Chestionarul de exprimare a intenției de vaccinare în rândul elevilor minori (disponibil aici) va fi diseminat în unitățile de învățământ, prin intermediul inspectoratelor școlare județene. Acesta nu este obligatoriu, nu constituie obligație de vaccinare și va fi pus la dispoziția părinților în vederea completării, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Educatiei.

Persoana desemnată pentru protecția sanitară la nivelul unității de învățământ, în conformitate cu dispozițiile ordinului comun al ministrului Sănătății și al ministrului Educației, va transmite Direcțiilor de Sănătate Publică (DSP) chestionarele completate de către părinți/tutori legali.

În cazul exprimării intenției de vaccinare, vaccinarea elevilor minori se va efectua numai cu acordul informat, exprimat în scris, în prezența părintelui/tutorelui legal al copilului!

Scopul completării chestionarului este sprijinirea celor care doresc să se vaccineze și beneficiază de acordul informat, exprimat în scris, al părinților sau reprezentanților legali, prin organizarea de echipe mobile de vaccinare în școli de către Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) și Direcțiile de Sănătate Publică.

Chestionarele nu necesită asumare prin semnătură și pot fi transmise și în format electronic.

Amintim că potrivit Ordinului 5.196/1.756/2021 care reglementează procedura și măsurile obligatorii privind prevenirea și combaterea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, care se vor aplica în unitățile de învățământ preuniversitar/conexe/instituțiile de învățământ, prezența fizică a preșcolarilor și elevilor va rămâne regulă atât timp cât Incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori.

www.lege5.roRapid actualizată, platforma Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, consultarea doctrinei sau informații despre companii. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here