Legislația europeană[1] trebuie interpretată în sensul că nu se opune unei legislații naționale care exclude dreptul conducătorului unui autovehicul, care poartă răspunderea din culpă pentru un accident de circulație în urma căruia soțul său, pasager al acestui vehicul, a decedat, de a fi despăgubit pentru prejudiciul material pe care l-a suferit din cauza acestui deces.

Astfel s-a pronunţat CJUE prin Hotărârea din data de 07.09.2017 în cauza  C-506/16 .
 
Menționam faptul că CJUE s-a pronunţat în sensul mai sus arătat referitor la o cerere formulată în cadrul unui litigiu între domnul José Joaquim Neto de Sousa, pe de o parte, și Estado português (Statul portughez), pe de altă parte, în legătură cu o pretinsă încălcare a dreptului Uniunii, care ar fi imputabilă Supremo Tribunal de Justiça (Curtea Supremă de Justiție, Portugalia).
 
Ce trebuie în concret să înțeleagă cititorul nostru?
Legislația europeană permite ca legislația unui stat membru (inclusiv cea din țara noastră) să excludă dreptul conducătorului unui autovehicul, care poartă răspunderea din culpă pentru un accident de circulație în urma căruia soțul său, pasager al acestui vehicul, a decedat, de a fi despăgubit pentru prejudiciul material pe care l-a suferit din cauza acestui deces.
           
Ce a declanşat litigiul principal în discuţie?
La 03.12.2005, la Paredes (Portugalia), s-a produs un accident între vehiculul pe care îl conducea domnul Neto de Sousa, asigurat la compania de asigurări Zurich, și un alt vehicul.

Domnul Neto de Sousa, care pierduse controlul vehiculului său, a fost declarat răspunzător pentru acest accident. În vehiculul respectiv se afla, ca pasageră, doamna da Rocha Carvalho, soția domnului Neto de Sousa, care a decedat în urma accidentului menționat.

Domnul Neto de Sousa, printr-o cerere a chemat în judecată Zurich în fața Tribunal Judicial de Paredes (Tribunalul de Arondisment din Paredes, Portugalia), solicitând obligarea acestei companii de asigurări la plata sumei de 335.700 de euro, majorată cu dobânzi, cu titlu de reparare a prejudiciului material și corporal care rezultă din accidentul din 03.12.2005.

În special, el a susținut în acest sens că articolul 7 alineatul 3 din Decretul-lege nr. 522/85 nu excludea despăgubirea persoanei care poartă răspunderea din culpă pentru accident.

Tribunal Judicial de Paredes (Tribunalul de Arondisment din Paredes) a respins cererea domnului Neto de Sousa în măsura în care aceasta urmărea repararea prejudiciului material pentru motivul că această instanță nu era în măsură să stabilească nici care erau veniturile, cheltuielile și sarcinile domnului Neto de Sousa, nici în ce măsură defuncta contribuia sau urma să contribuie la veniturile cuplului.

Instanța menționată a respins de asemenea această cerere în ceea ce privește repararea  (n.n.-moral) pentru motivul că repararea acestui prejudiciu era exclusă în temeiul articolului 7 alineatul 3 din Decretul-lege nr. 522/85.

Domnul Neto de Sousa a declarat apel împotriva acestei hotărâri la Tribunal da Relação do Porto (Curtea de Apel din Porto, Portugalia) numai în ceea ce privește repararea prejudiciului material. Această instanță a respins apelul considerând în esență că domnul Neto de Sousa nu avea dreptul la nicio despăgubire, în măsura în care el era conducătorul auto care purta răspunderea pentru accidentul în care soția sa, ca pasageră a vehiculului pe care acesta îl conducea, și-a pierdut viața.

Domnul Neto de Sousa a sesizat Supremo Tribunal de Justiça (Curtea Supremă de Justiție)  prin recurs reiterând argumentația sa potrivit căreia Decretul-lege nr. 522/85 nu excludea repararea prejudiciului material suferit de conducătorul auto culpabil din cauza decesului soțului său ca urmare a accidentului și arătând că, prin faptul că i-a refuzat dreptul de a fi despăgubit pentru prejudiciul material care rezultă din decesul soției sale, pasageră în vehiculul implicat în accident, Tribunal da Relação do Porto (Curtea de Apel din Porto) a încălcat articolul 7 alineatul 3 din acest decret-lege.

Domnul Neto de Sousa a solicitat de asemenea acestei instanțe să adreseze CJUE, în temeiul articolului 267 TFUE, o întrebare preliminară privind aspectul dacă dispozițiile celei de A doua și ale celei de A trei directive se opun reparării unui astfel de prejudiciu.

(P) Aveţi nevoie de acte normative actualizate la zi? Le puteţi cumpăra online (format PDF, MOBI) de pe Lege5.ro! Lege5 este cel mai performant soft de documentare legislativă din România şi este creat pentru a fi utilizat pe orice dispozitiv aveţi la îndemână: OnlineMobileDesktop şi Cloud.

Supremo Tribunal de Justiça (Curtea Supremă de Justiție) a respins recursul. Aceasta a considerat în esență că dreptul la despăgubire al domnului Neto de Sousa era reglementat atât de articolul 495 alineatul 3 din Codul civil, cât și de articolul 483 din acest cod, că acest drept se năștea „în sfera juridică” a celui care invocă despăgubirea, iar nu în cea a defunctului și că, prin comportamentul său culpabil, domnul Neto de Sousa a adus atingere unuia dintre propriile drepturi. Instanța respectivă a apreciat că, în conformitate cu adagiul sibi imputet, dreptul prevăzut la articolul 495 alineatul 3 din Codul civil nu era conferit celui care poartă singur răspunderea pentru accidentul în urma căruia soția sa, pasageră a vehiculului pe care îl conducea, a decedat și că, în consecință, nu trebuia să i se acorde despăgubiri domnului Neto de Sousa.

În ceea ce privește cererea de decizie preliminară (întrebarea adresată CJUE), Supremo Tribunal de Justiça (Curtea Supremă de Justiție) a considerat în esență că A doua și A treia directivă stabilesc sistemul de asigurare obligatorie lăsând în același timp dreptului național sarcina de a reglementa răspunderea civilă și că, chiar dacă, în ceea ce privește pasagerii, acest sistem aduce într-o anumită măsură atingere dreptului național, normele Decretului-lege nr. 522/85 nu au ca efect să îndepărteze aplicarea regimului național de răspundere civilă, astfel cum este prevăzut la articolul 495 alineatul 3 din Codul civil.

Domnul Neto de Sousa a sesizat printr-o altă cerere de chemare în judecată Tribunal da Comarca do Porto Este (Penafiel) [Tribunalul de Arondisment Judiciar din Porto Este (Penafiel), Portugalia] cu o acțiune ordinară declaratorie împotriva Statului portughez prin care s-a solicitat obligarea acestuia să îi plătească suma de 245.700 de euro, majorată cu dobânzi, în temeiul prejudiciului pe care l-a suferit ca urmare a erorii judiciare pe care ar fi săvârșit-o Supremo Tribunal de Justiça (Curtea Supremă de Justiție) prin respingerea recursului său.

Întrucât Tribunal da Comarca do Porto Este, Penafiel [Tribunalul de Arondisment Judiciar din Porto Este (Penafiel)] a respins acțiunea domnului Neto de Sousa, acesta a declarat apel la Tribunal da Relação do Porto (Curtea de Apel din Porto) susținând în special că Supremo Tribunal de Justiça (Curtea Supremă de Justiție) a dat o interpretare eronată articolului 3 din A doua directivă, precum și articolului 1 din A treia directivă, care ar garanta altor pasageri ai unui autovehicul decât conducătorul auto repararea vătămărilor corporale pe care le-au suferit ca urmare a unui accident de circulație, și nu și-a îndeplinit obligația care rezultă din articolul 267 TFUE. Domnul Neto de Sousa a solicitat de asemenea Tribunal da Relação do Porto (Curtea de Apel din Porto) să adreseze CJUE, în temeiul articolului 267 TFUE, o întrebare preliminară privind aspectul dacă Dispozițiile [celei de A doua și ale celei de A treia directive] se opun ca legislația națională să prevadă despăgubirea pentru prejudicii materiale a conducătorului auto culpabil, în caz de deces al soțului care era pasager al vehiculului, conform dispozițiilor articolului 7 alineatul 3 din [Decretul-lege nr. 522/85]?”.
 
Ce trebuie să cunoaștem referitor la o trimitere preliminară?
Trimiterea preliminară permite instantelor din statele membre ca, în cadrul unui litigiu cu care sunt sesizate, să adreseze CJUE întrebări cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea unui act al Uniunii.

Retinem că CJUE nu solutionează litigiul national, insa instanta natională are obligatia de a solutiona cauza conform deciziei CJUE.

Decizia CJUE este obligatorie, în egală măsură, pentru celelalte instanțe naționale care sunt sesizate cu o problemă similară.
 
Răspunsul mai sus formulat de CJUE ce a făcut obiectul Hotărârii din data de 07.09.2017 în cauza C-506/16

Ai nevoie de Codul Civil? Îl poți obține în varianta actualizată, în format .PDF sau MOBI apăsând AICI!

comentarii


[1]    Directiva 72/166/CEE a Consiliului din 24.04.1972 privind apropierea legislațiilor statelor membre cu privire la asigurarea de răspundere civilă auto și introducerea obligației de asigurare a acestei răspunderi, A doua directivă 84/5/CEE a Consiliului din 30.12.1983 privind apropierea legislațiilor statelor membre privind asigurarea de răspundere civilă pentru pagubele produse de autovehicule, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2005/14/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11.05.2005, și A treia directivă 90/232/CEE a Consiliului din 14.05.1990 privind armonizarea legislației statelor membre referitoare la asigurarea de răspundere civilă pentru pagubele produse de autovehicule 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here