CJUE: Copiile efectuate în cursul consultării unui site pot fi realizate fără autorizare din partea titularilor drepturilor de autor

Cu alte cuvinte, utilizatorii de internet care consultă site-uri pe calculatoarele lor fără a le descărca sau a le tipări NU aduc atingere dreptului de autor prin faptul că realizează copii pe ecran şi în memoria cache şi, într-o astfel de situaţie, nu trebuie să fie autorizaţi de titularii de drepturi să efectueze astfel de copii.

Referitor la subiectul supus analizei noastre în prezentul material reţinem că la nivel european există Directiva 2001/29/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 22.05.2001, care face referire la armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor şi drepturilor conexe în societatea informaţională.

În accest sens, în cauza C-360/13 între Public Relations Consultants Association Ltd (PRCA), pe de o parte, şi Newspaper Licensing Agency Ltd şi alţii (NLA), pe de altă parte, (având ca obiect  obligaţia de a obţine o autorizare din partea titularilor drepturilor de autor pentru consultarea unor site-uri internet care implică realizarea de copii ale acestor site-uri pe ecranul calculatorului utilizatorului şi în memoria cache internet a hard diskului acestui calculator) a fost formulată o cerere de decizie preliminară cu privire la interpretarea art. 5 alin. 1 din Directiva 2001/29/CE.

Sesizate cu litigiul, High Court of Justice (England & Wales), Chancery Division şi Court of Appeal (England & Wales) au statuat că membrii PRCA trebuiau să obţină o licenţă sau consimţământul NLA pentru a beneficia de serviciul furnizat de Meltwater.

PRCA a formulat apel împotriva acestei decizii la Supreme Court of the United Kingdom, susţinând în special că membrii săi nu au nevoie de autorizare din partea titularilor de drepturi atât timp cât se limitează la consultarea rapoartelor de monitorizare pe site-ul Meltwater.

NLA a susţinut că această activitate necesită autorizare din partea titularilor drepturilor de autor, întrucât consultarea site-ului conduce la realizarea de copii pe ecranul calculatorului utilizatorului (denumite în continuare „copiile pe ecran”) şi în memoria „cache” a hard diskului calculatorului respectiv (denumite în continuare „copiile în memoria cache”). Or, aceste copii ar constitui „reproduceri”, în sensul art. 2 din Directiva 2001/29, care nu ar intra în domeniul de aplicare al excepţiei prevăzute la art. 5 alin.1 din această directivă.

În această privinţă, instanţa de trimitere (Supreme Court of the United Kingdom) a precizat mai întâi că, atunci când un utilizator de internet consultă un site pe calculatorul său, fără a-l descărca, procesele tehnice în cauză necesită realizarea copiilor respective. Această realizare de copii este consecinţa automată a navigării pe internet şi nu necesită nicio altă intervenţie umană în afara deciziei de a accesa site-ul în cauză. Copiile pe ecran şi copiile în memoria cache se păstrează numai pe durata normală a proceselor asociate cu utilizarea internetului.

În plus, ştergerea acestor copii nu necesită nicio intervenţie umană. Desigur, copiile în memoria cache pot fi şterse în mod voit de utilizatorul de internet în cauză. Totuşi, dacă acesta nu le şterge, copiile respective sunt în mod normal înlocuite de alte materiale după un anumit timp, care depinde de capacitatea memoriei cache, precum şi de volumul şi de frecvenţa utilizării internetului de către utilizatorul în cauză.

În continuare, instanţa de trimitere a precizat că copia de pe ecran constituie o parte esenţială a tehnologiei implicate, în lipsa acesteia site-ul neputând fi consultat, şi rămâne pe ecran până în momentul în care utilizatorul de internet părăseşte site-ul respectiv. Memoria cache este o caracteristică universală specifică tehnologiei actuale de navigare pe internet, în lipsa căreia internetul nu ar putea face faţă volumului actual al traficului de date online şi nu ar funcţiona corect. Realizarea de copii pe ecran şi în memoria cache este astfel indispensabilă pentru funcţionarea corectă şi eficientă a proceselor tehnice pe care le implică navigarea pe internet.

În sfârşit, instanţa menţionată a subliniat că, în mod obişnuit, atunci când un utilizator navighează pe internet, acesta nu urmăreşte să realizeze o copie a imaginii decât în cazul în care alege să o descarce sau să o tipărească. Scopul său este să consulte conţinutul site-ului ales. Copiile pe ecran sau în memoria cache sunt, prin urmare, doar consecinţa accesorie a utilizării calculatorului pentru a consulta un site.

În lumina consideraţiilor mai sus prezentate, instanţa de trimitere a concluzionat că copiile pe ecran şi copiile în memoria cache îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 5 alin. 1 din Directiva 2001/29. Totuşi, o trimitere preliminară în faţa Curţii a considerat că ar fi utilă pentru a asigura aplicarea uniformă a dreptului Uniunii pe întreg teritoriul Uniunii Europene.

În aceste condiţii, Supreme Court of the United Kingdom a hotărât să suspende judecarea cauzei şi să adreseze Curţii o întrebare preliminară.

Prin intermediul întrebării formulate, instanţa de trimitere a solicitat, în esenţă, să se stabilească dacă articolul 5 din Directiva 2001/29 trebuie interpretat în sensul că copiile pe ecran şi copiile în memoria cache efectuate de un utilizator final în cursul consultării unui site îndeplinesc condiţiile potrivit cărora aceste copii trebuie să fie provizorii, să aibă un caracter tranzitoriu sau accesoriu şi să constituie o parte integrantă şi esenţială a unui proces tehnic şi dacă, în acest caz, aceste copii pot fi realizate fără autorizare din partea titularilor drepturilor de autor.

Ca o chestiune preliminară, reţinem faptul că numai respectarea primelor trei condiţii de la art. 5 alin. 1 din Directiva 2001/29 a făcut obiectul trimiterii, instanţa de trimitere precizând că copiile pe ecran şi copiile în memoria cache îndeplinesc a patra şi a cincea condiţie prevăzute la art. 5 alin. 1 din Directiva 2001/29.

Din continutul art. 5 alin. 1 din Directiva 2001/29 înţelegem că un act de reproducere este exceptat de la dreptul de reproducere prevăzut la art. 2 din directiva respectivă**, cu condiţia ca acesta:

– să fie provizoriu;

– să fie tranzitoriu sau accesoriu;

– să constituie o parte integrantă şi esenţială a unui proces tehnic;

– să aibă drept unic scop permiterea transmiterii în cadrul unei reţele între terţi de către un intermediar sau utilizarea licită a unei opere ori a unui alt obiect protejat şi

– să nu aibă o semnificaţie economică de sine stătătoare.

Având în vedere motivele expuse pe larg în Decizia din data de 05.06.2014, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a răspuns — în esenţă — în sensul următor:

Decizia pronunţată de către CJUE în data de 05.06.2014 în cauza C-360/13 poate fi consultată pe site-ul Curia.