O propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, depusă la Senat, prevede ca cererile de pensionare să poată fi depuse de beneficiari, la casele teritoriale de pensii, cu 90 de zile înainte de termenul de împlinire a vârstei de pensionare.

Principalul argument este legat de întârzierea emiterii deciziei de pensionare, care vine la mai mult de o lună, două, după depunerea cererii de pensionare, fapt ce duce, automat, la întârzierea cu zeci de zile a primirii primei pensii.

“Venim în ajutorul acestor oameni care nu trebuie să întindă mâna și să cerșească pentru a primi un drept ce li se cuvine, căci sunt cazuri în care se așteaptă și 4-5 luni pentru a primi decizia de pensionare și efectiv pensia. De asemenea, există multe cazuri în care dosarele de pensionare sunt oprite în corespondența caselor teritoriale din cauza neconcordanțelor ivite prin emiterea greșită a adeverințelor de către custozii de arhivă și a lipsei unui sistem unitar de lucru a Casei Naționale de Pensii Publice”, argumentează inițiatorii proiectului de lege.

Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Alin. (2), (3) și (5) ale art. 103 se modifică și vor avea următorul cuprins:

„(2) Cererea de pensionare, împreună cu actele prin care se dovedește îndeplinirea condițiilor prevăzute de prezenta lege, se poate depune cu 90 de zile înainte de data îndeplinirii condițiior de pensionare, la casa teritorială de pensii competentă, în a cărei rază domiciliază persoana. Pentru persoanele din domeniul apărării naționale, ordinii publice și siguranței naționale, cererea de pensionare se depune începând cu 90 de zile înainte de data îndeplinirii acestor condiții, la casa de pensii sectorială competentă, în funcție de ultimul loc de muncă.”

Celelalte alineate se referă la persoanele domiciliate în străinătate, care pot, de asemenea, transmite cererea de pensionare cu 3 luni înainte de data limită a împlinirii vârstei.

De asemenea, casele de pensii vor fi obligate să emită în doar 5 zile de la depunerea cererii, deciziile de pensionare.

La art. 104, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alin. (21):

„(21) Decizia de pensionare se  emite în termen de 5 zile lucrătoare de la data îndeplinrii condițiilor de pensionare ale persoanei ce a solicitat acest drept, în condițiile prevăzute de prezenta lege, în funcție de categoria de pensie solicitată.”

Proiectul legislativ, inițiat de peste 30 de parlamentari de la PNL, este în dezbatere publică la Senat, care este prima cameră sesizată. Pentru a fi adoptat, el trebuie votat și în Camera Deputaților.

Ai nevoie de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF sau MOBI, de AICI!

comentarii

1 COMENTARIU

  1. A M LUCRAT IN INVATAMANT ULTIMI 3 NU MIA DE LA OFICIUL DE PENSII MI SA SPUS CA MA INCADREZ LA PENSIA DE LIMITA IN OCTOMBRIE 2017,daca ma incadram mai de vreme la pensie se da retro din data cand trebuia sa intriu la pensie,informatiile au fost date pt. luna octombrie de la of. de pensii,secretara de la scoala nu ma anuntat cum si cand imi pot pregati dosarul,multumesc

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here