a) taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule și taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se restituie în termen de 120 de zile de la data depunerii cererii, dar nu mai devreme de 1 ianuarie 2018;
b) timbrul de mediu se restituie de organele emitente ale acestuia în termen de 120 de zile de la data depunerii cererii, dar nu mai devreme de 1 septembrie 2018.
(2) În cazul hotărârilor judecătorești definitive prin care se stabilesc ca organe competente pentru soluționarea acestora atât organul fiscal central, cât și Administrația Fondului pentru Mediu, cererea de restituire se soluționează de către organul competent la care se depune. (3) Dobânzile datorate contribuabililor în cazul restituirii sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești sunt cele dispuse de instanța judecătorească sau, după caz, prevederile art. 1 alin. (1) se aplică în mod corespunzător."; Art. 7:"Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, orice procedură de executare silită se suspendă de drept până la finele perioadei prevăzute la art. 1 alin. (6) lit. a) sau b), după caz." Cum și-au motivat autorii -în esență- excepţia de neconstituţionalitate? În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia au susținut, în esență, că reglementarea criticată (OUG nr. 52/2017) este neconstituțională prin instituirea arbitrară a unui termen de restituire a sumelor încasate pe nedrept de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Neamț fără posibilitatea recurgerii la procedura executării silite, deși există numeroase decizii ale Curții Europene de Justiție prin care s-a statuat că perceperea taxelor speciale pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și timbrul de mediu pentru autovehicule sunt contrare dreptului comunitar. Au susținut, astfel, că prevederile criticate derogă de la recomandările Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la reglementarea unui mecanism eficient, atât în etapa administrativă, cât și judiciară, pentru soluționarea cererilor de restituire a taxei de mediu, încălcând dreptul la un termen rezonabil al soluționării cauzei. S-a menționat, de asemenea, că nici prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 52/2017 și nici prin Ordinul viceprim- ministrului, ministrul mediului și al ministrului finanțelor publice nr. 1.144/1.672/2017 nu sunt prevăzute sancțiuni pentru nerespectarea condițiilor de formă a cererii de restituire adresate organului fiscal competent și nici pentru nerespectarea termenelor administrative de restituire a sumelor constatate prin hotărâri judecătorești, ceea ce este de natură a lipsi de eficiență mecanismul de restituire a taxei de mediu. Mai mult decât atât, referitor la păstrarea unui just echilibru între interesele generale ale societății și cele private, precum și la proporționalitatea dintre scopul vizat și măsurile adoptate, autorii excepției au susținut că singurul subiect avantajat de măsurile adoptate prin art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 52/2017 este statul. Autorii excepției au mai susținut că executarea silită este acea etapă a procesului civil în care creditorul apelează la forța coercitivă a statului, în cazul în care acesta nu o face de bunăvoie, pentru a obține aducerea la îndeplinire a dreptului său împotriva debitorului, drept stabilit printr-un titlu executoriu obținut în condițiile legii, iar în acest context se face trimitere la procedura executării silite reglementată de dreptul comun, Codul de procedură civilă. Însă, în opinia acestora, contrar dispozițiilor din Codul de procedură civilă care reglementează executarea silită ca fază a procesului civil, Guvernul acționează ca o veritabilă instanță de judecată suspendând executările silite, ceea ce contravine principiului separației puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituție, precum și dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (2), art. 102 și art. 124 alin. (2). S-a mai susținut, de asemenea, că reglementarea criticată contravine și dispozițiilor art. 21 alin. (1)-(3) din Constituție, deoarece prin norma cuprinsă la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 52/2017 statul își arogă dreptul de a pune în executare hotărârea judecătorească definitivă pronunțată împotriva sa, la data și în maniera în care dorește el, lipsind-o astfel de eficiență, astfel încât scopul suspendării executării silite din reglementarea criticată este acela de a crea statului o poziție mai favorabilă, ceea ce conferă un caracter părtinitor și inechitabil normei legale criticate. S-a invocat, în acest sens, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, și anume Hotărârea din 19 martie 1997, pronunțată în Cauza Hornsby contra Greciei, Hotărârea din 27 mai 2004, pronunțată în Cauza Metaxas împotriva Greciei, Hotărârea din 7 mai 2002, pronunțată în Cauza Burdov împotriva Rusiei, sau Hotărârea din 24 martie 2005, definitivă la 24 iunie 2005, pronunțată în Cauza Sandor împotriva României, referitoare la executarea silită, cu incidență asupra dreptului la un proces echitabil și dreptului de proprietate privată. În fine, s-a învederat faptul că art. 115 din Constituție consacră dreptul executivului de a adopta ordonanțe de urgență "numai în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată", iar acestea "nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție", însă, prin edictarea art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 52/2017, se încalcă tocmai drepturi fundamentale și principii statuate în Legea fundamentală.
Rapid actualizată, platforma legislativă Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, mai ales în contexul decretării stării de urgență pe teritoriul României.