Circulaţia pe drumurile publice – reținerea permisului

 

În cazul în speţă o persoană interesată a apreciat că prevederile art. 103 alin. (1) lit. c) şi alin. (1¹) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 creează discriminare între persoanele care au calitatea de contravenient şi cele cercetate penal pentru fapte ce constituie încălcări ale regimului circulaţiei pe drumurile publice: în cazul celor dintâi, contestarea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor suspendă, de drept, executarea sancţiunii, în timp ce, în cazul celor din urmă, contestaţia formulată împotriva actului administrativ al şefului poliţiei rutiere nu suspendă executarea pedepsei complementare a suspendării permisului de conducere. Art. 219 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, prevede: „Restituirea permisului de conducere se dispune de către şeful serviciului poliţiei rutiere pe raza căreia a fost săvârşită fapta, la cererea titularului, în baza rezoluţiei sau, după caz, a ordonanţei procurorului prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărirea penală ori încetarea urmăririi penale, în baza hotărârii judecătoreşti rămase definitive prin care s-a dispus achitarea inculpatului sau prin care procesul-verbal de constatare a contravenţiei a fost anulat ori ca urmare a încetării măsurii de siguranţă prevăzute la art. 112 lit. c) din Codul penal, republicat, cu modificările şi completările ulterioare”.

În cursul soluţionării dosarului său la Judecătorie, referitor la stabilirea vinovăţiei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat,
nemulţumirea persoanei în cauză s-a exprimat prin critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 103 alin. (1) lit. c) şi alin. (1¹) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Iată ce ce prevăd aceste dispoziţii:

Art. 103:

Totodată, s-a mai susţinut că textele criticate reglementează o ingerinţă a puterii executive în activitatea autorităţii judecătoreşti, cu consecinţa încălcării prevederilor art. 1 alin. (4) din Constituţie, întrucât conferă şefului poliţiei rutiere competenţa de a hotărî cu privire la o sancţiune complementară dispusă într-o cauză penală, chiar în situaţia existenţei unei ordonanţe de clasare sau a unei hotărâri judecătoreşti de achitare ori de încetare a procesului penal.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată, Curtea constată, făcând trimitere la decizii anterioare, că textele de lege criticate au în vedere ipoteza în care o faptă ce a fost urmărită ca infracţiune la regimul circulaţiei pe drumurile publice, dar pentru săvârşirea căreia procurorul sau instanţa apreciază, observând incidenţa prevederilor art. 10 din Codul de procedură penală din 1968 referitor la cazurile în care punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale este împiedicată, că nu se impune punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale împotriva învinuitului.

Curtea a observat că, dacă, pe parcursul urmăririi penale, se constată că învinuitul a încălcat o regulă de circulaţie pentru nerespectarea căreia O.U.G. nr. 195/2002 prevede suspendarea exercitării dreptului de a conduce, este firesc ca acest comportament să fie sancţionat, în vederea atingerii finalităţii pentru care acest act normativ a fost edictat, şi anume asigurarea desfăşurării în siguranţă a circulaţiei pe drumurile publice, precum şi ocrotirea vieţii, integrităţii corporale şi a sănătăţii persoanelor participante la trafic.

S-a constatat, totodată, că, ulterior momentului emiterii de către procuror sau al pronunţării de către instanţă a unei soluţii de neîncepere a urmăririi penale, ca urmare a lipsei plângerii prealabile, fără a intra în cercetarea fondului, de scoatere de sub urmărire penală sau încetare a urmăririi penale, se dispune, de către şeful poliţiei rutiere pe raza căreia a fost săvârşită fapta, suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule, ceea ce nu constituie o imixtiune a puterii executive în activitatea autorităţii judecătoreşti. Curtea a arătat că cele două tipuri de organe ale autorităţii de stat implicate în procedura prevăzută de textele de lege criticate, procurorul şi instanţa de judecată, pe de o parte, ca reprezentanţi ai autorităţii judecătoreşti, iar, pe de altă parte, şeful poliţiei, ca exponent al puterii executive, îşi exercită atribuţiile specifice în etape distincte, succesive, principiul separaţiei puterilor în stat fiind pe deplin respectat. În acest context, Curtea a observat că nu poate reţine nici critica formulată de autorul excepţiei referitoare la încălcarea, prin textele criticate, a dispoziţiilor art. 131 din Constituţie.

În ceea ce priveşte critica referitoare la pretinsa nesocotire a dreptului de acces liber la justiţie, Curtea a reţinut că este neîntemeiată, întrucât persoana căreia i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule are posibilitatea de a ataca pe calea contenciosului administrativ legalitatea şi temeinicia măsurii dispuse de şeful poliţiei, inclusiv în ipoteza în care procurorul sau instanţa a dispus încetarea urmăririi penale sau a procesului penal, după caz, prin aplicarea art. 10 lit. f) din Codul de procedură penală din 1968 referitor la lipsa plângerii prealabile, aşadar, fără să mai analizeze împrejurările în care a fost săvârşită fapta şi fără să mai aprecieze dacă a fost încălcată vreo regulă de circulaţie.

Totodată, Curtea a constatat că nu poate reţine nici critica potrivit căreia textele de lege supuse controlului de constituţionalitate creează o situaţie discriminatorie între persoanele cărora le-a fost suspendat dreptul de a conduce pe drumurile publice, ca măsură complementară pentru săvârşirea unei contravenţii la regimul rutier, şi cele care au fost cercetate penal pentru infracţiuni la regimul rutier şi în cazul cărora s-a dispus una dintre soluţiile prevăzute la art. 103 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002. Curtea a reţinut că accesul la justiţie este asigurat, într-un fel sau altul, ambelor categorii de persoane, aşa încât nu se poate susţine că dispoziţiile legale criticate instituie un tratament discriminatoriu de natură a încălca prevederile art. 16 din Constituţie.

 

Găsiţi mai multe detalii în Decizia nr. 122/2017 a CCR referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 103 alin. (1) lit. c) şi alin. (11) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 419/2017.

Ai nevoie de Ordonanța de urgență nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice? O poți obține în varianta actualizată, în format PDF sau MOBI apăsând AICI!