Prin acţiunea introductivă de instanţă, reclamanta A. a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. B. S.A. şi a solicitat instanţei să anuleze decizia nr. 2687/09.11.2012 emisă de pârâta, cu consecinţa potrivit art.80 alin.1 şi 2 Codul muncii, reintegrării reclamantei în funcţia de casier (operator ghişeu bancă) la Agenţia Sighetu Marmaţiei şi a obligării pârâtei la plata drepturilor salariale corespunzătoare, conform prevederilor art.80 alin.1 Codul muncii.

A mai solicitat reclamanta obligarea pârâtei la plata către aceasta a cheltuielilor de judecată ocazionate de litigiu.

În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că prin Decizia nr. 2687/09.11.2012 emisă de pârâta s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al reclamantei în temeiul prevederilor capitolului III pct. 10,13,15 şi 16 din Procedura privind răspunderea disciplinară a salariaţilor S.C. B. S.A. şi a dispoziţiilor art. 61 lit. a), art. 248 alin. 1 lit. e) Codul Muncii republicat începând cu data de 9.11.2012.

În decizia de concediere nr. 2687/09.11.2012 pârâta a reţinut:

1. Reclamanta a contribuit la prejudiciul adus pârâtei (Băncii) prin faptul că a consimţit şi a procedat la îndeplinirea formalităţilor de desfiinţare a unor depozite la termen ale clienţilor fără ca aceştia să adreseze o solicitare în acest sens băncii, a contribuit la prejudicierea intereselor băncii prin ridicarea de la ATM a unor sume din contul curent personal, fără ca acestea să aibă acoperire, în condiţiile în care sumele de bani erau virate în contul său curent în urma unor depuneri fictive (operaţiuni efectuate în sistemul informatic al băncii), fapte despre care reclamanta avea cunoştinţă deplină deoarece, dacă ar fi solicitat alimentarea cu numerar a casieriei de către Centrul de Procesare Numerar al băncii, situaţia ar fi trezit suspiciuni, întrucât în casierie ar fi trebuit să existe sume de bani conform documentelor contabile.

Operaţiunile efectuate prin contul reclamantei sunt detaliate în tabelul de la filele 5-6.

Situaţia rulajelor recunoscute ca fiind fictive a cauzat băncii şi ca urmare a implicării şi acţiunilor reclamantei un minus de casă în valoare de 250.333,73 euro din care 24.084 lei prejudiciu înregistrat ca urmare a implicării reclamantei.

2. De asemenea reclamanta nu a solicitat, deşi avea obligaţia, în conformitate cu normele interne ale băncii, aprobarea superiorului ierarhic şi de la Direcţia Conformitate pentru societatea pe care o administrează SC C. SRL, dat fiind faptul că există 19 clienţi ai societăţii pentru care oferea servicii de contabilitate şi care se regăsesc în portofoliul de clienţi ai Agenţiei Sighetu Marmaţiei.

În privinţa primei fapte reţinute în decizia atacată reclamanta a contestat că avea atribuţii de ridicare şi depunere a numerarului în casierie şi a arătat că pârâta nu a indicat modul de calcul a sumei imputate (24.040 lei) din totalul de 250.333,73 Euro, a cărei lipsă o pretinde.

Reclamanta a apreciat ca insuficientă probaţiunea administrată de pârâtă care nu confirmă, în opinia sa, întinderea prejudiciului şi modul în care s-a propus.

Reclamanta a arătat și că nu avea atribuţii de constituire şi desfiinţare a depozitelor bancare şi că nu ar fi realizat în mod fraudulos asemenea operaţiuni.

În privinţa celei de-a doua fapte, reclamanta a arătat că şi-a înfiinţat firma de contabilitate înaintea angajării sale la bancă, iar clienţii firmei de contabilitate au fost convinşi de reclamantă să devină clienţi ai băncii, ceea ce nu impunea acordul conducătorului unităţii şi nu contravine Codului de Conduită al Grupului R..

În fine, reclamanta a invocat și nulitatea absolută a deciziei de concediere pentru neindicarea temeiului de drept în baza căruia faptele constatate se sancţionează cu concedierea.

În probaţiune, reclamanta A a precizat că se prevalează de proba cu înscrisuri.

Ce apărări concrete a formulat pârâta în cauză?

Pârâta a formulat întâmpinare ce a fost depusă la dosarul cauzei prin care aceasta a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Pârâta a susţinut că reclamanta avea atribuţii de constituire şi lichidare a depozitelor bancare şi a săvârşit faptele descrise în decizie, cauzând băncii un prejudiciu semnificativ.

Pârâta consideră că doar angajatorul, prin departamentele sale specializate, este în măsură a aprecia riscul la care este supusă instituţia de un eventual conflict de interese şi dacă se poate crea o legătură de cauzalitate care să conducă la un eventual conflict de interese între activităţile salariatului străine de fişa postului şi prestaţiile efectuate în favoarea angajatorului sau/şi informaţiile cu care aceasta intra în contact, documentele depuse de clienţi în agenţie, conturile deţinute de aceştia etc., pentru a nu se afla şi în faţa încălcării secretului de serviciu şi a secretului bancar.

Ce a decis instanţa de judecată în cazul mai sus menţionat ?

Prin sentinţa civilă nr.133/05.02.2015 Tribunalul Maramureş a respins ca nefondată contestaţia formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. pentru anularea deciziei nr. 2687/09.11.2012 emisă de pârâta.

Dacă hotărârea instanţei de fond a fost atacată de către reclamantă? În caz afirmativ, cum a motivat reclamanta calea de atac și ce a decis instanţa superioară în cazul mai sus menţionat şi cum a argumentat hotărârea respectivă?

Da, sentinţa civilă nr.133/05.02.2015 a Tribunalului Maramureş a fost atacată de către reclamantă, iar instanţa superioară a admis calea de atac și a modificat în tot sentinţa pronunțată de către instanța de fond, admițând cererea introductivă de instanță formulată de către reclamanta și a constatat că decizia de concediere este nulă absolută, urmând a fi desfiinţată, cu consecinţa potrivit art.80 alin.1 şi 2 Codul muncii, reintegrării reclamantei în funcţia de casier (operator ghişeu bancă) la Agenţia Sighetu Marmaţiei (denumirea funcţiei fiind cea menţionată în decizia de concediere) şi a obligării pârâtei la plata drepturilor salariale corespunzătoare, conform prevederilor art.80 alin.1 Codul muncii; instanţa superioară a obligat pârâta, în baza art.274 din Codul de procedura civilă, și la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată(1000 de lei -onorariu de avocat).

În motivarea căii de atac, reclamanta a invocat suplimentar argumentelor arătate în cererea introductivă de instanță și excepţia prescripţiei emiterii deciziei de sancţionare, conform art.252 Codul muncii, deoarece pârâta a aplicat sancţiunea disciplinară la mai mult de 6 luni de la data săvârşirii faptelor, respectiv 12.10.2010- 02.03.2011, cum sunt prezentate în decizia atacată.

Pentru a pronunţa hotărârea mai sus enunțată instanţa superioară a avut în vedere următoarele considerente:

Operaţiunile bancare pretins frauduloase, imputate reclamantei prin decizia de concediere, s-au realizat în perioada 12.10.2010 – 02.03.2011, în raport de care prevederile art.2512-2513 Noul Cod Civil, intrat în vigoare la 01.11.2011 sunt inaplicabile, astfel încât excepţia prescripţiei dreptului de aplicare a sancţiunii disciplinare, conform art.252 Codul muncii, putea fi invocată în speţă, oricând în cursul procesului, aşadar şi în calea de atac, contrar apărărilor pârâtei.

În acest context, Curtea de Apel Cluj a reţinut că angajatorul poate dispune aplicarea sancţiunii disciplinare nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei, conform art.252 Codul muncii (în forma de la momentul emiterii deciziei).

Or, în speţă, angajatorul a emis decizia de sancţionare la data de 09.11.2012 pentru 18 operaţiuni bancare realizate în perioada 12.10.2010 – 02.03.2011 în raport de care termenul de prescripţie de 6 luni prevăzut de art.252 Codul muncii este în mod evident împlinit .

În atare situaţie, decizia de concediere contestată în cauză este lovită de nulitate absolută sub aspectul primei fapte, deoarece nu se încadrează în exigenţele legale edictate de normele imperative în materia raporturilor de muncă (art.252 alin.1 Codul muncii).

Aceeaşi normă legală impune ca decizia de concediere să cuprindă descrierea faptei care constituie abatere disciplinară (art.252 alin.2 lit. a) în raport de care în cauză, trebuie analizată a doua faptă reţinută în sarcina reclamantei.

Astfel, deşi reclamantei i se impută că 19 clienţi ai societăţii pe care o administrează – S.C. C. SRL -, se regăsesc în portofoliul de clienţi ai Agenţiei Sighetu Marmaţiei, nu sunt indicate în decizie unele elemente esenţiale precum numele/denumirea acestor clienţi, data la care au devenit clienţi ai băncii ori modalitatea în care reclamanta ar fi săvârşit fapta.

Primul element menţionat nu rezultă din decizia de concediere, ci doar din răspunsul la întrebarea nr. 7 din nota explicativă luată reclamantei în cursul cercetării disciplinare şi din tabelul întocmit în aceeaşi etapă, ceea ce însă se abate de la exigenţele legale care ataşează cerinţa amintită de decizia de concediere.

Cu privire la data când s-ar fi săvârşit faptele, Curtea de Apel Cluj s-a văzut în imposibilitatea de a efectua minime verificări asupra termenului de prescripţie prevăzut de art.252 alin.1 Codul muncii, incident în cazul primei fapte, deoarece nu se precizează în decizia de concediere sau în actele de cercetare prealabile când cei 19 clienţi ai S,C. C. SRL au devenit clienţi ai băncii, nefiind clară cronologia stării de fapt în sensul că fie reclamanta şi-a convins clienţii proprii să intre în raporturi contractuale cu banca sau dimpotrivă, că reclamanta a atras clienţii băncii către propria firmă.

În acest context, Curtea de Apel Cluj a reţinut că S.C. C. SRL, a fost înfiinţată, conform informaţiilor furnizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului în anul 2006, iar reclamanta a devenit salariata pârâtei din 16.09.2003, potrivit contractului individual de muncă.

De fapt, pârâta nu menţionează defel în ce constă abaterea reclamantei sub acest aspect, nereieşind dacă fapta priveşte înfiinţarea societăţii în anul 2006 sau împrejurarea că 19 clienţi ai băncii sunt şi clienţi ai societăţii reclamantei.

În sprijinul primei ipoteze este împrejurarea că în decizia de concediere pârâta a înlăturat apărarea reclamantei privind înfiinţarea societăţii în anul 2006 în raport de care aplicarea sancţiunii în anul 2012 ar fi evident prescrisă.

Dacă s-ar reţine că fapta priveşte în concret fiecare client din cei 19, nu rezultă data la care reclamanta ar fi încălcat de 19 ori interdicţia pretins a fi impusă de Codul de Conduită al grupului R., ceea ce nu permite a se face aprecieri asupra termenului de prescripţie de 6 luni pentru fiecare asemenea faptă.

Or, o atare omisiune/imprecizie semnifică nedescrierea faptei, sub aspectul datei săvârşirii sale şi atrage nulitatea absolută a deciziei de concediere, conform art.252 alin.2 lit. a Codul muncii.

Prin urmare, Curtea de Apel Cluj a constatat că decizia de concediere este nulă absolută, urmând a fi desfiinţată, cu consecinţa potrivit art.80 alin.1 şi 2 Codul muncii, reintegrării reclamantei în funcţia de casier (operator ghişeu bancă) la Agenţia Sighetu Marmaţiei (denumirea funcţiei fiind cea menţionată în decizia de concediere) şi a obligării pârâtei la plata drepturilor salariale corespunzătoare, conform prevederilor art.80 alin.1 Codul muncii.

Extras din Decizia civilă nr. nr. 248/R/05.05.2015, Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, www. curteadeapelcluj.ro.

Ai nevoie de Codul Muncii? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF, de AICI!

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here