i-a invitat din nou pe soții Radlinger să ramburseze datoria, pe care o estima în acel moment la 3 794 786 CZK (aproximativ 140 500 de euro), precizând că creanța sa devenise exigibilă imediat din cauza faptului că persoanele interesate nu restituiseră în mod regulat și la timp creditul.

La data de 05.02.2013, soții Radlinger au sesizat Krajský soud v Plzni (Curtea Regională din Pilsen) pentru a fi declarați insolvabili și pentru a li se admite cererea de descărcare de datorie sub forma unei plăți eșalonate, întrucât nu erau în măsură să își onoreze angajamentele și invocau o întârziere la plată mai mare de 3 luni. Această cerere a fost declinată în favoarea Krajský soud v Praze (Curtea Regională din Praga), instanța competentă teritorial să soluționeze cererea, care, prin Ordonanța din 26.04.2013, a constatat insolvența soților Radlinger, a desemnat un administrator judiciar și a invitat creditorii să își declare creanțele în termen de 30 de zile.

La data de 23.05.2013, în cadrul procedurii de insolvență, Finway a declarat două creanțe exigibile, prima, în valoare de 3 045 991 CZK (aproximativ 112 700 de euro), garantată printr-o ipotecă, și a doua, în valoare de 1 359 540 CZK (aproximativ 50 300 de euro), negarantată și care corespundea penalității contractuale prevăzute în contractul în discuție în litigiul principal, fixată la 0,2 % din capitalul împrumutat inițial, aplicată pe zi de întârziere pentru perioada cuprinsă între 23.09.2011 și 25.04.2013.

La data de 03.07.2013, soții Radlinger au recunoscut caracterul exigibil al acestor creanțe, dar au contestat valoarea lor, invocând incompatibilitatea cu bunele moravuri a clauzelor contractuale în discuție în litigiul principal.

Prin Ordonanța din 23.07.2013, instanța de trimitere a admis descărcarea de datorii a soților Radlinger sub forma unei eșalonări a plății în solidar.

La data de 24.07.2013, această instanță a fost sesizată de soții Radlinger cu o cerere incidentă prin care ei, în calitate de debitori, au solicitat să se constate nelegalitatea parțială sau totală a creanțelor declarate de Finway. Așadar, în cadrul procedurii  respective, cuplul a contestat valoarea cerută de Finway (4 405 531 CZK, echivalând cu aproximativ 163 000 de euro).

În ceea ce privește această cerere, instanța menționată a constatat că, în temeiul Legii privind insolvența, debitorul are dreptul să conteste doar creanțele negarantate, iar aceasta exclusiv în cadrul unei cereri incidente și numai pentru motive legate de prescrierea sau de stingerea datoriei.

În acest context, Krajský soud v Praze a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze CJUE anumite întrebări preliminare:

• dacă normele dreptului Uniunii în materia protecției consumatorilor se opun legislației cehe care nu permite instanței chemate să se pronunțe asupra insolvabilității să examineze din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale stipulate într-un contract încheiat cu un consumator?
• dacă instanța națională este obligată să verifice din oficiu dacă informațiile referitoare la contractele de credit pentru consum și care trebuie să fie menționate în acestea au fost indicate în mod clar și concis ?

Ce trebuie să cunoaștem referitor la o trimitere preliminară ?

Trimiterea preliminară permite instanțelor din statele membre ca, în cadrul unui litigiu cu care sunt sesizate, să adreseze CJUE întrebări cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea unui act al Uniunii.

Reținem că CJUE nu soluționează litigiul național, insa instanța națională are obligația de a soluționa cauza conform deciziei CJUE.

Decizia CJUE este obligatorie, în egală măsură, pentru celelalte instanțe naționale care sunt sesizate cu o problemă similară.

Ce a răspuns în esenţă CJUE prin Hotărârea din data de 21.04.2016?

CJUE a constatat că obligația instanței naționale de a examina din oficiu respectarea, de către profesioniști, a normelor dreptului Uniunii în materia protecției consumatorilor se aplică procedurilor de insolvență și este valabilă și pentru normele privind contractele de credit pentru consum.

Astfel, CJUE a declarat că Directiva privind clauzele abuzive¹ se opune reglementării cehe care, în cadrul unei proceduri de insolvență, nu permite instanței să examineze caracterul abuziv al unei clauze stipulate într-un contract încheiat cu un consumator, cu toate că dispune de elementele de drept și de fapt necesare în acest scop. Aceeași directivă se opune reglementării în cauză și întrucât aceasta permite numai contestarea anumitor creanțe pentru un număr limitat de motive (prescripție sau stingere).

În plus, CJUE a subliniat că, în temeiul Directivei privind contractele de credit pentru consumatori², o instanță națională sesizată cu un litigiu referitor la creanțe care provin dintr-un asemenea contract trebuie de asemenea să examineze din oficiu dacă informațiile referitoare la credit (precum DAE de exemplu) și care trebuie să fie menționate în acesta au fost indicate în mod clar și concis. În continuare, aceasta este obligată să stabilească toate consecințele care decurg din încălcarea obligației de informare potrivit dreptului său național (sancțiunile trebuie să aibă un caracter eficient, proporțional și cu efect de descurajare).

Pe de altă parte, CJUE a precizat că, în temeiul acestei din urmă directive, „valoarea totală a creditului” nu poate include niciuna dintre sumele care intră în „costul total al creditului”, și anume sume destinate să onoreze angajamentele convenite în temeiul creditului menționat, precum costurile administrative, dobânzile, comisioanele și orice alt tip de costuri pe care consumatorul este obligat să le achite. Includerea în mod nelegal a acestor sume în valoarea totală a creditului are ca efect subevaluarea DAE, calculul acesteia depinzând de valoarea totală a creditului, și afectarea, în consecință, a exactității informațiilor care trebuie menționate în contract.

În sfârșit, în ceea ce privește examinarea caracterului abuziv al penalităților impuse consumatorului care nu își execută obligația, CJUE a subliniat că instanța națională este obligată să analizeze efectul cumulativ al tuturor clauzelor contractului și, în cazul în care constată caracterul abuziv al mai multora dintre aceste clauze, să le înlăture pe toate cele care sunt abuzive (și nu numai pe unele dintre acestea).

Răspunsul mai sus formulat de CJUE ce a făcut obiectul Hotărârii din 21.04.2016, dată în cauza C-377/14, îl puteţi consulta in extenso aici.

_____________________

¹ Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 05.04.1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii (JO L 95, p. 29, Ediție specială, 15/vol. 2, p. 273).

² Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23.04.2008 privind contractele de credit pentru consumatori și de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului (JO L 133, p. 66, rectificări în JO 2009, L 207, p. 14, JO 2010, L 199, p. 40, și JO 2011, L 234, p. 46).

(P) Aveţi nevoie de acte normative actualizate la zi? Le puteţi cumpăra online (format PDF, MOBI) de pe Lege5.ro! Lege5 este cel mai performant soft de documentare legislativă din România şi este creat pentru a fi utilizat pe orice dispozitiv aveţi la îndemână: Online, Mobile, Desktop şi Cloud.