În cazul asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, societatea de asigurare are calitate de parte responsabilă civilmente şi are obligaţia de a repara singură prejudiciul cauzat prin infracţiune, în limitele stabilite în contractul de asigurare şi prin dispoziţiile legale privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă.
Astfel s-a pronunţat Completul ÎCCJ competent să judece recursul în interesul legii vizând stabilirea calităţii procesuale a societăţii de asigurare în ipoteza asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule, prin prisma dispoziţiilor art. 86 din Codul de procedură penală, precum şi limitele răspunderii în procesul penal.
Punctul de vedere al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este în sensul obligării societăţii de asigurare, singură, în limitele obligaţiei contractuale, la repararea prejudiciului cauzat prin implicarea în accident a vehiculului asigurat.
Practica instanţelor nu este unitară
Prin recursul în interesul legii formulat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a arătat că în practica judiciară naţională nu există un punct de vedere unitar.
Într-o primă orientare, instanţele au apreciat că societatea de asigurare are consacrată expres calitatea de parte responsabilă civilmente, cu două opinii jurisprudenţiale cu privire la limitele răspunderii societăţii de asigurare:
- obligarea societăţii de asigurare singură, în limitele obligaţiei contractuale, la repararea prejudiciului cauzat prin implicarea în accident a autovehiculului asigurat;
- obligarea societăţii de asigurare la plata despăgubirilor civile în solidar cu inculpatul.
Astfel, s-a argumentat că natura juridică a răspunderii asigurătorului, parte responsabilă civilmente, este aceea de a garanta victima.
Într-o a doua abordare, instanţele au considerat că societatea de asigurare participă în procesul penal în calitate de asigurător de răspundere civilă: asigurătorul va răspunde în cadrul procesului penal în virtutea contractului de asigurare, în timp ce inculpatul răspunde în calitate de autor al faptei ilicite, în temeiul principiilor răspunderii civile delictuale. În cadrul acestei orientări au fost identificate hotărâri în sensul:
- obligării la plata despăgubirilor civile numai a asigurătorului în mod direct şi în limita obligaţiei sale contractuale;
- obligării la plata despăgubirilor civile a inculpatului împreună cu asigurătorul;
- obligării la plata despăgubirilor civile a inculpatului în solidar cu asigurătorul (anexa II nr. 72-76).
Analiza de fond a recursului în interesul legii
Din analiza complexă a ÎCCJ reţinem, aici, numai câteva repere:
* Dispoziţiile art. 86 din Codul de procedură penală definesc partea responsabilă civilmente ca fiind persoana care, potrivit legii civile, are obligaţia legală sau convenţională de a repara în întregime sau în parte, singură sau în solidar, prejudiciul cauzat prin infracţiune şi care este chemată să răspundă în proces, aceste dispoziţii legale consacrând, astfel, calitatea procesuală pasivă a părţii responsabile civilmente pe latura civilă a procesului penal.
Cu privire la limitele răspunderii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie consideră că drepturile părţilor se stabilesc prin lege şi că prin norme adoptate de Autoritatea de Supraveghere Financiară se stabilesc limitele despăgubirilor şi condiţiile de plată.
* Asigurătorii R.C.A. au obligaţia de a stabili limite de despăgubire, care nu pot fi mai mici decât cele stabilite de către A.S.F.
* Părţile încheie un contract aleatoriu, în care riscul producerii unei fapte prejudiciabile trece de la asigurat la asigurător, este asumat de acesta din urmă, care răspunde la producerea riscului asigurat, întrucât a încasat în acest scop o primă de asigurare stabilită în raport cu specificul riscului. Ca urmare, obligaţia de dezdăunare a persoanelor păgubite prin infracţiune îşi are cauza în contraprestaţia asiguratului, respectiv în plata primei de asigurare.
* Împrejurarea că asigurătorul răspunde în limitele prevăzute în contract şi că această limitare ar putea aduce atingere principiului reparaţiei integrale a prejudiciului nu justifică legal răspunderea solidară cu autorul faptei ilicite, întrucât solidaritatea nu rezultă din lege sau din contract, iar asigurătorul răspunde pentru asigurat în temeiul legii şi al contractului, asumându-şi o obligaţie proprie şi nefiind ţinut la reparaţie în condiţiile art. 1.382 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, întrucât nu răspunde pentru o faptă prejudiciabilă pe care să fi comis-o alături de asigurat. În realitate, răspunderea de care este ţinut asigurătorul R.C.A. este una limitată de contractul de asigurare şi de lege, dar nimic nu împiedică antrenarea răspunderii civile delictuale a asiguratului, în temeiul principiului reparaţiei integrale a prejudiciului, pentru diferenţa de despăgubire nesuportată de asigurător.
În considerarea analizei efectuate, Completul pentru judecarea recursului în interesul legii a stabilit că în cazul asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, societatea de asigurare are calitate de parte responsabilă civilmente şi că are obligaţia de a repara singură prejudiciul cauzat prin infracţiune, în limitele stabilite în contractul de asigurare şi prin dispoziţiile legale privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă.
Soluţia a fost dată, în urma admiterii recursului în interesul legii, prin Decizia nr. 1/2016, publicată în Monitorul oficial nr. 258/2016.
(P) Aveţi nevoie de acte normative actualizate la zi? Le puteţi cumpăra online (format PDF, MOBI) de pe Lege5.ro! Lege5 este cel mai performant soft de documentare legislativă din România şi este creat pentru a fi utilizat pe orice dispozitiv aveţi la îndemână: Online, Mobile, Desktop şi Cloud.
