CJUE despre protecția lucrătorilor salariați în cazul insolvenței angajatorului

Directiva 2008/94/CE [1] a Parlamentului European și a Consiliului din 22.10.2008 privind protecția lucrătorilor salariați în cazul insolvenței angajatorului trebuie interpretată în sensul că nu se opune unei reglementări naționale (precum articolul 4 alineatul 1 din Zakon za garantiranite vzemania na rabotnitsite i sluzhitelite pri nesastoyatelnost na rabotodatelia – Legea privind protecția creanțelor lucrătorilor salariați în cazul insolvenței angajatorului)), care nu garantează creanțele salariale ale lucrătorilor salariați al căror raport de muncă a încetat cu mai mult de trei luni înainte de transcrierea în registrul comerțului a hotărârii privind deschiderea procedurii de reorganizare judiciară care îl vizează pe angajatorul lor.

Astfel s-a pronunţat CJUE prin Hotărârea din data de 25.07.2018 în  cauza  C-338/17. 

Menționam faptul că CJUE s-a pronunţat în sensul mai sus arătat  în cadrul unui litigiu între doamna Virginie Marie Gabrielle Guigo, pe de o parte, și Fondul „Garantirani vzemania na rabotnitsite i sluzhitelite” (Fondul „Creanțele garantate ale lucrătorilor”, Bulgaria) din cadrul Natsionalen osiguritelen institut (Institutul Național de Securitate Socială, Bulgaria) (denumit în continuare „Fondul de garantare”), pe de altă parte, în legătură cu refuzul de a garanta plata unor creanțe salariale neachitate. 

Ce a declanşat litigiul principal în discuţie?

Doamna Guigo a lucrat între 29.06.2007 și 14.05.2012 pentru Evrosilex OOD, societate cu sediul în Varna (Bulgaria).

Prin hotărârea din 26.06.2013, Rayonen sad Varna (Tribunalul de Raion din Varna, Bulgaria) a obligat Evrosilex să plătească doamnei Guigo unele creanțe corespunzătoare remunerației nete pentru concediul plătit efectuat în lunile martie, aprilie și mai 2012, salariului aferent lunii mai 2012, precum și unei indemnizații pentru încetarea contractului fără preaviz, fiecare dintre aceste creanțe fiind purtătoare de dobânzi legale.

Prin hotărârea din 18.12.2013, Okrazhen sad Varna (Tribunalul Regional din Varna, Bulgaria) a deschis o procedură de reorganizare judiciară a societății Evrosilex și a declarat falimentul acesteia. În aceeași zi, această hotărâre a fost transcrisă în registrul comerțului.

La 03.08.2016, doamna Guigo a solicitat Fondului de garantare plata creanțelor corespunzătoare salariilor neachitate de Evrosilex. Această cerere era întemeiată pe Legea privind protecția creanțelor salariaților, pe hotărârea Rayonen sad Varna (Tribunalul de Raion din Varna) din 26 .06. 2013, precum și pe mandatul de executare emis în temeiul acestei hotărâri. Întrucât Fondul de garantare nu a răspuns în termenul legal, doamna Guigo a contestat acest refuz tacit la Administrativen sad Varna (Tribunalul Administrativ din Varna, Bulgaria).

În cele din urmă, prin decizia din 13.09.2016, Fondul de garantare a respins în mod explicit cererea doamnei Guigo, în temeiul articolului 4 alineatul 1 punctul 2 și al articolului 25 din Legea privind protecția creanțelor salariaților.

Doamna Guigo a introdus o acțiune împotriva deciziei respective la Administrativen sad Varna (Tribunalul Administrativ din Varna).

Prin hotărârea din 07.12.2016, această instanță a respins cele două acțiuni ale doamnei Guigo, considerând, pe de o parte, că nu erau îndeplinite condițiile referitoare la încetarea contractului de muncă prevăzute la articolul 4 alineatul 1 din Legea privind protecția creanțelor salariaților și, pe de altă parte, că din Hotărârea din 18.04.2013, Mustafa (C-247/12, EU:C:2013:256), rezulta că, în temeiul dreptului Uniunii, statele membre pot prevedea un termen de trei luni, precum cel în discuție în litigiul principal, fără a restrânge în mod nejustificat domeniul de aplicare al Directivei 2008/94.

Doamna Guigo a declarat recurs împotriva acestei hotărâri la Varhoven administrativen sad (Curtea Administrativă Supremă, Bulgaria), instanța de trimitere.

Această instanță -Varhoven administrativen sad (Curtea Administrativă Supremă)- a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze CJUE patru întrebări preliminare. Doar prima  întrebare preliminară a primit răspuns de la CJUE care a considerat că, având în vedere răspunsul dat la a prima întrebare, nu mai este necesar să se răspundă la a doua, la a treia și la a patra întrebare.

Prin intermediul primei întrebări preliminare, instanța de trimitere a solicitat în esență să se stabilească dacă Directiva 2008/94 trebuie interpretată în sensul că se opune unei reglementări naționale -precum articolul 4 alineatul 1 din Legea privind protecția creanțelor salariaților, care nu garantează creanțele salariale ale lucrătorilor salariați al căror raport de muncă a încetat cu mai mult de trei luni înainte de transcrierea în registrul comerțului a hotărârii privind deschiderea procedurii de reorganizare judiciară care îl vizează pe angajatorul lor. 

Ce trebuie să cunoaștem referitor la o trimitere preliminară?

Trimiterea preliminară permite instanțelor din statele membre ca, în cadrul unui litigiu cu care sunt sesizate, să adreseze CJUE întrebări cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea unui act al Uniunii.

Reținem că CJUE nu soluționează litigiul național, însă instanța națională are obligația de a soluționa cauza conform deciziei CJUE.

Decizia CJUE este obligatorie, în egală măsură, pentru celelalte instanțe naționale care sunt sesizate cu o problemă similară.