CJUE: Unde există obligația declarării oricărei sume în numerar mai mare de 10.000 euro?

 

Menționam faptul că CJUE s-a pronunţat în sensul mai sus arătat referitor la o cerere formulată în cadrul unui litigiu între domnul Oussama El Dakkak și Intercontinental SARL, pe de o parte, și administration des douanes et droits indirects (Administrația Vămilor și a Impozitelor Indirecte, Franța), pe de altă parte, în legătură cu cererile lor de despăgubire pentru prejudiciile rezultate din confiscarea de către aceasta din urmă a unor sume în numerar transportate de domnul El Dakkak la trecerea sa prin Aeroportul Roissy-Charles-de-Gaulle (Franța), pentru motivul că acesta omisese să declare sumele respective.

Intercontinental l-a însărcinat pe domnul El Dakkak să transporte dolari americani (USD) de la Cotonou (Benin) la Beirut (Liban) cu avionul, cu tranzit la aeroportul Roissy-Charles-de-Gaulle.

La 09.12.2010, în timp ce tranzita acest aeroport, domnul El Dakkak a fost controlat de agenții vamali pe pasarela de îmbarcare pentru Beirut. Întrucât aceștia au constatat că era în posesia sumelor de 3 900 de euro și de 1 607 650 USD (aproximativ 1 511 545 de euro), domnul El Dakkak le-a prezentat o declarație efectuată la serviciile vamale din Republica Benin.

În urma acestui control, domnul El Dakkak a fost reținut la vamă, apoi un judecător de instrucție a dispus împotriva sa începerea urmării penale pentru neîndeplinirea obligației de declarare de capital și pentru spălare de bani.

Numerarul transportat de domnul El Dakkak a fost consemnat, apoi pus sub sechestru de administration des douanes et droits indirects (Administrația Vămilor și a Impozitelor Indirecte).

Prin hotărârea din 11.05.2011, chambre d’instruction de la cour d’appel de Paris (Camera de instrucție a Curții de Apel Paris, Franța) a anulat în totalitate procedura din cauza neregularității reținerii persoanei interesate și a dispus ridicarea sechestrului.

Printr-o scrisoare din 02.04.2012, administrația competentă i-a precizat în consecință domnului El Dakkak că urma să efectueze viramentul sumei în euro și a contravalorii în euro a sumei în dolari americani confiscate, precum și al unei cote din reducerea acordată cu privire la cheltuielile cu operațiunile de transfer.

Domnul El Dakkak și Intercontinental au sesizat ulterior tribunal d’instance d’Aulnay-sous-Bois (Tribunalul de Primă Instanță din Aulnay-sous-Bois, Franța), apoi cour d’appel de Paris (Curtea de Apel Paris) cu o cerere de despăgubire pentru prejudiciile pe care le-au suferit, arătând că administration des douanes et droits indirects (Administrația Vămilor și a Impozitelor Indirecte) nu era îndreptățită să invoce încălcarea unei obligații de declarare în sarcina domnului El Dakkak, întrucât acestuia din urmă nu îi revenea o asemenea obligație.

După ce cour d’appel de Paris (Curtea de Apel Paris) i-a respins cererea printr-o hotărâre din 25.03.2014, domnul El Dakkak a formulat recurs în casație în fața instanței de trimitere (Curtea de Casație, Franța).

În aceste condiții, Cour de cassation (Curtea de Casație, Franța) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze CJUE următoarea întrebare preliminară:  dacă, într-o astfel de situație, este posibil să se considere că domnul El Dakkak a intrat în Uniune și este astfel supus obligației de declarare prevăzute de regulament?

Trimiterea preliminară permite instantelor din statele membre ca, în cadrul unui litigiu cu care sunt sesizate, să adreseze CJUE întrebări cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea unui act al Uniunii.

Retinem că CJUE nu solutionează litigiul national, insa instanta natională are obligatia de a solutiona cauza conform deciziei CJUE.

CJUE a considerat mai întâi că noțiunea de intrat în Uniune desemnează deplasarea unei persoane fizice dintr-un loc care nu face parte din teritoriul Uniunii într-un loc care face parte din acest teritoriu.

CJUE a aratat în continuare că aeroporturile statelor membre fac parte din teritoriul Uniunii, că regulamentul nu exclude aplicabilitatea obligației de declarare în zonele internaționale de tranzit ale respectivelor aeroporturi și că nicio dispoziție a tratatelor nu exclude aceste zone din domeniul de aplicare teritorial al dreptului Uniunii și nici nu prevede vreo excepție în ceea ce le privește.

Rezultă că trebuie să se considere că orice persoană care, asemenea domnului El Dakkak, coboară de la bordul unei aeronave provenite dintr-un stat non UE într-un aeroport situat pe teritoriul unui stat membru și rămâne în zona internațională de tranzit a acestui aeroport înainte de a se îmbarca la bordul unei alte aeronave având ca destinație un alt stat non UE a intrat în Uniune și este supusă obligației de declarare.

CJUE a adaugat că aplicabilitatea obligației de declarare în zonele internaționale de tranzit ale aeroporturilor situate pe teritoriul Uniunii este de asemenea conformă cu obiectivul urmărit de regulament. Astfel, obligația prevăzută de regulament urmărește să descurajeze și să evite introducerea ilegală de bani în sistemul financiar precum și investirea acestor bani după spălare. Ținând seama de acest obiectiv, CJUE a considerat că noțiunea „persoană fizică ce intră sau iese” din Uniune trebuie să beneficieze de o interpretare largă, în caz contrar efectivitatea sistemului de control al mișcărilor de numerar care intră sau iese din Uniune și, în consecință, realizarea obiectivului urmărit de regulament riscând să fie compromise. CJUE a precizat de altfel că este lipsit de relevanță dacă domnul El-Dakkak a trecut sau nu a trecut o frontieră externă a Uniunii.

CJUE a concluzionat că obligația de declarare a oricărei sume în numerar mai mari de 10 000 de euro se aplică în zonele internaționale de tranzit ale aeroporturilor statelor membre.