19 Decembrie, 2018

CJUE: RCA este obligatorie şi în cazul maşinilor nefolosite, care nu au fost radiate

Obligația încheierii unui contract de asigurare de răspundere civilă auto (RCA) există și în situațiile în care, ca urmare a deciziei proprietarului, vehiculul este imobilizat pe o proprietate privată, în afara drumurilor publice, dar fără să fi fost întreprinse formalitățile administrative pentru a radia în mod oficial vehiculul. 

Acesta este, principala concluzie a Avocatului general Michal Bobek, înaintată Curţii de Justiţie a UE, în vedera formulării răspunsului la întrebările preliminare primite de la o instanţă naţională cu privire la aplicarea corectă a reglementărilor comunitare în Cauza C‑80/17 Fundo de Garantia Automóvel împotriva Alina Juliana şi Cristiana Juliana.

Speţa este mai complicată şi implică cel puţin două aspecte, detaliate mai jos şi care prezintă interes privind reglementările comunitare în materie.   

Situația de fapt, procedura și întrebările preliminare

• Din cauza unor probleme de sănătate, doamna A. Juliana a încetat să mai conducă autovehiculul pe care îl deținea, lăsându‑l în curtea casei sale. Ea nu a mai încheiat un contract de asigurare de răspundere civilă pentru acest vehicul. Fără a‑i cere permisiunea, fiul acesteia a luat cheile vehiculului și a ieșit cu el din curte. În timp ce îl conducea pe un drum public, a pierdut controlul volanului. El și doi pasageri au decedat în accident.

• Organismul național de despăgubire competent, Fundo de Garantia Automóvel (denumit în continuare „Fondul”)  a despăgubit familiile pasagerilor care au decedat în urma accidentului. În calitate de creditor titular al unui drept de subrogație, Fondul a solicitat în instanță obligarea doamnei A. Juliana, în calitate de proprietar al vehiculului (denumită în continuare „prima pârâtă”), și a doamnei Cristiana Juliana, fiica și moștenitoarea șoferului decedat (denumită în continuare „a doua pârâtă”), la plata sumelor achitate cu titlul de despăgubiri, precum și a dobânzilor aferente.

• Prima instanță a admis în parte cererea Fondului, considerând că lipsa intenției proprietarei vehiculului de a circula cu acesta și faptul că nu i se putea imputa ei responsabilitatea producerii accidentului nu o scuteau de obligația de a încheia un contract de asigurare. Prima instanță a arătat că scopul unui contract de asigurare este acela de a garanta plata despăgubirilor în favoarea persoanelor prejudiciate, chiar și în cazul în care vehiculul a fost furat.

• Prima pârâtă, doamna A. Juliana, a declarat apel la Curtea de Apel din Portugalia. Instanța menționată a considerat că ea nu avea obligația de a asigura autoturismul și că nu era responsabilă de accident. Prin urmare, a anulat hotărârea primei instanțe și a constatat că, în cadrul apelului cu care era sesizată, pârâtei respective nu i se putea angaja răspunderea.

• Fondul a introdus recurs la Curtea Supremă de Justiție din Portugalia, instanţă care a suspendat judecarea cauzei și a sesizat Curtea de Justiţie a UE cu următoarele întrebări preliminare:

„(1) Articolul 3 din Directiva nr. 166/1972 [Prima directivă] (în vigoare la data accidentului) trebuie interpretat în sensul că obligativitatea încheierii unui contract de asigurare de răspundere civilă auto include și situațiile în care, ca urmare a deciziei proprietarului, vehiculul este imobilizat pe o proprietate privată, în afara drumurilor publice?

sau

trebuie interpretat în sensul că, în aceste condiții, obligația de asigurare nu revine proprietarului vehiculului, fără a aduce atingere răspunderii pe care Fondul și‑o asumă în raport cu terții prejudiciați, în special în caz de furt în vederea folosinței de vehicule?

(2) Articolul 1 alineatul (4) din Directiva nr. 5/1984 [A doua directivă] (în vigoare la data accidentului) trebuie interpretat în sensul că Fondul – care, având în vedere că nu a fost încheiat un contract de asigurare de răspundere civilă, a acordat despăgubirea corespunzătoare terților prejudiciați în urma unui accident de circulație cauzat de un autovehicul care, fără autorizația proprietarului și fără știința acestuia, a fost scos de pe terenul privat unde se afla imobilizat – are drept de regres împotriva proprietarului vehiculului, indiferent de responsabilitatea acestuia din urmă pentru producerea accidentului?

sau

trebuie interpretat în sensul că Fundo de Garantia Automóvel are drept de subrogație împotriva proprietarului vehiculului numai dacă sunt întrunite condițiile răspunderii civile, în special faptul că, la momentul producerii accidentului, proprietarul deținea comanda efectivă a vehiculului?” 

Soluţia propusă

Avocatul general propune Curții să răspundă la întrebările preliminare după cum urmează:

1. Articolul 3 din Directiva nr. 166/1972 (în vigoare la data accidentului) trebuie interpretat în sensul că obligația încheierii unui contract de asigurare de răspundere civilă auto există și în situațiile în care, ca urmare a deciziei proprietarului, vehiculul este imobilizat pe o proprietate privată, în afara drumurilor publice, dar fără să fi fost întreprinse formalitățile administrative pentru a radia în mod oficial vehiculul. Statele membre au sarcina să stabilească în dreptul național cine are obligația de a asigura vehiculul în aceste împrejurări.

2. Articolul 1 alineatul (4) din Directiva nr. 5/1984 trebuie interpretat în sensul că statele membre pot stabili un drept de subrogație împotriva persoanei sau a persoanelor responsabile de accident în favoarea unui organism de despăgubiri, precum Fundo de Garantia Automóvel, care, în absența unui contract de asigurare de răspundere civilă, a plătit despăgubirea corespunzătoare terților victime ale unui accident de circulație cauzat de un autovehicul care, fără permisiunea proprietarului și fără știința acestuia, a fost scos de pe terenul privat unde se afla imobilizat. Condițiile răspunderii acestei persoane sau a acestor persoane trebuie să fie stabilite de legislația națională. Aceste condiții pot include cerința ca persoanele în cauză să fi deținut comanda efectivă a vehiculului la momentul accidentului.

Această dispoziție nu impune statelor membre și nu le împiedică să prevadă un drept de subrogație în alte circumstanțe, inclusiv împotriva persoanei care nu s‑a conformat obligației de asigurare impuse de dreptul național prin care a fost transpus articolul 3 alineatul (1) din Prima directivă. 

Cadrul juridic

Dreptul Uniunii Europene

1. Directiva 72/166 privind apropierea legislațiilor statelor membre cu privire la asigurarea de răspundere civilă auto și introducerea obligației de asigurare a acestei răspunderi

Articolul 3

(1) În conformitate cu dispozițiile articolului 4, fiecare stat membru ia toate măsurile necesare pentru a se asigura ca răspunderea civilă pentru pagubele produse de vehiculele care provin în mod obișnuit de pe teritoriul lor să fie acoperită prin asigurare. Aceste măsuri stabilesc aria răspunderii civile acoperite de asigurare, precum și termenii și condițiile asigurării.

(2) Fiecare stat membru ia toate măsurile necesare pentru a se asigura că prin contractul de asigurare sunt acoperite:

- în conformitate cu legislația în vigoare în alte state membre, orice pagubă sau vătămare provocată pe teritoriul acelor state;

- orice pagubă sau vătămare suferită de resortisanții statelor membre în timpul unei călătorii ce leagă direct două teritorii în care se aplică Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în cazul în care nu există un birou național al asigurătorilor răspunzător pe teritoriul traversat; în acest caz, paguba sau vătămarea se despăgubesc în conformitate cu legislația internă în vigoare privind asigurarea obligatorie în statul membru de pe teritoriul căruia provine în mod obișnuit vehiculul.”

2. Directiva 84/5 privind apropierea legislațiilor statelor membre privind asigurarea de răspundere civilă pentru pagubele produse de autovehicule

Articolul 1

(1) Asigurarea prevăzută la articolul 3 alineatul (1) din Directiva 72/166/CEE acoperă în mod obligatoriu daunele materiale și vătămările corporale. […]

(4) Fiecare stat membru înființează sau autorizează un organism a cărui misiune este de a compensa, cel puțin în limitele obligației de asigurare, pagubele materiale sau corporale provocate de un vehicul neidentificat sau pentru care nu a fost îndeplinită obligația de asigurare prevăzută la alineatul (1).

Primul paragraf nu aduce atingere dreptului statelor membre de a considera despăgubirea din partea organismului ca fiind subsidiară sau nesubsidiară și dreptului de a soluționa cererile de despăgubire dintre acest organism și persoana sau persoanele responsabile de accident și alți asigurători sau organisme de asigurări sociale obligați să despăgubească victima pentru același accident. Cu toate acestea, statele membre nu pot autoriza organismul să condiționeze plata despăgubirii de stabilirea de către victimă, într‑un fel sau altul, a incapacității sau refuzului persoanei responsabile de a plăti. […]

Articolul 2

(1) Fiecare stat membru adoptă măsurile necesare pentru ca orice dispoziție legală sau clauză contractuală conținută într‑o poliță de asigurare, eliberată în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) din Directiva 72/166/CEE, care exclude de la asigurare cazurile în care vehiculele sunt utilizate sau conduse de către:

- persoane care nu sunt autorizate în mod explicit sau implicit sau

- persoane care nu sunt titularele unui permis care să le dea dreptul să conducă vehiculul respectiv sau

- persoane care nu respectă obligațiile legale de ordin tehnic cu privire la starea și siguranța vehiculului respectiv,

să fie considerată, în sensul articolului 3 alineatul (1) din Directiva 72/166/CEE, fără efect în ceea privește pretențiile unor terți care au fost victime ale unui accident.

Cu toate acestea, dispoziția sau clauza prevăzută la prima liniuță poate fi invocată împotriva unor persoane care s‑au îmbarcat voluntar în vehiculul care a provocat dauna, în cazul în care asigurătorul poate dovedi că acestea știau că vehiculul este furat.

Statele membre au posibilitatea, pentru accidentele survenite pe teritoriul lor, să nu aplice dispoziția de la primul paragraf, în cazul și în măsura în care victima poate obține despăgubirea prejudiciului său de la un organism de asigurări sociale.

(2) În cazul unor vehicule furate sau obținute prin violență, statele membre pot decide că organismul prevăzut la articolul 1 alineatul (4) va interveni în locul asigurătorului, în condițiile definite la alineatul (1) din prezentul articol; în cazul în care vehiculul se află de obicei pe teritoriul unui alt stat membru, organismul în cauză nu poate avea nici un fel de pretenții față de alt organism din statul membru respectiv.

Statele membre care, în cazul vehiculelor furate sau obținute prin violență, prevăd plata de despăgubiri de către organismul menționat la articolul 1 alineatul (4), pot stabili pentru pagubele materiale o franciză de maximum 250 ECU, care să fie suportată de către victimă. 

Legislaţie naţională

  • Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie, publicată în Monitorul Oficial nr. 431/2017
  • Norma nr. 22/2017 privind metodologia de calcul al tarifelor de referință pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și de tramvaie
  • Regulamentul nr. 6/2017 privind Fondul național de protecție
  • Norma nr. 20/2017 privind asigurările auto din România
comentarii

Despre autor  ⁄ Eugen Staicu

Eugen Staicu este redactor colaborator la LegeStart.ro. Contact: legestart@indaco.ro.

Un comentariu

  • Răspunde
    Constantin-Dan
    septembrie 9 2018

    Nu cred ca este omeneste corect. Eu daca decid sa merg vara cu un automobil si iarna cu altul, care s-a dovedit a fi mult mai rezistent la factorii de coroziune, asigur autoturismul cu care circul. Si atunci, de ce sa asigur 2 automobile daca circul numai cu unul, iar la celalalt i-am scos si bateria. Nimeni nu poate circula cu un automobil fara baterie.

    Daca cineva pune o baterie, este atentat la proprietatea mea. Daca mai si circula cu automobilul fara permisiunea mea, este furt, iar consecintele unor eventuale accidente cad in responsabilitatea sa. Societatea de asigurari trebuia sa se adreseze impotriva sa sau a familiei sale – daca era minor, ca in cazul de fata. Daca persoana mi-ar fi cerut acordul, i-as fi spus ca automobilul nu este asigurat si nu are voie sa circule pe drumurile publice.

    Eu am decis sa nu asigur automobilul cu care nu circul. Ce mi se poate intampla?

    Va rog sa-mi raspundeti si la adresa de mail.

    Cu multumiri,
    Dr CD Bordeianu

Scrie un comentariu