Ca urmare a existenţei unor abordări diferite ale instanţelor de judecată din ţară, Înalta Curte de Casație și Justiție a tranşat o chestiune de drept, respectiv dacă semnătura olografă sau, după caz, semnătura electronică extinsă a debitorului poate constitui titlu executoriu.

Completul competent să judece recursul în interesul legii a luat în examinare recursul în interesul legii formulat de către Colegiul de conducere al Curții de Apel București cu privire la următoarea problemă de drept: „în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 3 lit. a), b), e) și f) și art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 85/2004 privind protecția consumatorilor la încheierea și executarea contractelor la distanță privind serviciile financiare, republicată, raportat la art. 120 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului sau, după caz, art. 52 alin. (1) din Legea nr. 93/2009 privind instituțiile financiare nebancare, art. 632 alin. (2) și art. 272 din Codul de procedură civilă ori, după caz, art. 5 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, contractul privind serviciile financiare încheiat la distanță ce nu cuprinde semnătura olografă sau, după caz, semnătura electronică extinsă a debitorului poate constitui titlu executoriu?„.

Subiectul sesizării privește caracterul de titlu executoriu al contractelor încheiate la distanță în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 85/2004 privind protecția consumatorilor la încheierea și executarea contractelor la distanță privind serviciile financiare atunci când debitorul nu a semnat contractul, dar se face proba acestuia cu un contract semnat de creditor, cu un extras de cont sau altă dovadă similară din care rezultă că suma a fost virată în contul debitorului sau, după caz, a fost ridicată de către acesta și cu confirmarea, prin e-mail sau S.M.S., din partea debitorului că a acceptat oferta de creditare și a creditorului că a acceptat comanda debitorului.

Orientările jurisprudențiale divergente

Cu referire la problema de drept menționată, în practica instanțelor arondate Curții de Apel București s-au conturat opinii diferite.

– Într-o primă opinie, instanțele judecătorești au încuviințat executarea silită demarată în temeiul acestor contracte privind serviciile financiare încheiate la distanță, apreciind, în esență, în majoritatea lor, că încheierea valabilă a acestora a fost dovedită prin raportare la art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 85/2004, fiind probate în cauză primirea mesajului de confirmare de către consumator la comanda sa și faptul ridicării de către acesta a sumei de bani agreate de părți, motiv pentru care, în considerarea art. 120 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 sau, după caz, a art. 52 alin. (1) din Legea nr. 93/2009, contractul în discuție constituie titlu executoriu.

De asemenea s-a opinat că, în considerarea Ordonanței Guvernului nr. 85/2004, legiuitorul nu a impus imperativ ca un contract de servicii financiare încheiat la distanță prin mijloace online să fie încheiat sub forma unui înscris sub semnătură privată.

– În cea de-a doua opinie, instanțele judecătorești au respins cererea de încuviințare a executării silite pornite în temeiul contractelor în discuție pentru considerentul majoritar că acestea nu constituie titluri executorii, din moment ce nu cuprind semnătura olografă sau, după caz, semnătura electronică extinsă a debitorului.

S-a reținut și că un înscris pretins a fi titlu executoriu, redactat în formă tipărită, dar nesemnat de către debitor – ipoteză cu care trebuie echivalată și aceea a înscrisului emis în formă electronică, dar fără semnătura electronică extinsă – nu poate constitui temei al încuviințării executării silite tocmai pentru că lipsa semnăturii de pe înscris îi refuză acestuia recunoașterea sa ca înscris sub semnătură privată chiar și într-o procedură necontencioasă cum este procedura încuviințării silite.

În urma adreselor înaintate de curțile de apel, s-au conturat următoarele orientări jurisprudențiale:

– Într-o primă orientare s-a apreciat că poate constitui titlu executoriu contractul privind serviciile financiare încheiat la distanță ce nu cuprinde semnătura olografă sau, după caz, semnătura electronică extinsă a debitorului.

În motivarea acestei opinii s-a reținut că prin art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 85/2004 se permite perfectarea convențiilor de creditare la distanță, momentul încheierii contractului la distanță privind serviciile financiare fiind reprezentat de momentul primirii mesajului de confirmare de către consumator, referitor la comanda sa.

– Într-o a doua orientare s-a considerat că se impune a fi respinse cererile de încuviințare a executării silite a contractelor de furnizare de servicii de credit încheiate la distanță care nu conțin semnătura olografă sau, după caz, semnătura electronică extinsă a debitorului, întrucât acestea nu constituie titluri executorii.

Decizia ÎCCJ

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii promovat de Colegiul de conducere al Curții de Apel București și a stabilit următoarele :

În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 3 lit. a), b), e) și f) și art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 85/2004 raportat la art. 120 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 sau, după caz, art. 52 alin. (1) din Legea nr. 93/2009, art. 632 alin. (2) și art. 272 din Codul de procedură civilă ori, după caz, art. 5 din Legea nr. 455/2001, contractul privind serviciile financiare încheiat la distanță în conformitate cu dispozițiile art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 85/2004 constituie titlu executoriu în lipsa semnăturii olografe sau a semnăturii electronice extinse, cu excepția situației în care părțile impun semnătura drept condiție de validitate a contractului.

Pronunțată în ședință publică din data de 14 octombrie 2019, Decizia nr. 23/2019 a ÎCCJ a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 142 din 21 februarie 2020.