Un exemplu concret al actualului cadru de protecție efectivă a drepturilor de autor este Content ID, sistemul automat de identificare a conținutului utilizat pe YouTube. Acesta analizează materialele încărcate și le compară cu o bază de date de referință care conține amprente digitale audio şi video. Content ID analizează conținutul încărcat folosind amprente digitale audio (audio fingerprinting), modele spectrale (spectrogramă) și coduri unice pentru cadre video (hash-uri). Astfel, găsește potriviri tehnice cu conținutul protejat din baza sa de date.

Nu înțelege stilul, inspirația sau contextul artistic, ci doar compară caracteristici tehnice exacte sau foarte asemănătoare. Dacă identifică o potrivire semnificativă, poate bloca, demonetiza sau redirecționa veniturile către presupusul deținător al drepturilor.

Problema devine critică atunci când o lucrare generată de un model AI – antrenat pe stilul unui artist real – este prima care ajunge în baza Content ID. Deși este doar influențată de munca acelui artist, sistemul o înregistrează ca lucrare de referință. Ulterior, dacă artistul original produce o nouă piesă care se încadrează în propriul său stil, algoritmul poate considera această creație umană ca o „copie” a lucrării generate de AI.

Un caz ilustrativ al acestui fenomen a fost documentat de muzicianul și creatorul de conținut Cameron Gorham (Venus Theory), care a publicat în noiembrie 2024 un videoclip demonstrativ în care Content ID a revendicat automat propria sa lucrare, după ce anterior a încărcat un track similar generat cu AI, pe care l-a validat cu Content ID, într-un experiment controlat.

Limitările tehnice ale sistemului Content ID sunt evidente

·         Nu poate analiza influențele artistice sau originea stilului. Content ID se bazează pe potriviri matematice (audio fingerprinting, spectrogramă, hash-uri de frame-uri video). Nu înțelege contextul cultural, influențele stilistice sau „inspirația” artistică.

·         Nu face distincția între o asemănare de stil și o copiere literală. Sistemul nu poate identifica dacă două lucrări „sună la fel” pentru că urmează același gen sau stil, ori dacă una este o copie efectivă a celeilalte (plagiat). Content ID nu are un model semantic sau muzicologic; funcționează strict pe bază de corespondențe tehnice în spectrul audio sau video.

·         Ia în considerare doar data încărcării, nu și cronologia reală a creației. Content ID consideră ca „prioritară” prima încărcare detectată în sistem. Dacă o lucrare generată de AI e încărcată prima, chiar dacă derivă/emulează stilistic dintr-un artist real, aceasta devine punctul de referință. Sistemul nu are acces sau nu ține cont de dovezi externe ale procesului de creație (ex. proiecte de lucru, timestamp-uri locale, fișiere sursă etc.).

Rezultatul: sistemul poate sancționa artistul autentic, pentru că AI-ul a derivat/emulat stilul său, iar conținutul a fost înregistrat mai devreme în baza de date.

Și mai grav este că procesul de contestație este parțial automatizat și complicat. Succesul depinde adesea de evaluări algoritmice sau de echipe de moderare fără pregătire specializată în cazuri de IA generativă. Astfel, folosirea necorespunzătoare a inteligenței artificiale poate constitui un obstacol în calea autorilor reali care încearcă să-și promoveze și protejeze munca.

Directiva nr. 790/2019 privind dreptul de autor și drepturile conexe pe piața unică digitală impune platformelor online, deci inclusiv YouTube, obligații de a elimina conținutul care încalcă legea drepturilor de autor și de a implementa măsuri pentru a preveni astfel de încălcări.

Astfel potrivit art. 17 alin (4) din Directiva 790/2019, ”dacă nu este acordată nicio autorizaţie, prestatorii de servicii online de partajare de conţinut răspund pentru actele neautorizate de comunicare publică, inclusiv pentru punerea la dispoziţia publicului, a operelor protejate prin drept de autor sau a altor obiecte protejate, cu excepţia cazului în care prestatorii de servicii demonstrează că:
(a) au depus toate eforturile pentru a obţine o autorizaţie; şi
(b) au depus, în conformitate cu cele mai ridicate standarde de diligenţă profesională din domeniu, toate eforturile pentru a asigura indisponibilitatea operelor şi a altor obiecte protejate specifice în privinţa cărora titularii de drepturi au oferit prestatorilor de servicii informaţii relevante şi necesare;
şi în orice circumstanţă
(c) au acţionat cu promptitudine, la primirea unei notificări suficient de justificate din partea titularilor de drepturi, pentru a opri accesul la operele sau alte obiecte protejate notificate sau pentru a le elimina de pe site-urile lor, şi au depus toate eforturile pentru a preveni viitoare încărcări a acestora în conformitate cu litera (b).”

Sistemul Content ID este un mecanism folosit tocmai pentru această conformare, dar directiva cere și un echilibru pentru a nu afecta libertatea de exprimare sau creațiile legitime.

Problema apare când algoritmul penalizează artiști autentici, pentru că ia ca punct de referință creațiile generate de AI încărcate mai devreme.

Analiză Critică a Experimentului și Responsabilitatea Umană

Un aspect important de menționat în cazul experimentului realizat de Venus Theory este legat de metodologia folosită, care, deși inversată intenționat, demonstrează o lacună critică a sistemului Content ID.  Această ordine inversă a creației nu ridică suspiciuni privind originalitatea piesei, ci subliniază faptul că algoritmul Content ID prioritizează pur și simplu prima încărcare detectată, indiferent de cronologia reală a creației artistice.

Mai mult, muzicianul Venus Theory recunoaște explicit în videoclip faptul că legislația actuală privind drepturile de autor nu protejează creațiile generate exclusiv cu inteligența artificială, recunoscând protecția doar pentru creațiile cu o contribuție umană suficientă. 
De asemenea, menționează că la certificarea prin content ID a piesei create cu AI a bifat intenționat casuțele prin care certifică faptul că aceasta nu a fost făcută cu inteligența artificială.   

Prin urmare, experimentul său poate fi interpretat mai degrabă ca un test al limitărilor tehnice și legislative ale sistemului Content ID decât ca o dovadă clară a „furtului” stilului artistic de către inteligența artificială. De asemenea, clipul este un manifest, o atenționare privind metodele imperfecte de protecție reală a muncii de creație umane.

În realitate, o mare parte din responsabilitate trebie să revină și persoanelor care manipulează și utilizează aceste tehnologii. Ce fac mai departe cu acel produs obțiunt cu ajutorul AI, îl înregistreaza ca fiind original, îl monetizează?

”Furtul” stilului
Când sistemele precum Content ID și modelele de AI nu sunt reglementate sau calibrate suficient, ele riscă să submineze însăși ideea de autorat. Protejarea stilului personal, a „vocii” artistice inconfundabile, devine o provocare juridică și culturală urgentă.

Stilul devine astfel o resursă care poate fi furată, iar autorul real riscă să fie sancționat pentru propria identitate artistică.

Modelele AI sunt antrenate pe milioane de fișiere audio preluate de pe internet, fără consimțământul artiștilor. Nu există transparență cu privire la sursa acestor date și nici dovezi că au fost obținute licențe. În multe cazuri, stiluri, voci sau tipare muzicale sunt învățate și replicate fără acordul celor care le-au creat, transformând internetul liber într-o bază de date exploatată fără limite.

În prezent, oricine, fără nicio pregătire muzicală sau artistică, poate genera în câteva minute o piesă care sună „ca” un artist cunoscut.

Nu este nevoie decât de o descriere textuală sau de selectarea unui stil presetat. Inteligența artificială poate sintetiza vocea, structura instrumentală, timbrul, tempo-ul și chiar structura lirică a piesei, imitând fidel semnătura sonoră a unui creator real.

Această banalizare a actului de imitație – cândva posibil doar prin efort, cultură muzicală și experiență – duce la o erodare treptată a distincției dintre creație autentică și replică stilistică. În absența unui control riguros, stilul devine o marfă care poate fi copiată și monetizată, fără protecție legală clară.

Chiar a apărut o industrie în plină expansiune care promovează deschis imitarea stilurilor unor artiști consacrați cu ajutorul inteligenței artificiale. Mai multe platforme comerciale de generare audio oferă utilizatorilor opțiuni explicite de a crea piese „în stilul lui Kanye West”, „cu vibe de Eminem” sau „sound cinematic à la Hans Zimmer”. Aceste unelte nu doar că ignoră natura unică și expresivă a stilului artistic, ci îl transformă într-o formulă reprodusă algoritmic, disponibilă pentru uz general, fără acordul autorului original. Această practică pune o presiune suplimentară pe sistemele de protecție a drepturilor de autor, deoarece distinge cu și mai mare dificultate între influență artistică legitimă și emulare comercializată.