Ce se schimbă în procedura de stabilire a impozitelor din oficiu?

Adrian Benţa
15 aprilie 2015 3 min read
Ordinul ANAF nr. 837/2015 analizat astăzi aduce o modificare importantă procedurii de stabilire a impozitelor din oficiu aplicată frecvent în ultimii ani de către autoritățile fiscale când contribuabilii nu declară la termenele stabilite impozitele și taxele datorate.

Ordinul ANAF nr. 837/2015 analizat astăzi aduce o modificare importantă procedurii de stabilire a impozitelor din oficiu aplicată frecvent în ultimii ani de către autoritățile fiscale când contribuabilii nu declară la termenele stabilite impozitele și taxele datorate. Noua procedură analizată în alerta de astăzi trebuie înțeleasă în contextul întregii proceduri de estimare din oficiu.

Astfel, dacă un contribuabil are obligația să declare la un termen stabilit de lege impozitele și taxele datorate prin procedură de conformare voluntară și nu realizează această obligație fiscală, autoritățile fiscale au dreptul să notifice contribuabilul și să stabilească din oficiu impozitele și taxele datorate, avându-se în vedere mai multe elemente cum ar fi istoricul acelui contribuabil sau declarațiile depuse de alți contribuabil privind vânzările către acest contribuabil.

În acest sens, autoritățile fiscale au obligația să notifice contribuabilii în termen de 15 zile de la termenul de depunere al declarațiilor, adresând acestora înștiințarea și notificarea de depunere a declarațiilor.

Dacă în termen de 20 zile de la această notificare contribuabilii nu îndeplinesc obligația de depunere a declarațiilor fiscale, autoritățile sunt îmdreptățite să calculeze din oficiu impozitele și taxele datorate de aceștia.

Actul normativ de bază privind modul de stabilire din oficiu a acestor impozite nedeclarate este OpANAF nr. 3392/2011 ce detaliază o procedură de analiză a dosarului contribuabilului pentru o perioadă de circa 12-36 luni, în funcție de situația proprie a contribuabilului, plătitor sau neplătitor de TVA, plătitor de alte categorii de impozite.

Astfel, după determinarea impozitelor estimate din oficiu se emite formularul 160 „Decizie de impunere din oficiu”, document  cu caracter executoriu prin care se pot solicita taxele și impozitele contribuabilului sau se poate începe o procedură de executare silită.

Modificarea analizată astăzi stabilește modul în care se poate desființa această decizie de impunere din oficiu când contribuabilul își asumă obligația declarativă însă cu o întârziere.

Principala modificare adusă de actul normativ publicat recent constă în faptul că această decizie din oficiu se poate desființa chiar din inițiativa autorității fiscale când se constată faptul că un contribuabil aflat în sfera impozitului din oficiu își îndeplinește obligațiile declarative.

Astfel, dacă în termen de 60 zile de la comunicarea deciziei de impunere din oficiu contribuabilul îndeplinește obligația depunerii declarațiilor privind taxele și impozitele datorate de acesta, decizia de impunere din oficiu se desființează.

În acest sens, prin actul normativ analizat astăzi, se introduce formatul referatului privind impunerea din oficiu, respectiv a deciziei de desființare a impunerii din oficiu.

Ai nevoie de Procedura privind stabilirea din oficiu a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor? Poţi cumpăra actul la zi, în format .pdf, de AICI!

comentarii

Noua platformă de informare juridică dezvoltată de Indaco este aici!

După trei decenii de experiență în dezvoltarea soluțiilor juridice, Indaco Systems prezintă lege6.ro, o nouă platformă guvernată de AI, care se auto-îmbunătățește zilnic

lege6 logo