Premierul Florin Cîţu a declarat că va face tot ce ţine de el ca Parlamentul să aprobe actul normativ de abrogare a Legii 173/2020, care interzice înstrăinarea de participaţii ale statului timp de doi ani, notează Agerpres. Declaraţiile au fost făcute în cadrul evenimentului „Forumul Pieţei de Capital”, într-o intervenţie online.

„Sper, cât mai curând, ca acea lege să fie promulgată, pentru că sunt multe companii româneşti care au nevoie de infuzie de capital, în mai multe sectoare. Infuzia de capital care vine prin intermediul pieţelor de capital vine cu mai multe lucruri: cu o monitorizare mai bună, de multe ori şi cu o reformă şi aşa mai departe. Deci, sunt un mare susţinător al acestui mod de a finanţa companiile, aici vorbesc de companiile de stat, şi sper să treacă această lege cât mai rapid. Voi face tot ce ţine de mine, de săptămâna viitoare, ca să avem această lege aprobată cât mai repede”, a arătat premierul.

Referitor la listarea anumitor comanii, cum ar fi listarea Hidroelectrica, el a spus că Hidroelectrica era deja în procedură, anul trecut, foarte avansată de a fi listată (…) şi nu doar Hidroelectrica, sunt multe companii şi eu am mai vorbit despre ele. Sunt şi cele din sistemul financiar-bancar şi aşa mai departe care ar trebui să vină să se finanţeze de pe piaţă”, a afirmat Cîţu.

„Eu sunt adeptul la dreptul de a avea aceste companii să se dezvolte, dar şi cu participaţii din sectorul privat. (…) Repet, pentru mine este important ca aceste companii – sunt multe companii de stat – cam toate să înceapă să îşi găsească, să aibă un test al investitorului privat”, a adăugat Cîţu.

Premierul a punctat în context şi necesitatea ca managerii din companiile de stat să fie numiţi pe o procedură cu mandat clar.

„Şi la mandat trebuie să existe, da, pentru implementarea mandatului şi când sunt lucrurile bune făcute, să existe o parte de bonificaţii, dar şi când lucrurile nu sunt atinse, să putem să intervenim şi să întrerupem mandatul şi aşa mai departe”, a mai spus el.

www.lege5.roRapid actualizată, platforma Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, consultarea doctrinei sau informații despre companii. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here